O lupoaică îngrijind doi copii, într-o vizuină de pe colina Palatin: aşa începe legenda Romei. În anul 753 î.e.n., Romulus îşi învinge într-o competiţie fratele geamăn, Remus, şi întemeiază oraşul, apoi regatul ce se va extinde în toată peninsula. Toate drumurile vor duce la Roma: între milenii, oraşul neasemuit îşi atinge gloria supremă, iar palatele, templele, pieţele şi apeductele îşi împlântă puternicele fundaţii în pământul imperiului. Antichitatea, Evul Mediu, Renaşterea şi Modernitatea au dăruit capitalei o atât de mare bogăţie şi o atât de aleasă frumuseţe, încât Historia şi-a ales drept templu peren inima Romei – „LA CITTÁ ETERNA”.
Itinerarii
Cu centrul său istoric uriaş, Roma se lasă greu cucerită, căci cel mai mare muzeu în aer liber al lumii cere din partea turistului tribut de pasiune, timp, răbdare şi curiozitate. De aceea, zeci de itinerarii cu titluri interesante sunt răspîndite prin cărţile despre capitala italiană, în broşurile turistice, în cataloagele agenţiilor de turism şi pe site-urile oficiale ale oraşului: "Roma antică", "Roma medievală", "Roma imperială", "Moda în Roma", "Roma lui Michelangelo", "Roma creştină", "Roma în opt ore", "Comori antice romane", "Bisericile Romei", "Roma la pas", "Roma pentru familie" etc.
Trei zile pline în Roma, fiecare cu savoarea ei, sunt necesare, dar nu suficiente, sunt esenţiale, dar nu şi complete. Totuşi, vă propun să le umplem cu trei circuite de câte 7-8 ore (zilnic), în medie, căci depinde de ritmul, voia bună şi interesele fiecăruia: "Roma istorică", cu un tur al celor mai importante vestigii antice, "Roma religioasă", cu bisericile medievale şi, neapărat, cu statul Vatican din mijlocul său; în fine, "Roma artistică", pentru un traseu lung prin pieţe, peste poduri şi pe lângă palate, statui şi fântâni. Toate se parcurg la pas domol, prin binecunoscuta aglomeraţie ce nu încetează nici după apusul soarelui, până în noapte, când restaurantele, pizzeriile şi gelateriile îşi epuizează spaţiile şi meniurile.
Roma istorică
În esenţă, Roma istorică înseamnă antichitate, căci la apogeul său, în primele secole ale mileniului I, oraşul imperial avea construcţii atât de maiestuoase, încât imaginaţia noastră de astăzi se poate să se simtă depăşită. Colosseum-ul primea 55.000 de spectatori în tribune, Circo Massimo era proiectat să cuprindă 300.000 de vizitatori, Pieţele lui Traian dădeau oraşului 150 de magazine şi birouri, iar în Termele lui Diocleţian intrau 3.000 de oameni. Mii de alte edificii cucereau colinele din jurul Tibrului, iar poduri frumoase legau străzile oraşului. Istoria Romei nu s-a sfârşit în mileniul următor, însă nostalgia vremurilor de fast şi putere pluteşte deasupra vestigiilor antice, asemenea unei adieri suave de toamnă însorită.
Cum pornim de dimineaţă devreme în turul nostru, străzile sunt încă liniştite şi parcurile deranjate doar de păsări. Pe strada Mecenate (staţia de metrou Vittorio Emanuele, ori autobuzele 16, 714) ne oprim lângă poarta unei grădini ascunzând în parte o construcţie singuratică, aparent modestă. Zăbovim puţin, doar cât să ne închipuim interiorul acesteia, de acum 2.000 de ani, cu fresce ale lui Dionysos şi cu un aer boem. Aici în Auditoriu, nababul Maecenas patrona spectacole şi lecturi, ori discuţii cu protejaţii săi Horaţiu şi Virgiliu.
O stradă scurtă ne duce imediat la Sette Sale, de fapt câteva ziduri din ceea ce odată era o mare cisternă cu nouă secţiuni, din care 8 milioane de litri de apă alimentau curent Termele lui Traian, amenajate în 104 e.n. Tot aici, găseşti în subteran ruine din ceea ce a rămas în urma lui Domus Aurea, "casa de aur" a lui Nero, după ce succesorii săi au încercat să-l şteargă din memoria imperiului, construind peste palatul lui Colosseum-ul, terme şi un templu. După ce a incendiat Roma în 64 e.n., Nero a ridicat un palat enorm, cu grădini, un lac artificial, păduri cu animale sălbatice şi o statuie imensă (a sa, bineînţeles...). Suetonius povesteşte că pereţii erau ornaţi cu aur şi sidef, din tavanele camerelor se revărsau parfum şi flori, sufrageria se rotea, iar apa de mare şi apa sulfuroasă umpleau băile. Acum, în parcul verde priveşti spre pajişti umbrite, iar incredibila casă de aur o poţi găsi reconstituită doar în albumele despre Roma.
Pe nebănuite, Colosseum-ul răsare pe un platou larg, înconjurat de străzi. Ora 9 deschide ghişeele pentru lungile cozi de turişti. Măcar două ore trebuie zăbovit in interiorul Colosseum-ului, una pentru turul simplu cu ghid, iar încă una pentru a rătăci pe culoarele lui, cercetând de la înălţime şi de sub bolţi întinderea Forului Roman şi a Palatinului. (O minune a lumii moderne, cum a fost ales, anticul stadion merită o atenţie specială, astfel că se va vorbi despre el pe îndelete, într-un articol viitor.)
Cum vei observa cu siguranţă de sus, reperul ce îţi va indica direcţia potrivită pentru accesul în zona arheologică a Palatinului şi Forului Roman este Arcul lui Constantin, care în 315 e.n. celebra victoria împăratului asupra co-împăratului roman Maxenţiu.
De pe Via di San Gregorio, trecând pe sub arc, urcăm mai întâi colina Palatin, fiindcă o pauză în miezul zilei vine cum nu se poate mai bine printre pinii şi grădinile cu portocali şi arbuşti de aici. Forfota dispare, iar banca pe care te odihneşti dă spre un mic iaz, cu apă limpede, din Grădinile Farnese.
Cândva, palatele imperiale îşi etalau bogăţia arhitecturală, iar fântânile şi parcurile împrospătau aerul cald. Vestigiile adormite ale Palatinului aduc aminte de locuinţele private ale împăraţilor - Domus Flavia şi Domus Augustana, două aripi ale marelui palat al lui Domiţian (sfârşitul secolului I e.n.- timp de 300 de ani a fost palatul imperial), chiar pe mijlocul colinei; Casa lui Augustus, în partea stângă; Cryptoporticus, un tunel subteran construit de Nero pentru a lega Palatinul de Domus Aurea; un stadion, Casa Liviei şi Templul Cybelei. Colibele lui Romulus reprezintă un mic sit arheologic, cu datare în Epoca Fierului, astfel că primele locuinţe din Roma leagă cu un fir invizibil trecutul istoric, de legendele de pe malul Tibrului.
De pe terasele înalte ale dealului Palatin, se vede cum întregul For Roman se întinde leneş printre copaci, păzit, de undeva din dreapta, de către Colosseum.
Centrul vieţii sociale, comerciale şi juridice a Romei Antice, republicane şi imperiale deopotrivă, se numeşte Forul Roman: o piaţă rectangulară mare, înconjurată de clădiri şi temple. Via Sacra, ce traversa forumul legând Colosseum-ul de Colina Capitolină, era o alee largă, destinată procesiunilor triumfale ale armatelor romane. Înainte şi după impresionantele evenimente civice şi militare, piaţa centrală a Romei pulsa de viaţă: aici mişunau avocaţi, cerşetori, nobili, comercianţi, aici se încheiau afaceri şi se rosteau discursuri, se aduceau ofrande zeilor şi se încingeau discuţii politice.
Marele conglomerat de ruine al Forului poate intimida, însă urmând ruta Via Sacra şi privind cu atenţie stânga-dreapta, imaginea completă a centrului se conturează treptat. Cum deja am coborât de pe Palatin spre Arcul lui Titus, călcăm apăsat pavajul mărunt, în urcuş lin.
Pe dreapta, coloanele îndrăzneţe înconjoară grădina Templului lui Venus şi al Romei, o maiestuoasă construcţie din anul 121 e.n. a împăratului Hadrian, în care fiecare zeiţă îşi avea sanctuarul său. La vremea aceea, templul era cel mai mare din Roma. În continuarea aceluiaşi complex, găsim Antiquarium Forense (un mic muzeu deschis în fosta mânăstire Santa Francesca Romana), unde se pot vizita câteva camere cu obiecte, schelete şi urne descoperite în zona Forului. Biserica barocă Santa Francesca Romana primeşte în fiecare an pe 9 mai pelerinajul şoferilor, Sfânta Francesca fiind azi ocrotitoarea acestora.
Înaintând câţiva metri, tot în dreapta se ridică în bolte imense Bazilica lui Constantin şi Maxenţiu, cel mai grandios edificiu al Forului, cu o înălţime iniţială de 35 m în 308 e.n. În nava laterală, o colosală statuie a lui Constantin şedea pe atunci netulburată, într-un tron din marmură. Ţiglele aurite de pe acoperişul bazilicii au fost folosite mai târziu pentru a acoperi vechea Biserică Sfîntul Petru.
Casa Vestalelor Virgine şi Templul Vestei (zeiţa căminului) apar pe stânga drumului. O grădină centrală, decorată cu un bazin înconjurat de statui, se cuprindea în dreptunghiul mare al casei cu 3 etaje şi 50 de camere, în care locuiau preotesele ce îngrijeau flacăra sacră din templul de alături.
Trecând pe partea opusă, întâlnim Templul lui Romulus (secolul 4 e.n.), integrat în Biserica Santi Cosma e Damiano. De o îmbrăţişare unică are parte faţada barocă a bisericii San Lorenzo in Miranda (1601), căci porticul Templului lui Antonius şi al Faustinei (141 e.n.) îşi trece coloanele pe lângă pereţii ei înalţi.
Privind spre stânga, vom avea în faţă Templul lui Iulius Cezar (în acest loc Cezar a fost incinerat după asasinarea sa în 44 î.e.n.) şi ruinele Templului lui Castor şi Pollux (secolul 1 î.e.n.), reconstruite în secolul VI sub forma ce s-a păstrat până azi. În spatele lor, Basilica Iulia (începută de Iulius Cezar în 54 î.e.n.) era curtea judecătorească pentru procesele civile, iar cei 180 de magistraţi îşi ţineau şedinţele în marea sală centrală (de 80 m pe 18 m). Alături, zvelta Columnă a lui Phocas (608 e.n) a fost amplasată aici în cinstea împăratului bizantin care a predat papei Pantheon-ul.
Basilica Emilia (179 î.e.n.), din nou pe partea dreaptă a rutei noastre, a fost distrusă de foc în anul 410 e.n., deşi până atunci ea a constituit unul dintre marile edificii ale Forului, destinate administraţiei romane. În continuarea spaţiului arheologic, clădirea Curiei (sala unde se întâlneau membrii Senatului încă din vremea lui Cezar) a fost supusă unor restaurări succesive.
Încă puţin şi Via Sacra se sfârşeşte: în faţă, vedem mai întâi Rostra, o platformă folosită pentru discursuri publice în For, alături - Arcul lui Septimius Sever, Templul Concordiei şi Templul lui Saturn, şi, în final, spre dreapta, Biserica Santi Luca e Martina.
După-amiaza ne găseşte, mai mult ca sigur, puţin obosiţi. Înainte să ieşim pe Via dei Fori Imperiale, Forul lui Cesar şi Carcera Mamertină ne stau în cale. Din primul for imperial roman, doar o platformă şi trei coloane ale templului dedicat zeiţei Venus au supravieţuit timpului. În închisoarea din subsolul Bisericii San Giuseppe dei Falegnami se pare că ar fi fost ţinut Sfântul Petru care, cu apa din izvorul apărut în celulă, a botezat paznicii.
Bulevardul larg se deschide spre Piaţa Venezia şi, până a ajunge la Capitoliu, înşiră pe dreapta alte foruri şi statui ale conducătorilor romani. De pe iarba proaspătă a aleilor mărginaşe putem privi la strălucirea albă a Columnei lui Traian; odihna scurtă ne îndeamnă repede la un nou drum.
După Forurile lui Nerva şi Augustus, pe latura dreapta a bulevardului apar Pieţele lui Traian, considerate iniţial una dintre minunile lumii clasice. Complexul cu 150 de magazine şi birouri a fost construit de către arhitectul Apollodor din Damasc, la cererea împăratului Traian. Atât vânzătorii, cât şi cumpărătorii erau în majoritate bărbaţi. Strada principală a pieţelor, Via Biberatica, şi-a primit numele după hanurile ce vindeau băuturi comercianţilor şi vizitatorilor, mulţumiţi că orice marfă se putea găsi de cumpărat în magazinele frumos amenajate.
În faţa Pieţelor, Forul lui Traian (107-113 e.n.) cuprindea Basilica Ulpia, cea mai mare din Roma acelor vremuri. După ce i-a cucerit pe daci, împăratul a hotărât să încredinţeze proiectul aceluiaşi mare arhitect Apollodor, convins că acesta va crea o piaţă impozantă, pe măsura victoriilor sale. Iar în partea stângă, a aşezat monumentul ce comemorează glorioasele lupte cu dacii: Columna lui Traian.
19 blocuri de marmură albă de Carrara formează corpul înalt (40 m) şi cilindric al columnei, plasată între două biblioteci din For. Un basorelief în spirală cuprinde 155 de scene cu 2.500 de figuri, ce evocă momente şi personaje din războaiele daco-romane. În soclul monumentului, cenuşa lui Traian a fost depusă în 117 e.n., iar în vârf, columna purta o statuie a împăratului (a fost înlocuită ulterior cu statuia Sf. Petru).
Pentru că accesul lângă columnă este restricţionat, ea poate fi admirată de pe una dintre băncile din apropiere. Cu greu se desluşesc imaginile expresive sculptate în marmură: ca să citeşti povestea lor, o vizită la Muzeul Naţional de Istorie a României ar fi mai potrivită, căci replica reuşită a Columnei se află aici încă din anul 1967, sub forma unor blocuri dispuse pe orizontală.
Pentru Piaţa Venezia, turul nostru rezervă doar puţină vreme, căci monumentele, palatele şi Dealul Capitoliului cu bogăţiile lui arhitecturale sunt toate, ca întreg, un obiectiv pentru o altă zi întreagă. Poposim în mijlocul pieţei doar cât să vedem marele monument din marmură albă al lui Victor Emmanuel II şi siluetele muzeelor capitoline, dar şi să ne gândim o clipă că Templul lui Jupiter de pe colină a fost centrul politic şi religios al lumii romane.
După ce străbatem câteva străduţe spre vest, ajungem, în orele ultime ale după-amiezii şi ale călătoriei prin Roma Istorică, în faţa celei mai bine păstrate clădiri antice romane: Pantheon-ul, templul roman al zeilor păgâni. De 2000 de ani, acest edificiu nu şi-a pierdut aproape nimic din frumuseţea sa uimitoare şi din armonia arhitecturală. Coloanele masive ale porticului filtrează lumina şi mulţimile venind dinspre înghesuita Piaţă Rotonda, iar inscripţiile de deasupra amintesc de primul constructor: Marcus Agrippa, ginerele împăratului Augustus. În fapt, templul vechi al lui Agrippa a fost distrus de către un incendiu, iar împăratul Hadrian îl va reface în 118 e.n. sub forma Pantheon-ului de astăzi. În 608, Papa Bonifaciu îl transformă în biserică creştină, asigurând păstrarea lui peste veacuri.
În interior, odată ce-ţi treci privirea de-a lungul pereţilor templului, observi echilibrul spaţiilor şi al umbrelor: înălţimea şi diametrul sunt egale, 43,3 m, iar central, domul semisferic deschide spre cer oculusul, un orificiu circular de 8,92 m, prin care lumina se plimbă agale prin Pantheon. Atunci când plouă, apa se scurge de pe podeaua convexă de marmură în canalele romane din subsol.
În nişele mari din pereţii Pantheon-ului, statuile zeităţilor romane au fost înlocuite cu un altar central şi cu monumente funerare - mormântul lui Rafael şi morminte ale regilor Italiei moderne.
Clipele de răgaz în tăcerea Pantheon-ului ne amintesc de liniştea dimineţii şi de lumina intensă în care Roma îşi deapănă, fără istovire, istoria. Pe harta din mâinile noastre, ochii mai caută şi alte popasuri antice: Circul lui Maximus, Templul lui Hadrian, Catacombele, Via Appia Antica, Area Sacra, Băile lui Caracalla, Teatrul lui Marcellus, Insula Tibrului, Mausoleul lui Augustus, Ara Pacis, Castelul Sant'Angelo, însă la lăsarea serii, Roma pare deja prea largă pentru o călătorie numai de-o zi.
O lupoaică îngrijind doi copii, într-o vizuină de pe colina Palatin: aşa începe legenda Romei. În anul 753 î.e.n., Romulus îşi învinge într-o competiţie fratele geamăn, Remus, şi întemeiază oraşul, apoi regatul ce se va extinde în toată peninsula. Toate drumurile vor duce la Roma: între milenii, oraşul neasemuit îşi atinge gloria supremă, iar palatele, templele, pieţele şi apeductele îşi împlântă puternicele fundaţii în pământul imperiului. Antichitatea, Evul Mediu, Renaşterea şi Modernitatea au dăruit capitalei o atât de mare bogăţie şi o atât de aleasă frumuseţe, încât Historia şi-a ales drept templu peren inima Romei – „LA CITTÁ ETERNA”.
Itinerarii
Cu centrul său istoric uriaş, Roma se lasă greu cucerită, căci cel mai mare muzeu în aer liber al lumii cere din partea turistului tribut de pasiune, timp, răbdare şi curiozitate. De aceea, zeci de itinerarii cu titluri interesante sunt răspîndite prin cărţile despre capitala italiană, în broşurile turistice, în cataloagele agenţiilor de turism şi pe site-urile oficiale ale oraşului: "Roma antică", "Roma medievală", "Roma imperială", "Moda în Roma", "Roma lui Michelangelo", "Roma creştină", "Roma în opt ore", "Comori antice romane", "Bisericile Romei", "Roma la pas", "Roma pentru familie" etc.
Trei zile pline în Roma, fiecare cu savoarea ei, sunt necesare, dar nu suficiente, sunt esenţiale, dar nu şi complete. Totuşi, vă propun să le umplem cu trei circuite de câte 7-8 ore (zilnic), în medie, căci depinde de ritmul, voia bună şi interesele fiecăruia: "Roma istorică", cu un tur al celor mai importante vestigii antice, "Roma religioasă", cu bisericile medievale şi, neapărat, cu statul Vatican din mijlocul său; în fine, "Roma artistică", pentru un traseu lung prin pieţe, peste poduri şi pe lângă palate, statui şi fântâni. Toate se parcurg la pas domol, prin binecunoscuta aglomeraţie ce nu încetează nici după apusul soarelui, până în noapte, când restaurantele, pizzeriile şi gelateriile îşi epuizează spaţiile şi meniurile.
Trei zile pline în Roma, fiecare cu savoarea ei, sunt necesare, dar nu suficiente, sunt esenţiale, dar nu şi complete. Totuşi, vă propun să le umplem cu trei circuite de câte 7-8 ore (zilnic), în medie, căci depinde de ritmul, voia bună şi interesele fiecăruia: "Roma istorică", cu un tur al celor mai importante vestigii antice, "Roma religioasă", cu bisericile medievale şi, neapărat, cu statul Vatican din mijlocul său; în fine, "Roma artistică", pentru un traseu lung prin pieţe, peste poduri şi pe lângă palate, statui şi fântâni. Toate se parcurg la pas domol, prin binecunoscuta aglomeraţie ce nu încetează nici după apusul soarelui, până în noapte, când restaurantele, pizzeriile şi gelateriile îşi epuizează spaţiile şi meniurile.
Roma istorică
În esenţă, Roma istorică înseamnă antichitate, căci la apogeul său, în primele secole ale mileniului I, oraşul imperial avea construcţii atât de maiestuoase, încât imaginaţia noastră de astăzi se poate să se simtă depăşită. Colosseum-ul primea 55.000 de spectatori în tribune, Circo Massimo era proiectat să cuprindă 300.000 de vizitatori, Pieţele lui Traian dădeau oraşului 150 de magazine şi birouri, iar în Termele lui Diocleţian intrau 3.000 de oameni. Mii de alte edificii cucereau colinele din jurul Tibrului, iar poduri frumoase legau străzile oraşului. Istoria Romei nu s-a sfârşit în mileniul următor, însă nostalgia vremurilor de fast şi putere pluteşte deasupra vestigiilor antice, asemenea unei adieri suave de toamnă însorită.
Cum pornim de dimineaţă devreme în turul nostru, străzile sunt încă liniştite şi parcurile deranjate doar de păsări. Pe strada Mecenate (staţia de metrou Vittorio Emanuele, ori autobuzele 16, 714) ne oprim lângă poarta unei grădini ascunzând în parte o construcţie singuratică, aparent modestă. Zăbovim puţin, doar cât să ne închipuim interiorul acesteia, de acum 2.000 de ani, cu fresce ale lui Dionysos şi cu un aer boem. Aici în Auditoriu, nababul Maecenas patrona spectacole şi lecturi, ori discuţii cu protejaţii săi Horaţiu şi Virgiliu.
O stradă scurtă ne duce imediat la Sette Sale, de fapt câteva ziduri din ceea ce odată era o mare cisternă cu nouă secţiuni, din care 8 milioane de litri de apă alimentau curent Termele lui Traian, amenajate în 104 e.n. Tot aici, găseşti în subteran ruine din ceea ce a rămas în urma lui Domus Aurea, "casa de aur" a lui Nero, după ce succesorii săi au încercat să-l şteargă din memoria imperiului, construind peste palatul lui Colosseum-ul, terme şi un templu. După ce a incendiat Roma în 64 e.n., Nero a ridicat un palat enorm, cu grădini, un lac artificial, păduri cu animale sălbatice şi o statuie imensă (a sa, bineînţeles...). Suetonius povesteşte că pereţii erau ornaţi cu aur şi sidef, din tavanele camerelor se revărsau parfum şi flori, sufrageria se rotea, iar apa de mare şi apa sulfuroasă umpleau băile. Acum, în parcul verde priveşti spre pajişti umbrite, iar incredibila casă de aur o poţi găsi reconstituită doar în albumele despre Roma.
Pe nebănuite, Colosseum-ul răsare pe un platou larg, înconjurat de străzi. Ora 9 deschide ghişeele pentru lungile cozi de turişti. Măcar două ore trebuie zăbovit in interiorul Colosseum-ului, una pentru turul simplu cu ghid, iar încă una pentru a rătăci pe culoarele lui, cercetând de la înălţime şi de sub bolţi întinderea Forului Roman şi a Palatinului. (O minune a lumii moderne, cum a fost ales, anticul stadion merită o atenţie specială, astfel că se va vorbi despre el pe îndelete, într-un articol viitor.)
Cum pornim de dimineaţă devreme în turul nostru, străzile sunt încă liniştite şi parcurile deranjate doar de păsări. Pe strada Mecenate (staţia de metrou Vittorio Emanuele, ori autobuzele 16, 714) ne oprim lângă poarta unei grădini ascunzând în parte o construcţie singuratică, aparent modestă. Zăbovim puţin, doar cât să ne închipuim interiorul acesteia, de acum 2.000 de ani, cu fresce ale lui Dionysos şi cu un aer boem. Aici în Auditoriu, nababul Maecenas patrona spectacole şi lecturi, ori discuţii cu protejaţii săi Horaţiu şi Virgiliu.
O stradă scurtă ne duce imediat la Sette Sale, de fapt câteva ziduri din ceea ce odată era o mare cisternă cu nouă secţiuni, din care 8 milioane de litri de apă alimentau curent Termele lui Traian, amenajate în 104 e.n. Tot aici, găseşti în subteran ruine din ceea ce a rămas în urma lui Domus Aurea, "casa de aur" a lui Nero, după ce succesorii săi au încercat să-l şteargă din memoria imperiului, construind peste palatul lui Colosseum-ul, terme şi un templu. După ce a incendiat Roma în 64 e.n., Nero a ridicat un palat enorm, cu grădini, un lac artificial, păduri cu animale sălbatice şi o statuie imensă (a sa, bineînţeles...). Suetonius povesteşte că pereţii erau ornaţi cu aur şi sidef, din tavanele camerelor se revărsau parfum şi flori, sufrageria se rotea, iar apa de mare şi apa sulfuroasă umpleau băile. Acum, în parcul verde priveşti spre pajişti umbrite, iar incredibila casă de aur o poţi găsi reconstituită doar în albumele despre Roma.
Pe nebănuite, Colosseum-ul răsare pe un platou larg, înconjurat de străzi. Ora 9 deschide ghişeele pentru lungile cozi de turişti. Măcar două ore trebuie zăbovit in interiorul Colosseum-ului, una pentru turul simplu cu ghid, iar încă una pentru a rătăci pe culoarele lui, cercetând de la înălţime şi de sub bolţi întinderea Forului Roman şi a Palatinului. (O minune a lumii moderne, cum a fost ales, anticul stadion merită o atenţie specială, astfel că se va vorbi despre el pe îndelete, într-un articol viitor.)
Cum vei observa cu siguranţă de sus, reperul ce îţi va indica direcţia potrivită pentru accesul în zona arheologică a Palatinului şi Forului Roman este Arcul lui Constantin, care în 315 e.n. celebra victoria împăratului asupra co-împăratului roman Maxenţiu.
De pe Via di San Gregorio, trecând pe sub arc, urcăm mai întâi colina Palatin, fiindcă o pauză în miezul zilei vine cum nu se poate mai bine printre pinii şi grădinile cu portocali şi arbuşti de aici. Forfota dispare, iar banca pe care te odihneşti dă spre un mic iaz, cu apă limpede, din Grădinile Farnese.
Cândva, palatele imperiale îşi etalau bogăţia arhitecturală, iar fântânile şi parcurile împrospătau aerul cald. Vestigiile adormite ale Palatinului aduc aminte de locuinţele private ale împăraţilor - Domus Flavia şi Domus Augustana, două aripi ale marelui palat al lui Domiţian (sfârşitul secolului I e.n.- timp de 300 de ani a fost palatul imperial), chiar pe mijlocul colinei; Casa lui Augustus, în partea stângă; Cryptoporticus, un tunel subteran construit de Nero pentru a lega Palatinul de Domus Aurea; un stadion, Casa Liviei şi Templul Cybelei. Colibele lui Romulus reprezintă un mic sit arheologic, cu datare în Epoca Fierului, astfel că primele locuinţe din Roma leagă cu un fir invizibil trecutul istoric, de legendele de pe malul Tibrului.
De pe terasele înalte ale dealului Palatin, se vede cum întregul For Roman se întinde leneş printre copaci, păzit, de undeva din dreapta, de către Colosseum.
Centrul vieţii sociale, comerciale şi juridice a Romei Antice, republicane şi imperiale deopotrivă, se numeşte Forul Roman: o piaţă rectangulară mare, înconjurată de clădiri şi temple. Via Sacra, ce traversa forumul legând Colosseum-ul de Colina Capitolină, era o alee largă, destinată procesiunilor triumfale ale armatelor romane. Înainte şi după impresionantele evenimente civice şi militare, piaţa centrală a Romei pulsa de viaţă: aici mişunau avocaţi, cerşetori, nobili, comercianţi, aici se încheiau afaceri şi se rosteau discursuri, se aduceau ofrande zeilor şi se încingeau discuţii politice.
Marele conglomerat de ruine al Forului poate intimida, însă urmând ruta Via Sacra şi privind cu atenţie stânga-dreapta, imaginea completă a centrului se conturează treptat. Cum deja am coborât de pe Palatin spre Arcul lui Titus, călcăm apăsat pavajul mărunt, în urcuş lin.
Pe dreapta, coloanele îndrăzneţe înconjoară grădina Templului lui Venus şi al Romei, o maiestuoasă construcţie din anul 121 e.n. a împăratului Hadrian, în care fiecare zeiţă îşi avea sanctuarul său. La vremea aceea, templul era cel mai mare din Roma. În continuarea aceluiaşi complex, găsim Antiquarium Forense (un mic muzeu deschis în fosta mânăstire Santa Francesca Romana), unde se pot vizita câteva camere cu obiecte, schelete şi urne descoperite în zona Forului. Biserica barocă Santa Francesca Romana primeşte în fiecare an pe 9 mai pelerinajul şoferilor, Sfânta Francesca fiind azi ocrotitoarea acestora.
Înaintând câţiva metri, tot în dreapta se ridică în bolte imense Bazilica lui Constantin şi Maxenţiu, cel mai grandios edificiu al Forului, cu o înălţime iniţială de 35 m în 308 e.n. În nava laterală, o colosală statuie a lui Constantin şedea pe atunci netulburată, într-un tron din marmură. Ţiglele aurite de pe acoperişul bazilicii au fost folosite mai târziu pentru a acoperi vechea Biserică Sfîntul Petru.
Casa Vestalelor Virgine şi Templul Vestei (zeiţa căminului) apar pe stânga drumului. O grădină centrală, decorată cu un bazin înconjurat de statui, se cuprindea în dreptunghiul mare al casei cu 3 etaje şi 50 de camere, în care locuiau preotesele ce îngrijeau flacăra sacră din templul de alături.
Trecând pe partea opusă, întâlnim Templul lui Romulus (secolul 4 e.n.), integrat în Biserica Santi Cosma e Damiano. De o îmbrăţişare unică are parte faţada barocă a bisericii San Lorenzo in Miranda (1601), căci porticul Templului lui Antonius şi al Faustinei (141 e.n.) îşi trece coloanele pe lângă pereţii ei înalţi.
Centrul vieţii sociale, comerciale şi juridice a Romei Antice, republicane şi imperiale deopotrivă, se numeşte Forul Roman: o piaţă rectangulară mare, înconjurată de clădiri şi temple. Via Sacra, ce traversa forumul legând Colosseum-ul de Colina Capitolină, era o alee largă, destinată procesiunilor triumfale ale armatelor romane. Înainte şi după impresionantele evenimente civice şi militare, piaţa centrală a Romei pulsa de viaţă: aici mişunau avocaţi, cerşetori, nobili, comercianţi, aici se încheiau afaceri şi se rosteau discursuri, se aduceau ofrande zeilor şi se încingeau discuţii politice.
Marele conglomerat de ruine al Forului poate intimida, însă urmând ruta Via Sacra şi privind cu atenţie stânga-dreapta, imaginea completă a centrului se conturează treptat. Cum deja am coborât de pe Palatin spre Arcul lui Titus, călcăm apăsat pavajul mărunt, în urcuş lin.
Pe dreapta, coloanele îndrăzneţe înconjoară grădina Templului lui Venus şi al Romei, o maiestuoasă construcţie din anul 121 e.n. a împăratului Hadrian, în care fiecare zeiţă îşi avea sanctuarul său. La vremea aceea, templul era cel mai mare din Roma. În continuarea aceluiaşi complex, găsim Antiquarium Forense (un mic muzeu deschis în fosta mânăstire Santa Francesca Romana), unde se pot vizita câteva camere cu obiecte, schelete şi urne descoperite în zona Forului. Biserica barocă Santa Francesca Romana primeşte în fiecare an pe 9 mai pelerinajul şoferilor, Sfânta Francesca fiind azi ocrotitoarea acestora.
Înaintând câţiva metri, tot în dreapta se ridică în bolte imense Bazilica lui Constantin şi Maxenţiu, cel mai grandios edificiu al Forului, cu o înălţime iniţială de 35 m în 308 e.n. În nava laterală, o colosală statuie a lui Constantin şedea pe atunci netulburată, într-un tron din marmură. Ţiglele aurite de pe acoperişul bazilicii au fost folosite mai târziu pentru a acoperi vechea Biserică Sfîntul Petru.
Casa Vestalelor Virgine şi Templul Vestei (zeiţa căminului) apar pe stânga drumului. O grădină centrală, decorată cu un bazin înconjurat de statui, se cuprindea în dreptunghiul mare al casei cu 3 etaje şi 50 de camere, în care locuiau preotesele ce îngrijeau flacăra sacră din templul de alături.
Trecând pe partea opusă, întâlnim Templul lui Romulus (secolul 4 e.n.), integrat în Biserica Santi Cosma e Damiano. De o îmbrăţişare unică are parte faţada barocă a bisericii San Lorenzo in Miranda (1601), căci porticul Templului lui Antonius şi al Faustinei (141 e.n.) îşi trece coloanele pe lângă pereţii ei înalţi.
Privind spre stânga, vom avea în faţă Templul lui Iulius Cezar (în acest loc Cezar a fost incinerat după asasinarea sa în 44 î.e.n.) şi ruinele Templului lui Castor şi Pollux (secolul 1 î.e.n.), reconstruite în secolul VI sub forma ce s-a păstrat până azi. În spatele lor, Basilica Iulia (începută de Iulius Cezar în 54 î.e.n.) era curtea judecătorească pentru procesele civile, iar cei 180 de magistraţi îşi ţineau şedinţele în marea sală centrală (de 80 m pe 18 m). Alături, zvelta Columnă a lui Phocas (608 e.n) a fost amplasată aici în cinstea împăratului bizantin care a predat papei Pantheon-ul.
Basilica Emilia (179 î.e.n.), din nou pe partea dreaptă a rutei noastre, a fost distrusă de foc în anul 410 e.n., deşi până atunci ea a constituit unul dintre marile edificii ale Forului, destinate administraţiei romane. În continuarea spaţiului arheologic, clădirea Curiei (sala unde se întâlneau membrii Senatului încă din vremea lui Cezar) a fost supusă unor restaurări succesive.
Încă puţin şi Via Sacra se sfârşeşte: în faţă, vedem mai întâi Rostra, o platformă folosită pentru discursuri publice în For, alături - Arcul lui Septimius Sever, Templul Concordiei şi Templul lui Saturn, şi, în final, spre dreapta, Biserica Santi Luca e Martina.
După-amiaza ne găseşte, mai mult ca sigur, puţin obosiţi. Înainte să ieşim pe Via dei Fori Imperiale, Forul lui Cesar şi Carcera Mamertină ne stau în cale. Din primul for imperial roman, doar o platformă şi trei coloane ale templului dedicat zeiţei Venus au supravieţuit timpului. În închisoarea din subsolul Bisericii San Giuseppe dei Falegnami se pare că ar fi fost ţinut Sfântul Petru care, cu apa din izvorul apărut în celulă, a botezat paznicii.
Bulevardul larg se deschide spre Piaţa Venezia şi, până a ajunge la Capitoliu, înşiră pe dreapta alte foruri şi statui ale conducătorilor romani. De pe iarba proaspătă a aleilor mărginaşe putem privi la strălucirea albă a Columnei lui Traian; odihna scurtă ne îndeamnă repede la un nou drum.
După Forurile lui Nerva şi Augustus, pe latura dreapta a bulevardului apar Pieţele lui Traian, considerate iniţial una dintre minunile lumii clasice. Complexul cu 150 de magazine şi birouri a fost construit de către arhitectul Apollodor din Damasc, la cererea împăratului Traian. Atât vânzătorii, cât şi cumpărătorii erau în majoritate bărbaţi. Strada principală a pieţelor, Via Biberatica, şi-a primit numele după hanurile ce vindeau băuturi comercianţilor şi vizitatorilor, mulţumiţi că orice marfă se putea găsi de cumpărat în magazinele frumos amenajate.
În faţa Pieţelor, Forul lui Traian (107-113 e.n.) cuprindea Basilica Ulpia, cea mai mare din Roma acelor vremuri. După ce i-a cucerit pe daci, împăratul a hotărât să încredinţeze proiectul aceluiaşi mare arhitect Apollodor, convins că acesta va crea o piaţă impozantă, pe măsura victoriilor sale. Iar în partea stângă, a aşezat monumentul ce comemorează glorioasele lupte cu dacii: Columna lui Traian.
19 blocuri de marmură albă de Carrara formează corpul înalt (40 m) şi cilindric al columnei, plasată între două biblioteci din For. Un basorelief în spirală cuprinde 155 de scene cu 2.500 de figuri, ce evocă momente şi personaje din războaiele daco-romane. În soclul monumentului, cenuşa lui Traian a fost depusă în 117 e.n., iar în vârf, columna purta o statuie a împăratului (a fost înlocuită ulterior cu statuia Sf. Petru).
Pentru că accesul lângă columnă este restricţionat, ea poate fi admirată de pe una dintre băncile din apropiere. Cu greu se desluşesc imaginile expresive sculptate în marmură: ca să citeşti povestea lor, o vizită la Muzeul Naţional de Istorie a României ar fi mai potrivită, căci replica reuşită a Columnei se află aici încă din anul 1967, sub forma unor blocuri dispuse pe orizontală.
Pentru Piaţa Venezia, turul nostru rezervă doar puţină vreme, căci monumentele, palatele şi Dealul Capitoliului cu bogăţiile lui arhitecturale sunt toate, ca întreg, un obiectiv pentru o altă zi întreagă. Poposim în mijlocul pieţei doar cât să vedem marele monument din marmură albă al lui Victor Emmanuel II şi siluetele muzeelor capitoline, dar şi să ne gândim o clipă că Templul lui Jupiter de pe colină a fost centrul politic şi religios al lumii romane.
După ce străbatem câteva străduţe spre vest, ajungem, în orele ultime ale după-amiezii şi ale călătoriei prin Roma Istorică, în faţa celei mai bine păstrate clădiri antice romane: Pantheon-ul, templul roman al zeilor păgâni. De 2000 de ani, acest edificiu nu şi-a pierdut aproape nimic din frumuseţea sa uimitoare şi din armonia arhitecturală. Coloanele masive ale porticului filtrează lumina şi mulţimile venind dinspre înghesuita Piaţă Rotonda, iar inscripţiile de deasupra amintesc de primul constructor: Marcus Agrippa, ginerele împăratului Augustus. În fapt, templul vechi al lui Agrippa a fost distrus de către un incendiu, iar împăratul Hadrian îl va reface în 118 e.n. sub forma Pantheon-ului de astăzi. În 608, Papa Bonifaciu îl transformă în biserică creştină, asigurând păstrarea lui peste veacuri.
Încă puţin şi Via Sacra se sfârşeşte: în faţă, vedem mai întâi Rostra, o platformă folosită pentru discursuri publice în For, alături - Arcul lui Septimius Sever, Templul Concordiei şi Templul lui Saturn, şi, în final, spre dreapta, Biserica Santi Luca e Martina.
După-amiaza ne găseşte, mai mult ca sigur, puţin obosiţi. Înainte să ieşim pe Via dei Fori Imperiale, Forul lui Cesar şi Carcera Mamertină ne stau în cale. Din primul for imperial roman, doar o platformă şi trei coloane ale templului dedicat zeiţei Venus au supravieţuit timpului. În închisoarea din subsolul Bisericii San Giuseppe dei Falegnami se pare că ar fi fost ţinut Sfântul Petru care, cu apa din izvorul apărut în celulă, a botezat paznicii.
Bulevardul larg se deschide spre Piaţa Venezia şi, până a ajunge la Capitoliu, înşiră pe dreapta alte foruri şi statui ale conducătorilor romani. De pe iarba proaspătă a aleilor mărginaşe putem privi la strălucirea albă a Columnei lui Traian; odihna scurtă ne îndeamnă repede la un nou drum.
După Forurile lui Nerva şi Augustus, pe latura dreapta a bulevardului apar Pieţele lui Traian, considerate iniţial una dintre minunile lumii clasice. Complexul cu 150 de magazine şi birouri a fost construit de către arhitectul Apollodor din Damasc, la cererea împăratului Traian. Atât vânzătorii, cât şi cumpărătorii erau în majoritate bărbaţi. Strada principală a pieţelor, Via Biberatica, şi-a primit numele după hanurile ce vindeau băuturi comercianţilor şi vizitatorilor, mulţumiţi că orice marfă se putea găsi de cumpărat în magazinele frumos amenajate.
În faţa Pieţelor, Forul lui Traian (107-113 e.n.) cuprindea Basilica Ulpia, cea mai mare din Roma acelor vremuri. După ce i-a cucerit pe daci, împăratul a hotărât să încredinţeze proiectul aceluiaşi mare arhitect Apollodor, convins că acesta va crea o piaţă impozantă, pe măsura victoriilor sale. Iar în partea stângă, a aşezat monumentul ce comemorează glorioasele lupte cu dacii: Columna lui Traian.
19 blocuri de marmură albă de Carrara formează corpul înalt (40 m) şi cilindric al columnei, plasată între două biblioteci din For. Un basorelief în spirală cuprinde 155 de scene cu 2.500 de figuri, ce evocă momente şi personaje din războaiele daco-romane. În soclul monumentului, cenuşa lui Traian a fost depusă în 117 e.n., iar în vârf, columna purta o statuie a împăratului (a fost înlocuită ulterior cu statuia Sf. Petru).
Pentru că accesul lângă columnă este restricţionat, ea poate fi admirată de pe una dintre băncile din apropiere. Cu greu se desluşesc imaginile expresive sculptate în marmură: ca să citeşti povestea lor, o vizită la Muzeul Naţional de Istorie a României ar fi mai potrivită, căci replica reuşită a Columnei se află aici încă din anul 1967, sub forma unor blocuri dispuse pe orizontală.
Pentru Piaţa Venezia, turul nostru rezervă doar puţină vreme, căci monumentele, palatele şi Dealul Capitoliului cu bogăţiile lui arhitecturale sunt toate, ca întreg, un obiectiv pentru o altă zi întreagă. Poposim în mijlocul pieţei doar cât să vedem marele monument din marmură albă al lui Victor Emmanuel II şi siluetele muzeelor capitoline, dar şi să ne gândim o clipă că Templul lui Jupiter de pe colină a fost centrul politic şi religios al lumii romane.
După ce străbatem câteva străduţe spre vest, ajungem, în orele ultime ale după-amiezii şi ale călătoriei prin Roma Istorică, în faţa celei mai bine păstrate clădiri antice romane: Pantheon-ul, templul roman al zeilor păgâni. De 2000 de ani, acest edificiu nu şi-a pierdut aproape nimic din frumuseţea sa uimitoare şi din armonia arhitecturală. Coloanele masive ale porticului filtrează lumina şi mulţimile venind dinspre înghesuita Piaţă Rotonda, iar inscripţiile de deasupra amintesc de primul constructor: Marcus Agrippa, ginerele împăratului Augustus. În fapt, templul vechi al lui Agrippa a fost distrus de către un incendiu, iar împăratul Hadrian îl va reface în 118 e.n. sub forma Pantheon-ului de astăzi. În 608, Papa Bonifaciu îl transformă în biserică creştină, asigurând păstrarea lui peste veacuri.
În interior, odată ce-ţi treci privirea de-a lungul pereţilor templului, observi echilibrul spaţiilor şi al umbrelor: înălţimea şi diametrul sunt egale, 43,3 m, iar central, domul semisferic deschide spre cer oculusul, un orificiu circular de 8,92 m, prin care lumina se plimbă agale prin Pantheon. Atunci când plouă, apa se scurge de pe podeaua convexă de marmură în canalele romane din subsol.
În nişele mari din pereţii Pantheon-ului, statuile zeităţilor romane au fost înlocuite cu un altar central şi cu monumente funerare - mormântul lui Rafael şi morminte ale regilor Italiei moderne.
Clipele de răgaz în tăcerea Pantheon-ului ne amintesc de liniştea dimineţii şi de lumina intensă în care Roma îşi deapănă, fără istovire, istoria. Pe harta din mâinile noastre, ochii mai caută şi alte popasuri antice: Circul lui Maximus, Templul lui Hadrian, Catacombele, Via Appia Antica, Area Sacra, Băile lui Caracalla, Teatrul lui Marcellus, Insula Tibrului, Mausoleul lui Augustus, Ara Pacis, Castelul Sant'Angelo, însă la lăsarea serii, Roma pare deja prea largă pentru o călătorie numai de-o zi.
În nişele mari din pereţii Pantheon-ului, statuile zeităţilor romane au fost înlocuite cu un altar central şi cu monumente funerare - mormântul lui Rafael şi morminte ale regilor Italiei moderne.
Clipele de răgaz în tăcerea Pantheon-ului ne amintesc de liniştea dimineţii şi de lumina intensă în care Roma îşi deapănă, fără istovire, istoria. Pe harta din mâinile noastre, ochii mai caută şi alte popasuri antice: Circul lui Maximus, Templul lui Hadrian, Catacombele, Via Appia Antica, Area Sacra, Băile lui Caracalla, Teatrul lui Marcellus, Insula Tibrului, Mausoleul lui Augustus, Ara Pacis, Castelul Sant'Angelo, însă la lăsarea serii, Roma pare deja prea largă pentru o călătorie numai de-o zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu