sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Cele mai fascinante ruine ale lumii

Cele mai fascinante ruine ale lumii
Ruinele emana prin toate crapaturile lor poveste, trecut si istorie. Din pacate, foarte rar neasezonate cu amaraciune si moarte. Pentru ca, in definitiv, orice ruina este un loc unde viata si civilizatia, candva infloritoare, au pierit ori si-a abandonat cauza. Totusi, chiar daca ruinele nu mai sunt altceva decat umbre palide ale mandriilor arhitecturale care se ridicau candva semet, ele ne spun noua, celor care traim si le putem admira astazi, povesti fascinante despre trecut. Valoroase fie prin incarcatura istorica, fie prin impletirea fabuloasa cu natura, am mostenit de la stramostii nostri, mai indepartati sau mai recenti, dovezi fizice fascinante ale existentei si stilului lor de viata.
Machu Picchu (PERU)

Cea mai faimoasa dintre ruinele incase, Machu Picchu, pare suspendata intre munti si este, adesea, invaluita in ceata. Aflat in apropierea Vaii Urubamba, sacra pentru civilizatia Inca, orasul-ruina este incantator, atat gratie privelistii oferite cat si ideii ca este aproape "virgin" din punct de vedere al intrebuintarii, incasii neapucand sa se foloseasca nici macar de fantana sapata aici.


Machu Picchu a fost construit la jumatatea secolului al XV-lea, dar, de vreme ce existenta lui nu a fost documentata de conquistadorii spanioli, care au cercetat regiunea prin anii 1530, este greu de spus care era cu exactitate scopul orasului. Multe dintre ruinele de aici prezinta trasaturi ceremoniale, motiv pentru care unii specialisti considera constructia un sanctuar religios.

Este foarte probabil ca locul sa fi fost deja abandonat inaintea invaziei spaniole, altfel avand sa fie mentionat in rapoartele invadatorilor referitoare la civilizatia Inca. Incasii nu aveau sisteme de scriere si nu au lasat, deci, niciun fel de asemenea izvoare, motiv pentru care arheologii au fost nevoiti sa imbine fragmente de indicii care sa explice motivele pentru care Machu Picchu a fost construit, carui scop servea si de ce a fost abandonat atat de curand.


Babilon (IRAK)

La aproximativ 90 de kilometri spre sud de Bagdadul modern zac ruinele anticului Babilon, denumire a carei etimologie face trimitere la termenul "bab-ili", care s-ar traduce prin "Poarta Zeilor". La nivel mondial, Babilonul este perceput ca unul dintre cele mai faimoase orase ale Antichitatii, renumit atat pentru natura sa diversa si cosmopolita, cat si pentru frumusete si splendoare.


In perioada clasica, se vorbea despre orasul Babilon cu mare admiratie si pietate, "Gradinile Suspendate" de pe teritoriul sau fiind clasificate drept una dintre cele Sapte Minuni ale Lumii. Centru cultural si guvernamental, Babilonul a inflorit timp de cincisprezece secole, de la sosirea amoritilor, prin 1850 i.Hr., pana la Alexandru cel Mare, care a murit intre zidurile orasului in 322 i.Hr. Unul dintre cei mai bine cunoscuti conducatori timpurii ai orasului a fost marele legislator Hammurabi (1792 - 1750 i.Hr.).


Palenque (MEXIC)

Ruinele din Palenque se numara printre cele mai importante situri arheologice mayase din Mexic si America Centrala. Dispus de-a lungul unei terase ce domina campia de coasta a Golfului Mexic, Palenque se pierde in luxurianta padure tropicala a muntilor Tumbala din Chiapas, Mexic.

Desi analizele efectuate pe resturile de vase ceramice demonstreaza ca regiunea a fost ocupata inca din anul 100. i.Hr., majoritatea cladirilor care pot fi admirate astazi au fost construite in intervalul dintre secolele VI si X d.Hr. Cel mai insemnat conducator al orasului-stat Palenque a fost Pacal, care a preluat fraiele puterii in 603 d.Hr. si a inceput boom-ul arhitectural al constructiilor inovatoare, cladiri care au rezistat de-a lungul timpului si dupa domnia de 68 de ani a lui Pacal.


Unul dintre cele mai impresionante proiecte ale locului a fost Palatul. Zidurile si acoperisurile acestuia sunt ornate cu tencuiala de rigips gravata, care ilustreaza ceremoniile si activitatile conducatorilor si pe cele ale zeilor, oferindu-le observatorilor moderni o imagine introspectiva asupra vietii si credintei Maya.

O alta structura maginifica, Templeul Inscriptiilor, contine tablete cu glife ce evoca istoria ancestrala a liderilor de demult. Adevarata recompensa a unei calatorii in Palenque este desfatarea in misterul intrebarilor fara raspuns ce se ridica, in ceata diminetii, dintre structurile ruinelor antice. Numai 34 din cele 500 de cladiri construite in Palenque au fost excavate pana astazi.


Ruinele din Ayutthaya (THAILANDA)

Ayutthaya, a carei denumire care s-ar traduce, din sanskrita, prin "invicibilitate", s-ar putea sa nu fie o locatie tot atat de populara pe cat sunt Bangkok, Chiang Mai sau Phuket, dar se numara cu siguranta printre locurile frecventate de turistii care doresc sa admire ruinele celebre la scara mondiala de aici.


In perioada sa de glorie si de inflorire, Ayutthaya a fost o metropola frematatoare, cu reputatie internationala, al carei progres, conform istoricilor, a rivalizat chiar cu cel al capitalelor europene ale vremii. Atat de prosper era regatul, incat vecina Birmania (astazi Myanmar), care ravnea la posesiunile si la frumusetea din Ayutthaya, si-a mobilizat armata spre parjolirea si praduirea orasului.

Astazi, numai ramasite ale gloriei de alta data ale imperiului mai pot fi vazute, formand o parte a ceea ce este acum cunoscut drept Parcul Istoric Ayutthaya, listat ca sit al Patrimoniului Mondial UNESCO.


Colosseum (ITALIA)

Una dintre cele mai marete creatii arhitecturale romane si, poate, cea mai cunoscuta ruina de pe Pamant, Colosseumul - cunoscut, original, sub denumirea de Amfiteatrul Flavian - este un amfiteatru de forma eliptica, situat in centrul capitalei Roma, cel mai mare construit vreodata de Imperiul Roman.

Cu o capacitate de 50.000 de locuri pentru spectatori, Colosseumul a fost folosit deopotriva pentru luptele intre gladiatori, dar si pentru alte "spectacole", cum ar fi reconstituirea unor batalii celebre, vanatoarea de animale, executiile si interpretarea de drame clasice mitologice.


Aproximativ 500.000 de oameni si peste un milion de animale salbatice si-au pierdut viata in cadrul jocurilor din Colosseum. Desi acum, in secolul XXI, cladirea este partial ruinata din pricina avariilor cauzate de cutremure devastatoare si a hotilor de piatra, Colosseumul ramane un simbol emblematic al Imperiului Roman dar si un model extraordinar de proiectare aproape imuna. Este una dintre cele mai populare atractii turistice ale Romei si se afla in relatii stranse cu Biserica Romano-Calotica, in fiecare an, de Vinerea Mare, Papa coordonand aici o procesiune religioasa de aprindere a tortei pe diferite niveluri ale amfiteatrului.


Ruinele Tikal (Guatemala)

Tikal reprezinta unul dintre cele mai mari situri arheologice si centre urbane ale civilizatiei pre-columbiene Maya. Este amplasat in regiunea arheologica a Bazinului Teten, in nordul Guatemalei. Acest sit uluitor face perte din Parcul National guatemalez Tikal, iar in 1979 a fost declarat Patrononiu Mondial UNESCO.

Tikal a fost unul dintre marile centre culturale si demografice mayase. Desi arhitectura monumentala a sit-ului dateaza din secolul IV i.Hr., Tikal si-a atins apogeul in Perioada Clasica, intre anii 200 si 900 d.Hr., timp in care locul domina regiunea Maya din punct de vedere politic, economic si militar, interactionand cu alte regiuni de pe teritoriul Mesoamericii, cum ar fi Teotihuacan, din centrul Mexicului.


Exista, de asemenea, teorii conform carora Tikal a fost chiar cucerit de catre Teotihuacan in secolul IV d.Hr. Incepand cu Perioada Clasica Tarzie, nu s-au mai construit monumente importante in Tikal si exista dovezi conform carora palatele cele mai marete ar fi fost incendiate. Aceste evenimente au fost asociate cu un declin gradual al civilizatiei de aici, culminand cu abandonarea orasului pana la finele secolului al X-lea d.Hr.


Ruina Chichén Itzá (MEXIC)

Un mare sit arheologic pre-Columbian, ramasita tot a unei constructii apartinand civilizatiei Maya, Chichen Itza este localizat in zona de centru-nord a Peninsulei Yucatan, in statul mexican Yucatan. A fost un important punct focal regional din zonele depresionare mayase, din Perioada Clasica Tarzie pana in Perioada Postclasica Timpurie.

Situl prezinta o multitudine de stiluri arhitecturale, de la ceea ce poarta denumirea de "mexicanizare" si reminiscente ale stilurilor tipice Mexicului Central, pana la stilul Puuc, descoperit in randul mayasilor Puuc, din zonele nordice depresionare ale Mexicului.


Prezenta stilurilor central-mexicane a fost candva considerata drept concludenta pentru migratia directa sau chiar ocuparea zonei de catre populatia din centrul Mexicului, dar majoritatea interpretarilor moderne considera prezenta acestui stil, mai degraba, rezultatul diseminarii culturale.


Parthenonul (GRECIA)

Templu al zeitei grece Atena, Parthenonul a fost construit in secolul V i.Hr., pe Acropola Atenei. Este cea mai importanta cladire ramasa in picioare a Greciei Clasice, asociata, in general, cu apogeul ordinului Doric.


Sculpturile sale decorative sunt considerate intre punctele forte ale artei grecesti. Parthenonul este privit ca un simbol peren al Greciei Antice si al democratiei ateniene, precum si unul dintre cele mai mari monumente culturale ale lumii. Ministerul Grec al Culturii deruleaza in prezent un program de restaurare si reconstruire a acestei cladiri-monument.


Ruinele Iezuite din Trinidad (PARAGUAY)


Amplasate la aproximativ 25 de kilometri de Encarnacion, pe drumul catre Ciudad del Este, Paraguay, Ruinele Iezuite se numara intre cele mai interesante si reprezentative ruine ale celor 8 initiative misionare in Paraguay. Trinidad a fost fondat de catre misionarii veniti din San Carlos. Arhitectii sai principali au fost preotii Juan Bautista Primoli din Milano si catalanul Jose Grimau.

Nesavarsita, misiunea de crestinare intreprinsa in acest loc a condus la ridicarea uneia dintre cele mai mari si mai frumoase biserici ale tuturor misiunilor de raspandire a crestinismului, potrivit descrierilor facute de calatorii din vechime.


Trecand de nava bisericii vechi, se poate admira privelistea impresionanta a inaltului sibir intins pe peretele altarului si decorat in intregime cu forme de ingeri aflati in posturi baroce. Cele doua usi care permit accesul spre sacristii merita mentionate: coloane cu capiteluri disproportionate sustinand sibirul cu doi pilastri laterali si un motiv sculptural in centru. In partea vestica se afla ruinele turnului si o capela lunga. Turnul, cu o baza patrata, aminteste de un turn de fortificate si nu se stie daca servea drept foisor, turn de observare sau indeplinea ambele sarcini. Capela a fost, probabil, folosita in timp ce biserica principala se afla in constructie. Una dintre sacristii adaposteste si un mic muzeu cu articole locale ( in culori originale ). Locul a fost declarat Patrimoniu al Umanitatii in 1993, de catre UNESCO.


Ruinele Copan (HONDURAS)

Capitala mayasa intre 400 si 800 d.Hr., Copan este unul dintre cele mai mari si mai impresionante dintre centrele Maya descoperite pana acum. Consta din piramide, temple si 21 de pilastri din piatra, cu deosebite reprezentari sculptate ale anticilor regi ai Copanului. Desi Tikal din Guatemala este cel mai mare sit mayas cunoscut si este mai accesibil, Copan nu ar trebui ratat de nicio persoana interesata de civilizata Maya.



Ruinele Palmyra (SIRIA)

In inima desertului sirian este ascunsa Palmyra, descrisa adesea ca mireasa desertului. Magnificele sale ramasite povestesc istoria eroica a locului din timpul domniei Reginei Zenobia.

Oaza, asa cum este uneori denumita, se afla in apropierea unui izvor de apa calda, numit Afqa, un popas ideal pentru caravanele ce calatoresc intre Irak si Al-Sham (Siria, Lebanonul, Taramul Sfant si Iordanul de astazi), pentru a face comert cu matase din China spre Mediterana. Locatia strategica a Palmyrei si prosperitatea ei au atras interesul romanilor, care au preluat controlul orasului in primul secol dupa Hristos.


Destinul maretului regat Palmyra nu a fost insa mai bun decat cel al reginei sale: Zenobia a fost infranta si luata in captvitate la Roma, prinsa in lanturi de aur, in care s-a si sinucis prin otravire, in timp ce orasul sau cadea prada distrugerii si jafului. Arheologii lucreaza inca la excavari in acest loc pentru a dezgropa palatul reginei, care a fost distrus de romani si inlocuit cu o baza militara.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu