miercuri, 15 august 2012

Brno - un oraş pentru o zi

 Brno - un oraş pentru o zi
Ca variantă simplă, nepretenţioasă a Pragăi, Cehia are oraşul Brno: aici grupurile de studenţi înlocuiesc mulţimile de turişti şi centrul provincial seamănă cu cel al unui târg medieval bogat. O oprire de o zi în capitala Moraviei va depăşi aşteptările oricui, fiindcă oraşul are câteva obiective turistice deosebite şi, pe deasupra, o atmosferă de relaxare ce prinde bine oricărei călătorii mai îndelungate.
De obicei, Brno reprezintă un punct de trecere spre Praga sau spre destinaţiile turistice din Moravia, cum ar fi Carstul Moraviei (nord), Complexul Lednice-Valtice, zona viticolă din sud etc. Dar odată ce turiştii iau o pauză prin oraş, se aleg cu un plăcut sentiment de revigorare şi cu multe fotografii reuşite, fiindcă cele doar câteva situri istorice şi religioase se plasează central şi se "prezintă" foarte bine din punct de vedere turistic.
Despre oraş
Al doilea oraş ca mărime din Cehia (cu 400.000 de locuitori), după Praga, Brno deţine cele mai multe universităţi din ţară (33 de facultăţi şi 13 instituţii de învăţământ superior) şi, deci, o comunitate studenţească care păstrează tânăr spiritul localităţii atestate documentar în secolul XIII. Se află aici o mulţime de teatre, muzee, cinematografe, cluburi, săli de expoziţii şi zone de agrement, ce îţi dau impresia cu adevărat că oraşul este tonic şi modern.
La fel de importantă ca latura cultural-educaţională se dovedeşte a fi cea legală, fiindcă în Brno se găsesc cele mai înalte instituţii judiciare din Cehia: Curtea Supremă, Curtea Constituţională, Curtea Supremă Administrativă, Procuratura Generală etc. Lor li se adaugă sediile naţionale ale diferitelor autorităţi de stat. Mai mult, ultimele decenii au adus oraşului mai multe construcţii dedicate organizării de târguri şi expoziţii de anvergură, care au transformat Brno într-un mare centru expoziţional, poziţionat pe primele locuri în Europa şi pe locul 23 în lume.
Obiective turistice
Ca în orice început bun de vizitare a oraşului, primul pas duce direct în centru, la Vechea Primărie, cel mai "bătrân" edificiu din Brno: de la începutul secolului XIV şi până în 1935 a fost sediul administraţiei locale. Dar şi Noua Primărie, de la câteva străzi distanţă, este găzduită într-un palat baroc a cărui fundaţie a fost pusă în Evul Mediu.
Turnul Vechii Primării te întâmpină nu doar cu o faţadă frumoasă, ci şi cu simbolul oraşului, un dragon care are o poveste foarte asemănătoare cu cea a balaurului din Cracovia: şi dragonul din Brno a sfarşit într-o capcană întinsă de localnici, într-un acelaşi mod exploziv. Diferenţa dintre cele două bestii constă în imaginea lor, căci dragonul atârnat de bolta turnului este, de fapt, un crocodil mare şi verde. Oricum, animalul legendar are priză la public: turiştii se înghesuie să se fotografieze cu portretul lui simpatic.
Din observatorul turnului se văd foarte bine vârfurile ascuţite ale Catedralei Sf. Petru şi Pavel, acoperişurile abrupte ale palatelor, tarabele din piaţă, turlele colorate şi, în depărtare, pe un deal împădurit, silueta faimosului castel Špilberk.
De secole întregi, în piaţa de lângă Vechea Primărie oamenii vin să se aprovizioneze zilnic cu fructe şi legume proaspete ori să cumpere buchete de flori parfumate. Punctul de atracţie de aici este însă Fântâna Parnas, construită între 1690-1695 din bolovani masivi, simbolizând o peşteră. Cele 3 statui alegorice care o decorează amintesc de cele trei mari imperii antice: Imperiul Babilonian, Persia şi Grecia.
Zona subterană a pieţei ascunde o reţea de coridoare şi pivniţe medievale, folosite pentru păstrarea alimentelor, a butoaielor de bere şi vin, ori pentru depozitarea diferitelor bunuri. Spaţiul a fost deschis pentru vizitare în 2011.
Un an mai târziu, un alt subsol a primit statut de obiectiv turistic: Osuarul. În timpul unor lucrări, într-una dintre pieţele centrale, de lângă Biserica Sf. Iacob, s-a descoperit un număr impresionant de rămăşite pământeşti. Aproape 50.000 de persoane, majoritatea victime ale epidemiilor de ciumă ori holeră şi ale războaielor, îşi odihnesc aici oasele. Doar în Catacombele Parisului se mai întâlneşte un osuar mai mare. Pentru o colecţie la fel de inedită se poate vizita şi cripta Bisericii Capucinilor de lângă piaţa veche a oraşului.
Cu siguranţă, Catedrala Sf. Petru şi Pavel de pe Dealul Petrov este cel mai important locaş sfânt din Brno. Impunătorul edificiu etalează ziduri înalte din cărămizi cafenii şi turle subţiri, care par a atinge cerul. Stilul neogotic ce caracterizează exteriorul catedralei este rezultatul renovărilor din secolele XIX-XX.
Spre vestul centrului oraşului se întinde un deal plin de verdeaţă, pe care stă ca într-un culcuş Castelul Špilberk, o reşedinţă regală din secolul XIII, transformată mai târziu în fortăreaţă şi temniţă. Pe timpul dominaţiei Habsburgilor a fost cea mai temută închisoare a imperiului, iar după ocupaţia naziştilor a ascuns atrocităţile comise asupra populaţiei. Astăzi, Muzeul Oraşului îşi are sediul în castel şi dă posibilitatea vizitării vechilor celule ale condamnaţilor şi a camerelor de tortură. Atmosfera sumbră din interiorul acestora este atenuată, în mod fericit, de frumuseţea parcului de pe deal şi de colecţiile cu valoare istorică şi artistică ale castelului.
Ultima destinaţie importantă din Brno reprezintă o construcţie modernă inclusă în Patrimoniul UNESCO: Vila Tugendhat, una dintre cele mai importante clădiri ale curentului funcţionalist din arhitectura secolului XX (ce promova întâietatea funcţiei faţă de formă). Restaurarea din anii 2010-2012 a adus o nouă expoziţie la parterul casei, aici putând fi văzute echipamentele tehnice ale casei construite în 1929-1930: boilerul, sistemul de aerisire, mecanismul special pentru geamurile retractabile.
Fiindcă Vila Tugendhat se află în nord-estul oraşului, ultimii paşi din traseul turistic de o zi prin Brno trebuie să facă o cale întoarsă spre centru. Piaţa Libertăţii, străduţele înghesuite între biserici, aleile singuratice, pieţele cu terase şi restaurante, ori bulevardele tăiate de liniile tramvaielor colorate îşi cer tributul de plimbare. Dacă din când în când vă veţi ridica privirea şi veţi zări o decoraţiune artistică originală pe câte o casă, să credeţi că Brno este, înainte de toate, un oraş cu spirit modern.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu