BLOGURILE LUI Mircea CERCELARU

Itaipu – inginerie la superlativ pe teritoriu binaţional

• Trimite prin YM

Autor: Claudia Moşoarcă

De peste treizeci de ani, Brazilia şi Paraguay împart frăţeşte hidrocentrala Itaipu, cea mai mare sursă de energie regenerabilă a lumii. Când construcţia din beton a barajului a fost terminată, fluviul Paraná a inundat un teritoriu imens, aducând schimbări majore în habitatul subtropical. Deşi începuturile poveştii Itaipu au stat sub semnul controverselor, statisticile de azi adună cifre importante cu reuşite în plan socio-economic, pentru un rezultat cu succes deplin.

Ce s-a întâmplat în 1973?
Fluviul Paraná, unul dintre cele mai mari din lume (al optulea în top 10 – cu cei 4880 km lungime), trasează cu o parte a cursului său graniţa dintre Brazilia şi Paraguay. În anii 1960-1970, guvernele celor două ţări învecinate au dus multe tratative pentru dezvoltarea unui proiect important de exploatare hidroelectrică a fluviului, analizând şi avantajele economice, dar şi impactul asupra mediului natural înconjurător. Semnarea, în 1973, a tratatului a oficializat acordul bilateral pentru construcţia barajului şi a hidrocentralei Itaipu (pietrele care cântă, în limba locală guarani), concomitent cu acceptarea măsurilor ample ce urmau să reducă efectele asupra comunităţilor locale şi asupra faunei şi florei de pe ambele maluri ale fluviului.
După încă un an, se constituie Itaipu Binacional, un teritoriu bine delimitat, cu statut juridic special şi administrat în mod egal de Brazilia şi Paraguai. Este momentul în care se dă startul pentru lucrările de ridicare a barajului şi hidrocentralei aferente; timp de 10 ani, aproape 100.000 de oameni au muncit pe şantierul organizat la 10 km de oraşele Foz do Iguaçu (Brazilia) şi Ciudad del Este (Paraguay) – aceste două oraşe au fost legate de Podul Prieteniei, arcuit peste fluviu Paraná. Prima producţie de energie electrică s-a realizat în 1984.


Pierderile colaterale
Din momentul în care apele au început să se strângă în spatele barajului, ele au inundat o suprafaţă uriaşă; au înghiţit 700 km² de junglă, gospodăriile celor peste 10.000 de familii indiene care trăiau de pe urma apelor şi pământurilor din regiune, dar şi culcuşurile zecilor de mii de animale sălbatice. În adâncimile de 100 de metri ale lacului de acumulare s-au ascuns şi cele mai mari cascade ale lumii (ca volum de apă), Guaíra - inima tumultoasă a parcului naţional cu acelaşi nume. Desfiinţarea zonei protejate a fost o necesitate. Mai mult, autorităţile braziliene au dinamitat stâncile deja acoperite de ape, ca să se poată naviga în siguranţă pe lac; treptele de piatră ale cascadelor s-au pierdut pentru totdeauna.
Pe măsură ce nivelul lacului Itaipu creştea, s-au făcut eforturi mari pentru relocarea nu doar a populaţiei umane, ci şi a sălbăticiunilor ce sălăşuiau în pădurile de pe malul fluviului.  Ecologiştii au încercat să captureze cât mai multe animale şi să le transfere în sanctuare naturale sau parcuri zoologice. A fost o acţiune la scară mare, cu efect pe termen lung. Flora s-a pierdut sub ape, însă reîmpădurirea arealului de pe malurile lacului a fost unul dintre obiectivele principale din următorii ani.

Turism la Itaipu
Urcaţi în autocarul special al Complexului Turistic Itaipu din Brazilia, rezervat turului clasic al barajului, turiştii sunt întâmpinaţi de un ghid amabil (de la Centrul de vizitare), care le vorbeşte în trei limbi: portugheză, spaniolă şi engleză. În timp ce maşina trece de poarta de acces păzită de armată, pe şoseaua din teritoriul binaţional Brazilia-Paraguay, povestea lui Itaipu începe să se facă auzită. Traseul va fi unul simplu, în principal paralel cu partea stângă a fluviului şi cu doar trei opriri foarte scurte, de câte 10 minute: prima va fi în dreptul canalelor de evacuare a apei (din dreapta barajului), a doua în  punctul de belvedere din faţa barajului, iar ultima, pe malul Lacului Itaipu, după traversarea barajului (dus-întors).


Fiindcă Itaipu a fost construit pe teritoriul binaţional, toate se împart aici în mod egal, după cum subliniază ghidul: în incintă lucrează împreună 3000 de persoane, adică 1500 de angajaţi paraguayeni, 1500 de angajaţi brazilieni; au fost aleşi doi directori generali, unul pentru Paraguai, unul pentru Brazilia; consiliul de conducere e format din 12 membri, câte 6 pentru fiecare ţară. Barajul propriu-zis are 20 de generatoare, 10 de partea braziliană, 10 de cea vecină. O alianţă eficientă, pe baza căreia o cantitatea enormă de energie electrică e furnizată anual către consumatorii celor două ţări. În procente, ar fi cam aşa: Itaipu asigură 72.5% din consumul de energie electrică al Paraguayului şi 17,5% din consumul de energie electrică din Brazilia.
Pe partea dreaptă a şoselei, turiştilor li se arată una dintre construcţiile ecologice ale Complexului Itaipu: canalul rezervat migraţiei peştilor, adică un râu artificial lung de 10 kilometri, ce leagă cursul fluviului Paraná de Lacul Itaipu, ocolind barajul. În căutarea hranei ori pentru a depune icre, chiar şi speciile de peşti mari urcă cei 120 de metri diferenţă de nivel, peste micile căderi de apă de pe parcursul râului. O linie special amenajată de-a lungul lui asigură şi  posibilitatea de practicare a raftingului şi a slalomului nautic.
Prima oprire a autocarului se face în dreptul canalelor de evacuare a apei din Rezervorul  Itaipu, deschise cu precădere în sezonul ploios, odată cu creşterea nivelului lacului. Timp de 10 ani, până la terminarea barajului, apa fluviului s-a scurs pe aceste mari pante din beton, prin cele  14 porţi de fier uriaşe.


Completa imagine a barajului, reflectând forţa şi grandoarea construcţiei, e prinsă de pe puntea principală de observare, adică punctul de belvedere. În faţa turiştilor se desface panorama celor opt kilometri ai barajului din beton, cu înălţimea de 196 de metri şi având 20 de tuburi de captare pentru apa ce va ajunge la turbine. O vale adâncă şi largă primeşte fluviul strecurat prin acest stăvilar de proporţii.
Deşi nu e cea mai mare construcţie hidroelectrică din lume, ea se află pe primul loc ca producţie de electricitate, cu un maxim de 98,3 miliarde kWh în anul 2012. Imediat după se situează în top Hidrocentrala Celor Trei Defileuri din China (98,1 miliarde kWh în 2012), cea mai mare din lume. Deşi aceasta din urmă are o putere instalată de 22.500 MW (comparativ, puterea instalată a Hidrocentralei Porţile de Fier I e de 1080 MW), iar Itaipu doar de 14.000 MW, totuşi el o depăşeşte pentru că nivelul producţiei de energie este aproape constant în decursul anului, variaţia de debit a fluviului Paraná fiind mică în raport cu cea suportată de fluviul Yangtze din China.


Câteva panouri de pe puntea principală de observare dau informaţii generale despre Barajul Itaipu, prin comparaţii inedite:
• întreaga cantitate de beton folosită la construcţia barajului ar fi ajuns pentru ridicarea a 210 stadioane de fotbal precum Maracanã din Rio de Janeiro.
• 380 de Turnuri Eiffel ar fi putut fi realizate din fierul şi oţelul barajului.
• cei 62.200 m³ de apă ce pot trece prin canalele de evacuare înseamnă un volum de apă de 40 de ori mai mare decât cel al Cascadelor Iguaçu din vecinătate.
•  înălţimea barajului e egală cu cea a unei clădiri cu 65 de etaje. 
• ca să fie produsă aceeaşi energie electrică precum cea generată de Hidrocentrala Itaipu, ar trebui ca o termocentrală să folosească 536.000 barili de petrol pe zi.
•  volumul excavaţiilor de pământ şi rocă din timpul construirii barajului e de 8,5 ori mai mare decât cel al excavaţiilor pentru Eurotunelul dintre Franţa şi Anglia. Volumul de beton folosit la Itaipu (12,3 milioane m³) e de 15 ori mai mare decât cel al Eurotunelului. 


Desprins greu de pe platforma de belvedere, fiindcă turiştii de regulă întârzie admirând minunea hidrotehnică, autocarul turistic îşi continuă drumul direct prin sectorul median al barajului, pe la baza celor 20 de tuburi de captare şi pe lângă clădirile tehnice. Fiecare din aceste tuburi albe are 10,5 m în diametru şi o lungime de 142 de m, lăsând şuvoiul de apă să cadă cu putere spre turbine.


Trecând din Brazilia în Paraguay pe aceeşi şosea lucioasă, autocarul se întoarce şi urcă pe baraj, lăsând în urmă şi câmpurile cu antene legate unele de altele printr-o reţea complexă de fire. De la înălţime, se înţeleg bine două lucruri: imensitatea complexului hidroelectric şi excelenta sa organizare. O perspectivă totală asupra procesului tehnic de producere a energiei electrice o primesc doar cei care vizitează interiorul barajului, într-un tur special. Oricum şi oriunde s-ar afla, turistul nu poate decât să se simtă „electrizat” de ceea ce află şi vede în Complexul Itaipu.



Cei câţiva kilometri ai platformei superioare a barajului au în partea stângă albastrul calm al lacului de acumulare. Autocarul se opreşte la capăt, pentru ultima staţionare de 10 minute şi pentru ultimele fotografii făcute de turişti, înainte de întoarcerea la Centrul de vizitare.



Rezervorul Itaipu are 170 km lungime şi acoperă o suprafaţă de 1350 km², cu marginile ramnificate, semănând (pe hartă) cu o rădăcină pivotantă de mari dimensiuni. Nu e deloc întâmplătoare asocierea de imagine. Întregul lac şi împrejurimile sale hrănesc la propriu, dar şi la figurat, provinciile braziliene şi paraguyene. Cu cele 66 de insule, cu 87 de hectare de plaje artificiale, cu păduri, sanctuare biologice şi zone protejate, alături de comunităţi rurale şi urbane tradiţionale, Itaipu reface rezervele naturale pierdute în urmă cu 30 de ani şi ajută la dezvoltarea unui turism ecologic. Din multitudinea de activităţi din oferta turistică locală, despre una se vorbeşte cu entuziasm: o plimbare cu catamaranul, pe înserate, când Lacul Itaipu se cufundă în întuneric şi strălucirea luminilor barajului devine impresionantă.
Epilog
În Centrul de vizitare brazilian, turistul găseşte, pe lângă punctul de informare, magazinul de suveniruri, cafeneaua elegantă şi facilităţi numeroase, un spaţiu special, care cuprinde o sală mare de expoziţie şi o alta de vizionare, unde sunt proiectate documentare despre hidrocentrală, baraj şi proiectele legate de ele. Pe lista de opţiuni turistice sunt înscrise şi Sanctuarul Biologic, Eco-muzeul, Pepiniera –în Brazilia, Muzeul Teritoriului Guarani, Sanctuarul Tatí Yupí şi Itaipu Zoo – din Paraguay, toate susţinute de către Complexul Binaţional Itaipu.
Încheierea oricărui tur trebuie să aibă loc în faţa panoului numit sugestiv „Lumea vizitează Itaipu”. Din 1977 şi până în 2011, 16.337.447 de persoane au vizitat complexul, venind din Brazilia, Paraguay şi din restul lumii. Pentru fiecare din cele aproape 200 de ţări, statistica indică numărul de vizitatori. Cel aflat în faţa panoului se gândeşte că, în anul următor, va contribui la creşterea acestui număr pentru ţara sa. Ar fi interesant de ştiut cât va fi scris data viitoare în dreptul României!