Data publicarii:19 aprilie 2012 | Autor: BusinessMagazin
In numărul trecut v-am povestit despre prima
mea zi în Madrid şi despre incursiunea mea la pas prin centrul istoric,
trecând pe la Palatul Regal, Catedrala Almudena şi Plaza Mayor. Azi vă
voi povesti ce am făcut în următoarele trei zile, pentru care mi-am
propus muzeele şi un tur al oraşului plus împrejurimile. Cam greu, nu?
Roxana Bălcescu este co-proprietar al agenţiei de turism şi evenimente CMB Travel
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Ca să reuşesc să văd tot Madridul fără să fiu frântă, am apelat la
turul Madridului cu bus-ul turistic. Madrid City Tour Hop-On Hop-Off
acoperă 2 rute - ruta bleu şi ruta roşie, vizând practic toate punctele
principale din oraş. Ai astfel ocazia să faci turul panoramic al
Madridului de la Santiago Bernabeu la Plaza de Cibeles. Eu mi-am
achiziţionat un bilet pentru o zi însă, dacă timpul vă permite, v-aş
sfătui să luaţi acest bilet valabil pentru două zile. Costul pentru o zi este cam de 20 de euro, iar pentru 2 zile de 24 de euro. Copiii şi seniorii beneficiază de tarife cu discount.
Aşadar, m-am urcat în double decker sus la etaj, să văd mai bine şi
m-am pus pe vizitat. Din păcate, am făcut acest tur mai mult panoramic,
fără să mă opresc prea mult. Am reuşit astfel ca într-o zi să acopăr tot
Madridul, să mă familiarizez cu el şi sa redescopăr frumuseţea lui de
necontestat. M-am întors acasă undeva pe la 18:30, cam obosită şi
prăfuită, însă cu o mulţime de fotografii care au imortalizat aceste
imagini de neuitat. Seara am ieşit cu prietenii la un restaurant super:
Café de la Opera. Am făcut rezervare în avans. Scenariul serii: ne-am
aşezat la mese şi imediat a venit un ospătar să ne ia comanda. Am
comandat mai întâi băuturile şi nu mică ne-a fost mirarea când ospătarii
care ne-au turnat în pahare au început să cânte arii celebre de operă.
Ce să vă spun: DIVIN în toate sensurile! De fapt, acei ospătari sunt
în realitate cântăreţi de operă. Ca şi regie de spectacol, ei doar
toarnă în pahare simbolic, însă tu ca un turist neavizat nu-i deosebeşti
de adevăraţii ospătari, deoarece toţi poartă aceeaşi ţinută.
Spectacolul este grozav, iar la sfârşit ai posibilitatea să votezi care
dintre muzicieni ţi-a plăcut cel mai mult. Pregătiţi-vă însă cu destui
bani în portofel. Restaurantul este scump, însă merită fiecare bănuţ
cheltuit pentru această "CENA CANTADA"! Super fericiţi, mult târziu în
noapte, ne-am dus la casele noastre. Ziua următoare mi-am dedicat-o
muzeului Prado. Poate nu ştiţi, însă muzeul atrage anual peste 2,8 mil
de vizitatori, reuşind să fie cel mai vizitat loc din Spania.
V-aş recomanda să căutaţi în muzeu picturile celebre, cum ar fi:
"Doamne de onoare" de Diego Velazquez, "Grădina Deliciilor" de Jerome
Bosch, "3 mai 1808 - Împuşcarea revoltaţilor madrileni" de Francisco
Goya, "Cele trei graţii" de Pierre Paul Rubens sau "Artemis" de
Rembrandt. Obosită, după o zi încărcată de cultură, eu şi prietenii mei
ne-am propus să intrăm în atmosfera unică a muzicii latino şi am ales un
Baille de Salon (un salon de dans). Seara se organizează seri dansante
şi spanioli de toate vârstele se întrec să danseze pe ritm de salsa,
merengue sau bachata cu o mare poftă de viaţă, relevându-se parcă şi mai
mult acel "Sangre Caliente"! Am ales localul "Tropical House" situat pe
bulevardul Gran Via.
Dansatori de nivel avansat, mediu sau doar începători, cu toţii se
înlănţuie pe ringul de dans, neobosiţi, într-un tumult continuu. Am fost
invitată şi eu la dans. Un domn de vreo 70 de ani mi-a făcut onoarea să
mă invite la salsa. Am fost făcută "PRAF". Eu, cu 30 de ani mai tânără
decât respectivul domn, nu mai aveam suflu şi credeam că o să-mi dau
duhul pe ring. Domnul cu o vârstă respectabilă cunoştea toate stilurile
de dans, nu bine, ci excepţional! Mi-a povestit că majoritatea celor
care frecventează aceste localuri au luat sau iau lecţii de dans şi că
regulat vin şi dansează. Este uluitor acest spirit latin! Pe la ora 2
noaptea am plecat acasă frântă, însă extrem de fericită.
Ultima zi în Madrid mi-am dedicat-o excursiei la Toledo. Excursia se
poate achiziţiona din ţară de la agenţia de turism sau o puteţi organiza
pe cont propriu. Dacă doriţi să vă organizaţi singuri, luaţi trenul din
gara Atocha din Madrid şi în numai o oră sunteţi acolo. Toledo este
situat la 70 de km sud de Madrid şi este un oraş istoric fermecător.
Vechiul oraş este situat pe un vârf de munte cu 150 de grade vedere,
înconjurat pe trei laturi de o meandră a râului Tagus. Oraşul conţine
multe situri istorice, inclusiv catedrala Alcázar, cunoscută ca fiind
prima biserica din Spania. Din anul 1986 face parte din patrimonul
Unesco, reprezentând un sit de patrimoniu cultural indiscutabil. Oraşul a
fost cucerit de mauri în anul 711 şi apoi recucerit de către spanioli
în anul 1369, devenind astfel un important centru comercial, cultural şi
politic, având şi rangul de capitală a statului spaniol până în anul
1563. Toledo încânta prin coexistenţa culturilor creştină,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu