Călătorind prin ţară - curiozităţi şi superlative româneşti
Călătorind încolo şi încoace prin România, fiecare dintre noi am lăsat în urmă multe locuri nevăzute şi încă multe alte lucruri neştiute. Cât de greu poate fi să cunoşti o ţară de 240.000 km², cu 20 de milioane de locuitori, 260 de oraşe, 2700 de comune, 900 km de munţi, 18.000 de biserici, mii de ani de istorie neîntreruptă şi un şir nesfârşit de poveşti despre toţi şi despre toate acestea, e de la sine înţeles. De aceea, între peregrinările obişnuite şi destinaţiile plănuite, ar mai râmâne loc oricând pentru câteva rânduri despre curiozităţi şi superlative româneşti
● România a îmbogăţit patrimoniul cultural intangibil al umanităţii cu trei creaţii populare: ritualul căluşarilor, doina şi meşteşugul olarilor din Horezu.
● 85 de lacuri glaciare oglindesc înălţimile colţuroase ale Munţilor Retezat, în cel mai impresionant parc naţional montan al României. Vestigii ale perioadei de glaciaţiune cuaternară, căldările de la 2000 de metri au pierdut urma gheţarilor de odinioară în adâncimile tăurilor cu unde sclipitoare. Cel mai mare iezer glaciar este Bucura, cu un luciu de apă de 11 ha, iar cel mai adânc lac glaciar din România este Zănoaga – 29 de metri, din acelaşi Retezat.
● Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” din Piaţa Mică a Sibiului deţine în colecţia sa o mumie cu sarcofag, având o vechime de peste 2000 de ani. Piesa, donată în 1907 de consulul Hermann von Hannenheim, stă la loc de cinste alături de arcuri şi săgeţi, tolbe, vase, bijuterii, statuete antropomorfe, monede şi multe alte obiecte ce au fost luate ca amintire de neobositul călător şi negustor Franz Binder. Alte asemenea „suveniruri” de preţ adunate de prin toate colţurile lumii au ajuns în muzeu datorită generozităţii colecţionarilor sau a exploratorilor pasionaţi.
● despre ţinutul din jurul Sovejei (în Munţii Vrancei), bogat în păduri de brazi şi pini, se spune că are cel mai ozonat aer din Europa. Pentru cel mai poluat aer din România se luptă localităţile Copşa Mică (jud.Sibiu) şi Bucureşti.
● e bine de ştiut că pe str. Londra nr.39 din Bucureşti, cei care sunt interesaţi de cartografie, carte şi artă pot admira cele peste 800 de piese expuse în Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi.
● într-unul dintre cele mai vechi aşezăminte monastice din ţară, Mânăstirea Hodoş-Bodrog (jud.Arad), deasupra uşii de intrare în biserică, dar pe dinăuntru, se găseşte o casetă din lemn cu vitrină, păstrând coarnele taurului din legendă. Povestea spune că animalul a lovit o movilă, dând la iveală Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului. Pe locul respectiv, credincioşii au ridicat prima mânăstire, atestată documentar în 1177. În biserică se poate vedea icoana cea sfântă, păstrată intactă secole de-a rândul.
● cu înalţii săi pereţii din calcar, apropiaţi până aproape la un metru, Cheile Bistriţei (jud.Vâlcea) sunt cele mai înguste din România.
● între localităţile Eşelniţa şi Dubova, într-un perete stâncos pe malul Dunării a fost cioplită cea mai înaltă sculptură din piatră a Europei: chipul regelui Decebal. Localizarea ei aici nu e întâmplătoare. Vis-a-vis, pe malul sărbesc, se află Tabula Traiana, o placă veche de 2000 de ani ce aminteşte de campaniile militare ale lui Traian în Dacia şi de victoriile romanilor. Figura lui Decebal măsoară 55 de metri înălţime şi 25 lungime, în timp ce inscripţiile în latină au fost gravate pe o suprafaţă din piatră de 1,74 metri înălţime şi 4 metri lungime.
● printre braţele Dunării, dar în jud.Brăila, un parc natural deosebit îndeamnă iubitorii de păsări să se pregătească bine pentru birdwatching: din cele câteva turnuri de observaţie ori de pe poteci marcate, ei pot să urmărească în tihnă egretele, cormoranii, stârcii, lopătari şi lebedele din ochiurile de apă ale Insulei Mici a Brăilei. Bărcile pătrunse în această Deltă miniaturală ocolesc cu grijă stuful înalt şi nuferii albi, ca să deranjeze cât mai puţin sălbăticia fragilă a ochiurilor de apă.
● un drum forestier de plai, lung şi cu opintişuri, trece munţii dinspre Schela-Sâmbotin (jud. Gorj) spre Vulcan (jud. Hunedoara), prin Pasul Vâlcan (1621 m) din Munţii Vâlcanului. Linia lui şerpuită se aşează aproape paralel cu Valea Jiului, în stânga şi în dreapta răsfirându-se culmile ierboase. Întrebaţi despre el, localnicii vor spune că se numeşte „Drumul lui Mihai Viteazul”, fiindcă pe aici a trecut domnitorul în fruntea oştirii sale, în toamna anului 1600. Din interes turistic, s-ar putea ca pitorescul drum istoric, deocamdată accesibil rutier doar cu autoturisme de teren, să intre curând în atenţia investitorilor.
● deşi biserica fortificată (secolul XIII) din centrul comunei poartă însemn de monument istoric, pentru cu totul altceva a câştigat faimă localitatea Cristian de lângă Sibiu: cuiburile de berze. Primăvara, pe stâlpii de electricitate şi pe hornurile caselor îşi întemeiază familiile cea mai mare populaţie de Ciconia ciconia din România.
● Mânăstirea Frăsinei (comuna Muereasca, jud. Vâlcea) permite accesul doar bărbaţilor, fiind singurul aşezământ ortodox din România în care se respectă avatonul, adică o hotărâre care interzice prezenţa femeilor în incintă.
● în 1880, un lăstar special era adus de la Paris şi plantat în primul parc dendrologic de pe teritoriul românesc, care fusese amenajat pe moşia castelului de la Iscroni. La începutul verii (dar o data la patru ani), Liriodendron tulipifera înfloreşte, explicând numele lui popular: copacul cu lalele sau tulipanul. Florile galben-verzui, cu petale firave formând o cupă precum cea a lalelelor, se zăresc greu printre frunzele copacului, la înălţime. Originar din America de Nord, acest arbore poate creşte până la 50 de metri, fiind adaptat zonelor de deal şi munte. La Aninoasa (lângă Petroşani, jud. Hunedoara), localnicii au grijă de tulipanul secular de pe marginea drumului principal (DN66A), el fiind un simbol pe care îl leagă şi de numele lui Jules Verne. Dar asta e o poveste spusă doar călătorilor prin Valea Jiului...
● o parte dintre turiştii străini care poposesc în Oraviţa caută cel mai vechi teatru din România, dintr-un motiv însemnat: să vadă sala interioară decorată în stil rococo, o copie fidelă a sălii primului Teatru Naţional (Burgtheater) din Viena – sediul iniţial al acestuia a fost abandonat în 1890. Clădirea din Oraviţa a fost construită în 1817, fiind întâiul teatru din Europa iluminat cu lămpi de acetilenă. Mai presus de eleganţa sălii ori de valoarea sa istorică stă încărcătura ei romantică şi nostalgică: în 1868, din locaşul special al scenei, sufleorul Mihai Eminescu participa la reprezentaţiile trupei de teatru Pascaly.
● la Drobeta Turnu Severin, din măreţul Pod al lui Traian doar ruinele primului picior mai există azi, după aproape 2000 de ani de la construcţia proiectată de genialul arhitect Apolodor din Damasc. 20 de stâlpi masivi şi arce din lemn rezistente au susţinut iniţial greutatea podului de 1135 metri lungime, la 20 de metri deasupra apelor Dunării. În această zonă, nici o altă punte nu a mai unit de atunci malurile fluviului şi foarte puţine semne aduc aminte de marea construcţie romană. Şi pe partea sârbească, un singur picior de pod s-a păstrat. Autorităţile din România şi Serbia intenţionează să restaureze vestigiile arheologice şi să redea Podului lui Traian locul binemeritat în conştiinţa istorică a Europei.
● în adâncul Peşterii Scărişoara (jud. Alba) se află cel mai mare gheţar subteran din România, un bloc uriaş de gheaţă cu volum de 80.000 m³. În fiecare an, un strat se topeşte, iar un altul se depune, modelând totodată şi siluetele stalagmitelor îngheţate.
● intrarea dinspre Câmpulung Muscel în Culoarul Rucăr-Bran este străjuită de Mausoleul Eroilor de la Mateiaş, dedicat soldaţilor români căzuţi la datorie în primul război mondial. În spaţiul expoziţional din interior există o cameră specială, unde este reconstituită vizual şi auditiv o scenă de luptă: tranşee, semiîntuneric, soldaţi-manechin, focuri de mitralieră şi vâjâituri de obuze, flash-uri aurii. Vizitatorii trăiesc, chiar şi pentru câteva scurte minute, dramatismul războiului. Emoţiile sunt ţinute la aceeaşi intensitate în osuarul mausoleului: rămăşiţele a 2.300 de soldaţi se odihnesc pe Dealul Mateiaş.
● la Mândruloc, în judeţul Arad, o suprafaţă de trei hectare este rezervată celui mai mare rozariu din România, adică o grădină imensă cu 1800 de soiuri de trandafiri, care se integrează în Parcul dendro-floricol Eutopia Gardens. În luna iunie, când trandafirii izbucnesc în prea multă frumuseţe, e timpul cel mai potrivit pentru admirarea petalelor gingaşe, dăruite cu cele mai intense nuanţe de culoare.
● în fiecare august, Festivalul Naţional al Păstravului de la Ciocăneşti (jud. Suceava) îţi dă ocazia să fii dus cu pluta pe Bistriţa Aurie, la propriu vorbind! Uită de raftingul modern, urcă pe buştenii lungi prinşi unul de celălalt şi lasă-l pe plutaşul priceput să cârmească pe apele repezi de munte. Localnicii te vor aştepta cu afinată, ţuică şi plăcinte.
● seamănă cu un canion roşiatic rătăcit între vârfurile împădurite ale Munţilor Padiş-Scărişoara (jud. Bihor, lângă localitatea Vârtop): e Groapa Ruginoasă, o eroziune masivă a straturilor de cuarţite şi argile, produsă de apele torenţiale. Monumentul natural, de un colorit aparte, are un diametru de 600 de metri şi o adâncime de 100 de metri. O structură geologică la fel de spectaculoasă se află lângă Sebeş (jud.Alba), unde un perete înalt de argilă şi gresie e sculptat de ape într-o dantelărie unicat: Râpa Roşie.
● Muzeul Naţional Brukenthal, unul dintre primele muzee de artă din lume şi primul de pe teritoriul românesc, „a împlinit” 196 de ani. Tot în premieră naţională, renumita colecţie de artă din Sibiu a fost înregistrată în 2007 ca brand: „Brandul Brukenthal”.
● cea mai înalta construcţie din lemn a României este biserica din incinta Mânăstirii Bârsana de pe Valea Izei, din Maramureş. Mai mult, se numără printre primele şi la nivel european. Vârful turlei atinge înălţimea de 57 de metri.
● pe lista patrimoniului cultural universal, UNESCO a inclus şase situri româneşti: bisericile din Moldova, Sarmizegetusa Regia din Munţii Orăştiei, centrul istoric al Sighişoarei, Mânăstirea Horezu, bisericile fortificate din Transilvania şi bisericile din lemn ale Maramureşului. Încă alte câteva propuneri îşi aşteaptă confirmarea, fiindcă România are ce lăsa moştenire lumii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu