marți, 2 aprilie 2013

Top 10 regiuni ale lumii - cele mai bune destinaţii turistice pentru 2013

Iubitorii de călătorii sunt într-o continuă căutare de noutăţi despre destinaţiile de top ale lumii, iar editura LONELY PLANET ştie acest lucru. După ce a prezentat care vor fi ţările favorite în anul 2013, a descris şi primele zece regiuni. Nu ţări, ci fragmente de ţări, fără graniţe pe harta lumii, dar atât de speciale şi de frumoase, încât numele lor trebuie înscris în agenda de vacanţă.

1. Corsica, Franţa


Fiindcă, la cei 100 de ani de existenţă, Turul Franţei va avea ca punct de pornire Corsica, într-un decor spectaculos, nu va mira pe nimeni faptul că anul 2013 va face din această insulă franceză o destinaţie turistică de top. De data aceasta, luptele nu vor intra în istoria clasică a Mediteranei, ci în cea turistică. Cicliştii se vor întrece pe zig-zagurile muntoase ale insulei, deasupra ţărmurilor minunat răsfirate în mare. Marcată puternic de influenţe franceze şi italiene, Corsica are grijă să pună în valoare chiar spiritul corsican.
Citeşte şi: Duna Pyla – „Sahara” din Franţa
 

2. Negev, Israel


Timp de zeci de ani, Negev a fost considerat doar un deşert dezolant din sudul Israelului. Dar azi, graţie unui proiect naţional de amploare, regiunea e o zonă ecologică în dezvoltare: sate eco, spa-uri, crame etc. La Timna se va deschide în viitorul apropiat un aeroport, urmat de o autostradă până la Eilat. Deşi natura din Negev se arăta a fi inospitalieră, ea a fost îmblânzită treptat, pentru timpuri mai bune de călătorie.
Citeşte şi: Locurile sfinte ale Iordaniei
 

3. Mustang, Nepal


„Ultimul regat interzis” sau „Micul Tibet”, Lo Manthang (Mustang) ocupă un teritoriu restrâns din Munţii Himalaya, în partea central-nordică a Nepalului. Drumurile noi conectează regiunea de China, în nord, şi de restul ţării şi India, în sud. Deşi din punct de vedere politic aparţine Nepalului, Mustang e Tibet, lucru evident atunci când îi priveşti cultura, limba, clima şi geografia. Până în 1992, nimeni din afară nu avea voie să pătrundă aici; după ce au început să fie eliberate permise de intrare, puţini au preferat să vină în Mustang, din pricina preţurilor mari cerute pentru ele şi pentru tururile de trekking. Se pare că acest lucru se va schimba.
Citeşte şi: Nepal, la picioarele Himalayei
 

4. Yukon, Canada


Vastitatea şi sălbăticia acestei regiuni canadiene poate fi apreciată doar acolo, în inima ei. Puţini ar fi spus că Yukonul se va schimba vreodată, mai ales că este una dintre zonele cu cea mai mică densitate din lume. Bogăţia în minerale a dat startul, în 1898, cursei legendare a căutătorilor de aur (Klondike Gold Rush), iar azi reluarea ei garantează o înmulţire a rezidenţilor în acest îndepărtat nord, deja afectat de încălzirea climei. Părţi mari din zonele îngheţate dispar în apele Oceanului Arctic, iar parcurile naţionale glaciare suferă modificări importante.
Citeşte şi: Incredibilul Lac Louise – Locul ideal pentru a-ti organiza nunta
 

5. Chachapoyas şi Cuélap, Peru


Departe în nord, ascuns în Anzii peruvieni, micul oraşul Chachapoyas (capitala regiunii cu acelaşi nume) a fost până nu demult destul de izolat de traseele turistice din Peru. Această zonă agricolă este centrul unui peisaj incredibil, presărat cu ruine preincaşe (situl de la Cuélap), poate unul dintre cele mai frumoase ale ţării. Aici poţi găsi Carajía, un sit funerar unic, şi chiar una dintre cele mai înalte cascade ale lumii - Gocta. Guvernul peruan a făcut în ultimii ani eforturi considerabile pentru a îmbunătăţii infrastructura locală şi pentru a deschide regiunea turiştilor pasionaţi de istorie şi aventură.
Citeşte şi: Machu Picchu - 100 de ani de mister
 

6. Coasta Golfului Mexic, SUA


De la dezastrul ecologic din 2010, riviera regiunii istorice Louisiana din sudul SUA s-a străduit să-şi revină, aşa încât să nu mai fie asociată, din punct de vedere turistic, cu o mare afectată de periculoasele deversări de petrol. Plajele şi dunele ei de nisip au fost curăţate, iar apele călduţe sunt numai bune de pescuit. Încet, turismul se revigorează pe această coastă americană însorită.
Citeşte şi: Tragedia din Golful Mexic - cel mai mare dezastru ecologic din secolul XXI
 

7. Carinthia, Austria


Centura Alpilor ţine bine Europa, dându-i totodată înălţimi şi pante perfecte pentru păduri, trasee montane şi pârtii de ski. Una dintre cele mai bune regiuni cu astfel de resurse naturale şi turistice este Carinthia, cunoscută deja pasionaţilor de sporturi de iarnă. De fapt, Carinthia se împarte între Austria, unde ocupă teritoriul statului cu acelaşi nume, şi Slovenia, din care deţine o mică parte în nord. De ce să alegi această regiune? Fiindcă pârtiile, prezente pe fiecare culme muntoasă, nu sunt deloc aglomerate şi fiindcă nu trebuie să faci credit ca să-ţi cumperi la sfârşitul zilei o bere, în relaxarea de după un tur de ski. Celor ce vor să audă, Carinthia le spune că, probabil, nu va rămâne aşa prea mult timp, fără turişti în exces şi fără preţuri descurajante.
Citeşte şi: Eisriesenwelt – Pestera Gigantilor de Gheata
 

8. Palawan, Filipine


Palawan încorporează mii de insule şi insuliţe, ca diamantele neşlefuite, strălucitoare; poţi măsura aici 2000 km de coastă filipineză incredibil de frumoasă. Doar aventurierii cu rucsac în spate au descoperit-o până acum. Cu multe curse directe din şi spre capitală, Palawan îşi exploatează din ce în ce mai mult potenţialul turistic. Hotelurile elegante şi pretenţioase, odată prezente doar în concurentele Ko Samui ori Bali, îşi fac loc pe coasta din Filipine, cerând exclusivitate în anul ce vine.
Citeşte şi: Cu rucsacul prin Asia de Sud-Est (episodul V) - Palawan, Filipine
 

9. Marea Interioară Seto, Japonia


Japonia a arătat lumii Tokyoul, Kyotoul, Muntele Fiji, şi mai deloc nu a vorbit despre Marea Interioară Seto, o porţiune de apă ce separă trei dintre insulele ţării (Honshū, Shikoku, Kyūshū). Doar de Miyajima au mai auzit turiştii străini, atunci când au vizitat situl UNESCO de aici, în rest regiunea le-a rămas necunoscută. Deşi sunt multe de făcut în capitala Japoniei, cei ce vor rezerva timp unei vizite Mării Seto vor fi răsplătiţi în stil pur japonez, fără clopoţei, fluiere şi trenuri de mare viteză.
Citeşte şi: Fuji Yama – Muntele fără rival
 

10. Campania, Italia


Regiunea Campania găzduieşte cea mai impresionantă coastă de mare a Italiei - Amalfi-, exuberantul oraş Napoli, imprevizibilul vulcan Vezuviu şi Pompeii, oraşul antic împietrit în cenuşa vulcanică. Cum în regiune au intrat mulţi bani, destinaţi organizării celei de-a patra ediţii a Forumului Universal al Culturilor (aprilie-iulie 2013), se aşteaptă ca evenimentul să aducă profit şi industriei turismului. Vor avea loc expoziţii de artă, concerte, spectacole de muzică, teatru, circ, artă stradală, precum şi numeroase wokshopuri. Napoli şi întreaga Campanie se vor pregăti cum se cuvine pentru anul 2013. 
Citeşte şi: Coasta Amalfi şi insula Capri, perlele Mării Tireniene

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu