miercuri, 28 noiembrie 2012

În atelierele meşterilor din Murano

Din Veneţia, vaporetto urcă puţin spre nord, prin lagună, până la insuliţele reunite sub numele de Murano. Fugind de aglomeraţia din Piaţa San Marco ori de pe Canal Grande, aici nimereşti într-o altfel de atmosferă veneţiană: case de negustori şi palate pe marginea canalelor strâmte, podeţe cu arcuiri elegante, bărci neobosite şi expoziţii multicolore în vitrinele buticurilor. Varietatea modelelor şi a combinaţiilor de nuanţe ce se nasc din prelucrarea artistică a sticlei de Murano este nesfârşită, vrăjind ochii aflaţi în căutare de frumos.

Murano de ieri şi de azi
Povestea începe în Evul Mediu, când meşteşugul sticlarilor din Veneţia i-a îngrijorat pe conducătorii oraşului, în principal fiindcă focurile cuptoarelor ameninţau să ardă uşor casele construite din lemn. Aşa că în anul 1291 se ia decizia ca meşterii să fie mutaţi pe Murano, la trei kilometri depărtare în aceeaşi lagună veneţiană. Cele câteva insuliţe aveau un port comercial încă din secolul VII, deci sticlarii au găsit aici un loc numai bun pentru atelierele lor. Se pare că motivul ascuns al acestei mutări a fost legat de păstrarea secretului asupra tehnicilor de producţie. Oricum, în scurt timp, aceşti meşteri pricepuţi au ajuns mai-marii oraşului şi au beneficiat de multe avantaje în Republica Veneţiană. Şi au plătit un preţ pentru ele: nu aveau voie să părăsească statul. Din informaţiile vremii reiese că proprietăţile le erau confiscate, iar ei puteau fi omorâţi sau li se tăiau mâinile, dacă poliţia secretă îi prindea practicându-şi meseria în afara graniţelor veneţiene. Nu se cunosc (oficial) asemenea cazuri dramatice... Cert e că sticla fină de Murano (mai precis, oglinzi, geamuri şi decoraţiuni) ajungea în palatele regale sau în reşedinţele aristocraţilor din Europa, asigurând Republicii Veneţia venituri majore din acest comerţ.
După 1600 nu se mai poate vorbi de întâietatea sticlei de Murano pe piaţa europeană, fiindcă deja au intrat în scenă centre meşteşugăreşti rivale din Franţa şi Moravia. Odată cu declinul politic şi comercial al Veneţiei, în contextul impunerii de către Habsburgi a unor taxe severe şi a promovării Boemiei ca punct central al producţiei de sticlărie, a avut loc falimentul multora dintre afacerile cu sticlă din Murano: în 1800, existau 24 de ateliere active, iar în 1820 rămăseseră doar 13 care manufacturau sticla prin metodele tradiţionale.

Iniţiativele câtorva antreprenori italieni vor readuce sticla de Murano în atenţia Europei, în deceniile următoare. Fiindcă vechile mozaicuri din Veneţia trebuiau înlocuite ori altele noi create, meşterii au produs plăci din sticlă în cantitate mare. Apoi, la expoziţia mondială din Londra (1862) au fost expuse piese din sticlă chalcedony (sticlă decorativă ce imită pietre preţioase, realizată dintr-un amestec simplu de minerale, care este supus în mod repetat arderii-răcirii), care au avut succes imediat la public. Ceea ce a impulsionat definitiv arta meşteşugărească din Murano a fost combinaţia fericită dintre priceperea sticlarilor şi fantezia cu care au dat forme din ce în ce mai frumoase şi mai îndrăzneţe pieselor lucrate. Designul avangardist al sticlei de Murano a asigurat impunerea în forţă pe piaţa mondială. Artizanii de pe cele câteva insuliţe au deschise azi porţile atelierelor şi galeriilor, invitând cunoscătorii şi turiştii să se bucure de fiecare compoziţie în parte, indiferent dacă e vorba de mărgele simple ori de candelabre luxoase.

În atelierele meşteşugăreşti
Prin ce se remarcă sticla de Murano? Tehnologii rafinate. Care este atracţia principală a unei vizite în atelierele meşteşugarilor? Modelarea sticlei topite în piese minunate.
De la staţiile de vaporetto până la fabricile de sticlărie plimbările durează puţin, ocolind colţurile din căramidă brună ale clădirilor, curţile interioare cu cişmele ori grădinile cu multă verdeaţă. Murano, aflat sub administraţia Veneţiei, este mic şi parcurgerea lui la pas nu presupune vreun efort. În cursul săptămânii, atelierele primesc turiştii dimineaţa şi după-amiaza, mai puţin în luna august, când vizitele se organizează doar la cerere. De obicei, intrarea e liberă, însă cu siguranţă preţul produselor oferite spre vânzare acoperă cheltuielile legate de lecţiile gratuite. Nu toate fabricile au spaţii de lucru deschise publicului, fiindcă, se zice, meşterii adevăraţi nu au timp pentru simple demonstraţii, iar firmele care se respectă deţin tehnici de producţie ce trebuie să rămână secrete. Dar pentru neiniţiaţi, chiar şi simpla modelare a bucăţii de sticlă topită şi transformarea ei într-o cupă obişnuită marchează un moment impresionant.

În atelierele sticlarilor, prima impresie a turiştilor este că timpul pare a fi trecut mai încet printre uneltele obişnuite şi cuptoarele fierbinţi. Probabil că, în urmă cu sute de ani, meşterii aveau la îndemână aceleaşi instrumente de lucru: o masă, un cleşte, un tub de suflat, o foarfecă specială. Nimic special la prima vedere. Dar odată ce vezi sticlarul muncind, totul e deosebit: cum se ţine bucata de sticlă la topit în cuptor, cum se suflă cu grijă pentru a lărgi şi rotunji materialul moale, cum se întinde sticla în forme pline de imaginaţie, cum se transformă culorile şi cum apare, în final, un pocal, o glastră, un căluţ ori cine ştie ce bijuterie delicată.  


Există mai multe feluri de sticlă produse în Murano: smalto –sticla smălţuită, aventurine –sticla cu fire de aur, millefiori –sticla multicoloră, cu motive florale, lattimo –sticla opacă, imitaţiile de pietre preţioase etc. Din ele se nasc pahare, bijuterii, lămpi, rame, candele, vase, glastre, decoraţiuni, prespapieruri, veselă, ceasuri, accesorii, cutii, casete, obiecte de uz casnic, chiar lavoare şi candelabre. Lista e deschisă imaginaţiei, iar magazinele şi galeriile din Murano au efect de magnet, fiindcă e imposibil să pleci de pe insulă şi să nu iei cu tine măcar un suvenir din sticlă.
Dorind să-şi protejeze produsele şi să garanteze autenticitatea acestora pentru clienţii lor generoşi, artizanii au înregistrat marca „VETRO ARTISTICO MURANO”, redată pe eticheta ce se lipeşte pe fiecare obiect şi care are elemente specifice de securizare. Este bine să se verifice existenţa acestei mărci, căci fără ea, ar fi vorba de o imitaţie banală, provenită din China sau de altundeva.    

Ce ar mai fi de vizitat
După ce vizitarea atelierelor meşteşugăreşti s-a încheiat, iar sticla de Murano şi-a ocupat locul cuvenit în bagajul de călătorie, vine timpul pentru atingerea celor patru puncte turistice importante. Primul ar fi pentru pasionaţii artizanatului: Museo del Vetro (Muzeul Sticlei), găzduit în Palatul Giustinian şi înfăţişând istoria producerii sticlei din vremea Egiptului antic şi până în prezent.
Următoarele obiective sunt cele două biserici frumoase ale Muranoului, Basilica dei Santi Marie e Donato şi Chiesa di San Pietro Martire. Cea dintâi, construită, se pare, mai timpuriu decât celebra Basilica San Marco din Veneţia, impresionează cu mozaicul bizantin care acoperă podeaua interioară şi cu mozaicul din aur al statuii Fecioarei Maria, din secolul XII. Comoara bisericii e dosită în spatele altarului: osemintele lungi despre care se spune că ar fi ale unui dragon ucis de Sf.Donato de Arezzo. În Biserica Sf.Petru (1348), cu faţada sa sobră din cărămidă, pot fi admirate lucrări ale pictorilor Veronese, Giovanni Bellini, Giuseppe Porta  şi Jacopo Tintoretto.
Ultimul din cele patru obiective, turnul cu ceas din Piaţa Sf. Ştefan, atrage cei mai mulţi turişti. Construcţia din cărămidă (secolul XIX), înălţată aproape de malul canalului mare ce împarte Murano în două, a înlocuit turnul unei biserici din secolul XII, din păcate dispărută din planul urbei.


Vaporetto se întoarce în Veneţia peste aceleaşi valuri puţin agitate ale lagunei, lăsând faţadele pastelate ale clădirilor din Murano să se micşoreze treptat în orizont. Trecând prin faţa magazinelor din preajma pieţei centrale veneţiene, abia acum îţi dai seama cât de multă sticlărie ornează rafturile din vitrine. Aceleaşi piese frumoase văzute la Murano strălucesc şi aici, spre bucuria turiştilor care nu au timp să ajungă pe celelalte insuliţe. Dar tu ştii că lipsesc din peisaj meşterul, cuptorul şi bucata de material brut, pentru ca să poată fi înţeleasă pe deplin arta sticlarilor din Murano.


vineri, 16 noiembrie 2012

18 / Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI

Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI– GALERIE FOTO Data publicarii:05 noiembrie 2012   |  Autor: Ioana Matei

  • 18
19 din 19
inapoi
Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI– GALERIE FOTO

17 / Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI

Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI– GALERIE FOTO Data publicarii:05 noiembrie 2012   |  Autor: Ioana Matei

  • 17
18 din 19
inapoi
17. Insula El Nido Palawan din Phillippine

16 / Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI

Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI– GALERIE FOTO Data publicarii:05 noiembrie 2012   |  Autor: Ioana Matei

  • 16
17 din 19
inapoi
16. Lefkada - Grecia

15 / Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI

Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI– GALERIE FOTO Data publicarii:05 noiembrie 2012   |  Autor: Ioana Matei

  • 15
16 din 19
inapoi
15. Peştera Devetashkata din Bulgaria

14 / Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI

Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI– GALERIE FOTO Data publicarii:05 noiembrie 2012   |  Autor: Ioana Matei

  • 14
15 din 19
inapoi
14. Lacul de smarald din Alaska

13 / Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI

Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI– GALERIE FOTO Data publicarii:05 noiembrie 2012   |  Autor: Ioana Matei

  • 13
14 din 19
inapoi
13. Trolltunga - Odda, Norvegia

12 / Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI

Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI– GALERIE FOTO Data publicarii:05 noiembrie 2012   |  Autor: Ioana Matei

  • 12
13 din 19
inapoi
12. Peninsula Dingle – Irlanda

11 / Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI

Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI– GALERIE FOTO Data publicarii:05 noiembrie 2012   |  Autor: Ioana Matei

  • 11
12 din 19
inapoi
11. Plaja Whitehaven , Queensland, Australia

10 / Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI

Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI– GALERIE FOTO Data publicarii:05 noiembrie 2012   |  Autor: Ioana Matei

  • 10
11 din 19
inapoi
10. Bolgheri, Toscana

9 / Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI

Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI– GALERIE FOTO Data publicarii:05 noiembrie 2012   |  Autor: Ioana Matei

  • 9
10 din 19
inapoi
9. Skatftafeli, Islanda

8 / Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI

Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI– GALERIE FOTO Data publicarii:05 noiembrie 2012   |  Autor: Ioana Matei

  • 8
9 din 19
inapoi
8. Platja D'Aro, Girona, Spania

7 / Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI

Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI– GALERIE FOTO Data publicarii:05 noiembrie 2012   |  Autor: Ioana Matei

  • 7
8 din 19
inapoi
7. Central Park, New York

6 / Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI

Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI– GALERIE FOTO Data publicarii:05 noiembrie 2012   |  Autor: Ioana Matei

  • 6
7 din 19
inapoi
6. Cascada celor şapte surori din Norvegia

4 / Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI

Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI– GALERIE FOTO Data publicarii:05 noiembrie 2012   |  Autor: Ioana Matei

  • 4
5 din 19
inapoi
4. Lacul Verde din Styria de sus, Austria

5 / Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI

Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI– GALERIE FOTO Data publicarii:05 noiembrie 2012   |  Autor: Ioana Matei

  • 5
6 din 19
inapoi
5. Hotelul Hospes Maricel – Mallorca, Spania

3 / Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI

Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI– GALERIE FOTO Data publicarii:05 noiembrie 2012   |  Autor: Ioana Matei

  • 3
4 din 19
inapoi
3. Folegandros, Grecia

2 / Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI

Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI– GALERIE FOTO Data publicarii:05 noiembrie 2012   |  Autor: Ioana Matei

  • 2
3 din 19
inapoi
2. Fjadrargljufur, Islanda

1 / Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI

Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI

Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI– GALERIE FOTO Data publicarii:05 noiembrie 2012   |  Autor: Ioana Matei

  • 0
1 din 19
inapoi
Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia VI– GALERIE FOTO

Cu rucsacul prin Asia de Sud-Est (episodul VI) – Filipine: din insule înspre munţi


Vă povesteam data trecută că, dacă s-ar putea, aş scrie despre fiecare kilometru al insulei Palawan din Filipine; aşadar, iată cea de-a doua parte a episodului dedicat celui mai frumos loc din lume (pe care l-am vazut pana acum). Cineva menţionase în commenturile de la articolul precedent faptul că am uitat să precizez că filipinezii sunt cei mai minunaţi oameni – şi într-adevăr, dintre toţi asiaticii, filipinezii sunt cei mai primitori, zâmbitori, prietenoşi, corecţi, modeşti şi binevoitori.
Gaşca de fete din poza de mai sus ne-a demonstrat că acest pattern se aplică absolut oriunde ai fi în Filipine – aici ne aflam în El Nido, cel mai popular loc din Palawan, pe un deal deasupra mării. Fetele tocmai culeseseră nişte caju şi îl prăjeau în cărbuni. Una dintre ele mi-a curăţat câteva nuci, murdărindu-se complet de funingine. Funinginea a trecut de pe mâinile ei instant pe degetele mele, şi pe urmă pe aproape toată suprafaţa feţei mele, pentru că era atât de delicios caju-ul încât nu mai conta nimic. Caju fierbinte, glumiţe şi panorama de apus cu arhipelagul din El Nido – nici că se putea o după-amiază mai frumoasă.

El Nido înseamnă “cuibul” în spaniolă, şi locul a primit acest nume datorită sutelor de formaţiuni carstice goale pe dinauntru care se ridică din mare, case pentru milioane de rândunele cu cuiburi comestibile.

Aceste cuiburi sunt adunate de 2 ori pe an de localnici şi vândute ulterior ca delicatesă turiştilor chinezi. Unicul ingredient al celebrei “bird’s nest soup”, una dintre mâncărurile preferate ale chinezilor din sud, este o sursă constantă de venit pentru filipinezii săraci. Deşi nu e tocmai kosher ce se întâmplă, pentru că de multe ori se recoltează excesiv aceste cuiburi albe, rândunelele nu par a fi foarte deranjate, pentru că au suficientă salivă cât să-şi facă altul în maxim o săptămână.

Noi am luat o barcă din El Nido ca să inspectăm mai de aproape aceste stânci şi ca să ne vizităm un prieten care se retrăsese pe o insulă adiacentă câteva zile.

Am tras barca la ţărm şi ne-am minunat de felul în care prietenul nostru american, Adam, prindea peşti cu un speargun făcut de el.

Adam e băiatul blond care seamănă cu Isus şi care este un Bear Grylls pe bune. Adam se retrăsese pe plaja aceasta cu câteva butoaie de apă, un cort şi instrumente simple de gătit. Mânca ce prindea şi ce găsea prin insulă. Insula era în prealabil pustie, în afară de orele în care venea echipa de filmare de la emisiunea Survivor să mai tragă nişte cadre generale.
L-am lăsat pe Adam să îşi îmbunătăţească skillul la pescuit şi ne-am dus un pic mai încolo, pe ceea ce am căzut de comun acord că este “plaja vieţii”. Am văzut colonii de anemone pline cu clownfish (cei mai adorabili peşti mici) chiar lângă ţărm. Am petrecut câteva ore bune explorând cu snoarcele crevase şi mini-peşteri, în timp ce barcagiul ne pregătea nişte chicken adobo cum nu s-a mai văzut.

Evident, am făcut poze de turişti.

După faimosul adobo al lui Tamtam, barcagiul nostru, ne-am dus să vedem o altă insulă, una cu o mică biserică subterană. Tamtam ne-a spus că ne lăsăm prea uşor impresionaţi, şi că următoarea oprire este chiar plaja din filmul şi cartea The Beach.

Ca să ajungem la plaja aceasta ascunsă printre stânci a trebuit să înotăm pe sub pietre. De pe dinafară stănca arăta ca oricare alta, şi dacă n-ar fi fost o zonă minusculă diferit iluminată sub stânci – culoarul subacvatic de 2 metri prin care trebuia să trecem – n-am fi ştiut niciodată ce se află dincolo.

Varietatea vieţii subacvatice este din ce în ce mai uimitoare la fiecare gură de aer luată prin snoarcă. Oriunde în aceste ape te întâlneşti cu sute de specii de peşti de toate dimensiunile şi culorile, şi să nu uităm de crabi, sepii, calamari, languste şi pisici de mare.

Din mijlocul mării am ajuns la un culoar de apă maronie, în zona mangrovelor. Mangrovele sunt plante cu rădăcini complexe care trăiesc în apă sărată.

Cam aşa arată o pădure de mangrove pe dinauntru. Ecosistemul explodează cu viaţă animală, mai ales cu şerpi şi păsări. Sute de păsări care cânta una peste alta şi şerpi imposibil de detectat pentru ochiul neantrenat, de obicei nu foarte veninoşi.

Tot în mangrove se găsesc şi carabao, sau bivoli de apă, cel mai util animal din Filipine, care e o ţară cultivatoare de orez. În afară de faptul că sunt foarte blânzi şi frumoşi, dau şi cel mai gustos lapte.

Am părăsit barca şi mangrovele pentru nişte aventură speologică – ne-am propus să vedem celebrul craniu al lui Tabon man, un Homo Sapiens care a trăit acolo în urmă cu 50.000 de ani. La faţa locului am dat peste un grup de tineri arheologi care tocmai găsiseră nişte noi obiecte pe care le folosiseră oamenii care trăiseră acolo de-a lungul mileniilor.

Printre ele se aflau şi nişte urne în formă de om, goale pe dinăuntru, în afară de nişte cenuşă. Arheologii găsiseră vreo 8 exemplare de “cremaţii” (ei le numeau cremations) din diferite perioade, de la epoca de piatră până la cea de bronz.

Ne-au mai arătat şi câteva straturi de pământ sedimentat plin cu scoici – fiecare centimentru însemna cam un secol în timp real. Scoicile erau o sursă constantă de hrană pentru locuitorii peşterii, fiind atât de aproape de mare.

O altă peşteră remarcabilă şi una dintre minunile Asiei este râul subteran de 12 km din Sabang. În timp ce ne întorceam din El Nido să luăm avionul înapoi spre Manila, ne-am oprit la Subterranean River. Acest loc este cel mai turistic loc din Palawan şi îţi trebuie permis de intrare, pentru care stai ore întregi la coadă în Puerto Princesa.

Din păcate însă, peştera nu e chiar atât de impresionantă, iar drumul cu barca durează circa 45 de minute, timp în care un ghid plictisit face aceleaşi glume de ani de zile. În schimb liliecii sunt cu miile şi li se aude sonarul mult mai bine datorită apei.

În rest, sunt zeci de alte mini-peşteri în cam orice formaţiune carstică peste care dai. E imposibil să nu intri măcar un pic şi să faci nişte poze atmosferice.

Cu turişti alpinişti.

Sau cu culori frumoase.

Sau să te joci cu puţinele surse de lumină.

Sau să ieşi afară şi să te minunezi că este la fel de intens şi de frumos şi odată ce ieşi de printre stânci, şi să nu-ţi mai doreşti să pleci din Palawan.
Singurul motiv pentru care am plecat din acest paradis era promisiunea munţilor şi a teraselor de orez de la peste 2000 de metri din Sagada, Mountain Province. Dar despre ele data viitoare.

Irina Bakó are 27 de ani şi este jurnalist, copywriter şi călător prin lume. Puteţi afla mai multe despre Irina pe blogurile ei, http://blisitheque.blogspot.com/ şi http://blisique.tumblr.com/
Imagini: Irina Bakó & Psalmplasma