joi, 27 septembrie 2012

Canalele de apă ale Amsterdamului

Proiectul de planificare urbană a Amsterdamului a coincis în mod fericit cu înflorirea comerţului maritim internaţional şi cu Umanismul atras de reforma calvinistă. În secolul al XVII-lea, capitala olandeză devenea cel mai mare şi mai omogen ansamblu citadin al lumii, un adevărat model universal. Ea se afla în perioada sa de glorie, cu bogăţii adunate de pe mapamond şi cu o atmosferă de toleranţă religioasă şi intelectuală benefică progresului. Oraşul trăia datorită canalelor sale de apă, părţi fundamentale ale viziunii arhitecturale moderne.
Un singur canal de apă înconjura vechiul oraş medieval Amsterdam, situat strategic pe malul râului Amstel (de unde vine şi numele oraşului: „Barajul de pe Amstel”) şi al lacului IJsselmeer. În anii 1480-1585, Siegel era canalul de apărare, însă inelul său se dovedea tot mai neîncăpător pentru cerinţele în creştere ale urbei. Cum locuitorii săi s-au îmbogăţit treptat din comerţul cu Indiile şi Americile, dar şi fiindcă o mulţime de imigranţi au găsit în Amsterdam o casă primitoare, la sfârşitul secolului XVI portului de pe Amstel i se hotărăşte o configurare urbanistică inovativă. Hendrick Jacobszoon Staets trasează noul plan de dezvoltare: construirea a trei canale de apă semicirculare şi concentrice, care să permită vaselor să intre în inima oraşului. Aceste canale artificiale urmau să fie interconectate prin alte mici canale radiale, iar pe malul lor trebuiau să fie ridicate clădirile noi ale oraşului.


În 50 de ani, noul Amsterdam, construit de la vest spre est, a crescut de patru ori în mărime, ca urmare a unuia dintre cele mai mari şi mai ambiţioase proiecte urbane. Reţeaua de canale, baraje şi docuri a generat cel mai eficient sistem de navigaţie din lume, bunurile aduse pe corăbii din toată lumea ajungând direct la uşa comercianţilor olandezi. Mii de barje circulau între mare şi cele peste o mie de depozite din portul Amsterdamului, iar nou pieţe plutitoare asigurau desfacerea mărfurilor preţioase. Se spune că barjele puteau transporta pe apă atunci mai multe bunuri decât pot azi duce camioanele pe străzile oraşului.
Proiectul hidrotehnic şi arhitectural al Amsterdamului a fost preluat în Anglia, Suedia şi Rusia. Sankt Petersburg se va construi după modelul olandez, în zona mlăştinoasă a râului Neva şi a Golfului Finlandei. Cu toate că aproape o jumătate dintre canalele capitalei olandeze au fost astupate în secolele următoare, din considerente tehnice, sanitare ori pentru a face faţă, în cele din urmă, cerinţelor de transport rutier, Amsterdamul a rămas cel mai „acvatic” oraş al lumii, cu peste 120 de kilometri de canale (25% din suprafaţa lui reprezintă căi navigabile). Pentru a desăvârşi imaginea oraşului-port, acestora li se adaugă 90 de insule, 1280 de poduri şi în jur de 20.000 de clădiri (o treime dintre ele construite înainte de 1850), dintre care 6.700 aparţin patrimoniului naţional.


 

În patrimoniul universal au intrat în 2010 cele trei mari canale de apă ale Amsterdamului: Herengracht, Keisergracht şi Prinsengracht, cu întreaga suprafaţă urbană care le defineşte malurile. Clădirile istorice din centrul oraşului (peste 1500), cu acoperişurile lor triunghiulare şi faţadele pastelate, au fost locuite în trecut de burghezia locală. Şi astăzi, ele aparţin olandezilor care îşi permit costurile mari ale vieţii din inima Amsterdamului.
Aceste trei canale de apă, împreună cu Siegel, cel mai vechi al oraşului, prind ca într-un inel lat centrul istoric şi turistic al capitalei. Viaţa aici, pe malurile înguste şi pitoreşti ale albiilor artificiale, pare a fi uitat agitaţia negustorească a secolelor trecute, înlocuind-o cu o alta, specială de data aceasta: vânzoleala turistică. Mai cu seamă în timpul verii, turiştii asaltează oraşul din toate direcţiile: vasele de croazieră şi iahturile private din Europa ancorează în port, în timp ce străzile centrale se aglomerează din pricina maşinilor, bicicletelor şi a pietonilor cu rucsaci în spate. În timpul festivităţilor organizate de Ziua Reginei şi în timpul Paradei Gay, blocajele sunt nelipsite. Oricum, pe canale circulă aproape 15.000 de bărci comerciale ori private, toate având un singur scop: să le ofere turiştilor cel mai bun mijloc de călătorie prin oraşul istoric oglindit în ape.

 


Anual, trei milioane de vizitatori sunt plimbaţi pe canalele Amsterdamului de cele 200 de vaporaşe oficiale de transport turistic. În 2011, li s-a adăugat „Floating Duchman”(„Olandezul plutitor”), un autobuz-amfibiu care respectă cu aceeaşi stricteţe regulile rutiere şi cele de circulaţie fluvială, trecând de pe şosea în apă cu cea mai mare uşurinţă. Însă indiferent ce tip de ambarcaţiune aleg turiştii, plimbarea pe canale se dovedeşte întotdeauna o experienţă deosebită, romantică şi plină de surprize.
Pe Canalul Singel (cel mai vechi) încă se ţine Piaţa de Flori, cea mai cunoscută din Olanda. Chiar dacă marfa multicoloră şi parfumată se aduce cu autovehicule, prezentarea ei are loc pe barjele speciale. Herengracht, sau „Canalul domnilor”, a fost primul dintre cele trei canale importante şi cuprinde aşa-numitul „Arc de aur”: cele mai frumoase clădiri ale oraşului se întind între străzile Leidsestraat şi Vijzelstraat, de-a lungul curbei canalului cu maluri umbrite de copaci. Cel mai lat canal este Keizergracht („Canalul împăratului” – numit după împăratul Maximilian I), iar cel mai lung dintre cele trei – Prinsengracht („Canalul prinţului” – este vorba de prinţul de Orange).  Unul dintre podurile pitoreşti ale oraşului, Magere Brug („Podul Îngust”), leagă aceste ultime două canale în dreptul străzii Kerk. De la intersecţia canalelor Reguliersgracht and Herengracht se deschide o altă privelişte minunată: un şir de 15 poduri, cu arcele intersectate virtual deasupra apei. Labirintul acvatic al Amsterdamului se continuă şi dincolo de centrul istoric, rătăcindu-şi ultimele mari canale printre parcuri, lacuri şi palate.



Pentru că viaţa olandezilor depinde de canalele de apă, Amsterdamul are grijă ca acestea să fie cât mai curate şi mai puţin tulburate de circulaţia ambarcaţiunilor. Astăzi nu mai există canale care să emane mirosuri neplăcute, cum se întâmpla în trecut, determinând locuitorii să astupe albiile murdare. Iar atunci când cineva propune transformarea unui canal în zonă rutieră, protestele olandezilor ies întotdeauna victorioase, iar oraşul îşi păstrează universul neschimbat. Bărci speciale circulă pe canale, rezidurile fiind adunate cu cârlige şi plase, iar de trei ori pe săptămână, 14 din cele 16 stăvilare se deschid pentru ca apa curată a lacului IJsselmeer să intre în oraş. Mokum Mariteam, o iniţiativă a mai multor firme locale, a introdus de curând transportul de marfă pe canale cu bărci electrice silenţioase şi nepoluante. Aceste ambarcaţiuni ecologice lasă în oraş bunurile descărcate în port sau în gara centrală, dar şi preiau deşeurile de orice fel, o singură barcă putând înlocui capacitatea a cinci ori şase maşini de transport.  
Într-un asemenea mediu acvatic, nu este de mirare că fauna s-a diversificat şi a prosperat: peste 20 de specii de peşti şi crabi populează apele canalelor, iar raţele, lişiţele, pescăruşii, lebedele, bâtlanii şi chiar cormoranii îşi fac nestingherite culcuşuri între podurile şi casele de pe ape. Lumea canalelor este una aparte. Pe străduţele învecinate malurilor, doar câteva terase au primit permisiunea să funcţioneze, iar folosirea preferenţială a bicicletelor e către localnici reduce poluarea aerului şi nivelul de zgomot. Ambianţa este perfectă pentru cei care au ales să locuiască pe apă, mai bine zis pe vechi barje transformate în reşedinţe confortabile, personalizate şi mai uşor de întreţinut din punct de vedere financiar. În timp, farmecul traiului pe ape a atras şi mai mulţi doritori, aşa că au fost construite şi bungalouri pe platforme din beton. Autorităţile au avut însă grijă ca aceste locuinţe să nu invadeze canalele istorice, permiţând olandezilor să se stabilească pe canalele mai noi ori mai lăturalnice.




Deşi Amsterdamul este numit „Veneţia Nordului”, călătorii intraţi în labirintul lui de canale îşi dau seama treptat că oraşul seamănă prea puţin cu cel italian. Îi lipsesc valurile mării, palatele înecate în apa sărată, gondolele cu scaune de catifea şi Piaţa San Marco. Dar capitala olandeză are uriaşa reţea de canale, sutele de poduri strălucinde în noapte şi locuinţele de pe apă, cu flori proaspete în ferestre şi cu lebede în jur; de aceea, este pur şi simplu Amsterdam.




Imagini: Bogdan Florescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu