Reportaj: Lesbos, o altfel de Grecia

Reportaj: Lesbos, o altfel de Grecia Data publicarii:10 august 2012   |  Autor: Cristina Cuncea

vezi toate

• 6

 

Trebuie să recunosc că în urmă cu două luni nu ştiam mai nimic despre insula Lesbos, unde la îndemnul unor prieteni, am decis să îmi petrec concediul de vară din acest an.

Aşadar, am plecat cu inima puţin strânsă, ştiind doar că pe insulă s-a născut Sappho, cea mai de seamă poetă a antichităţii greceşti, şi că este considerată diamantul neşlefuit al Insulelor Ciclade. Lesbos, în greceşte Lesvos, se află în nord-estul Mării Egee, fiind a treia cea mai mare insulă din Grecia.Am ajuns pe insulă traversând Bulgaria şi o parte din Turcia, cu totul circa 850 de kilometri. Drumul este spectaculos, mai ales că presupune traversarea Strâmtorii Dardanele, pe unde au trecut şi eroii filmului copilăriei mele, "Toate pânzele sus".

După încă 200 de kilometri de mers prin Turcia, am ajuns la Ayvalik, de unde trebuia să trecem cu feribotul în Grecia, pe insula Lesbos. Spre ghinionul nostru, am ajuns cu o jumătate de oră mai târziu faţă de plecarea ultimei curse, programată la 18.30. Aşadar am dormit o noapte în oraşul turcesc, în aşteptarea cursei de dimineaţă, de la 9.30. Nu ştiu alţii cum sunt, dar pe mine experienţa unei nopţi în Turcia, dar şi drumul până aici, drum care străbătea câteva staţiuni de pe litoralul turcesc, m-au determinat să amân, pentru o perioadă cel puţin, orice plan de a petrece concediul aici.

După o oră şi jumătate de mers cu feribotul (costul acestuia este de 60 de euro pentru maşină şi 30 de euro de persoană, dus-întors, cu data de întoarcere deschisă) am ajuns în capitala insulei Lesbos, Mitilini.Nu am zăbovit prea mult în oraş, cu toate că acesta este o destinaţie foarte bună pentru cei care caută un loc liniştit şi cochet pentru a-şi petrece vacanţa. Costul unei camere de hotel este de circa 35 de euro pe noapte. Pe lângă plajele cu nisip sau pietre, cu apă de culoarea turcoazului, în oraş poţi vizita o serie de edificii datând din Grecia Antică. Una dintre atracţii o reprezintă fortăreaţa Gateluzzi, unde în zilele noastre a fost amenajat un spaţiu care găzduieşte evenimente culturale. În oraş există şi o serie de muzee, pe care însă, din cauza lipsei de personal determinate de criză, este aproape imposibil să reuşeşti să le vizitezi, unele fiind închise permanent.

Şi încă un amănunt pentru cei pasionaţi: la Mitilini şi, în general, în Lesbos, se produce cel mai bun uzo din Grecia. Aerul din Mitilini parcă are miros de uzo şi se spune că pentru localnici primul contact cu uzo vine din copilărie, durerile provocate de creşterea dinţilor copiilor fiind calmate prin frecarea gingiilor cu degetul înmuiat în băutură. În anul 1462, Lesbos a fost cucerită de turci, revenind Greciei 400 de ani mai târziu, în 1912. Ocupaţia de aproape o jumătate de secol a turcilor a lăsat urme atât în arhitectura locului, dar şi în limbă, care cuprinde multe cuvinte turceşti.

INSULA DE SMARALD
Lesbos iese din tiparul peisajului cu care eram obişnuită după ce am vizitat alte zone din Grecia, singurele elemente comune cu "cealaltă Grecie" fiind plajele nesfârşite şi apa de un albastru ireal.
Insula este împărţită în două părţi, una verde, mult mai fertilă decât majoritatea Greciei, iar cealaltă aridă.Lesbos este denumită şi Insula de Smarald, 11 milioane de măslini şi alţi pomi - peri, piersici sau nuci, acoperind aproape jumătate din insulă. Uleiul de măsline din Insulă se pare că este unul dintre cele mai bune din întreaga ţară. Agricultura este principala ocupaţie a locuitorilor din insulă, numărul turiştilor fiind cu mult mai redus decât în zonele tradiţionale din Grecia. De altfel nu am întâlnit niciun turist român pe toată perioada în care am stat în Lesbos. Am întâlnit în schimb ruşi şi germani.

Singurii români din zonă lucrau pe insulă de mai mulţi ani şi au fost extrem de surprinşi când le-am spus că suntem conaţionali. Am întâlnit români care aveau afacerile lor, dar şi unii care erau angajaţi şi voiau să se întoarcă în ţară pentru a începe un business propriu.În ambele cazuri, primul lucru pe care ni l-au spus a fost că le este cumplit de dor de ţară şi că se simt "ca nişte cuci" acolo.

sursa businessmagazin