Thimphu, capitala fără semafoare a Bhutanului Autor: Cezar Dumitru

După aterizarea şi prima zi petrecută în Paro, seara ne-am cazat undeva la porţile de intrare ale capitalei… Urma să o descoperim a doua zi.

Thimphu nu este capitala istorică a Bhutanului. Înainte de 1960, pe aici se aflau doar câteva cătune răspândite pe dealurile care domină valea. A devenit oraşul-fanion al regatului abia în 1961, deoarece Regele dorea o nouă capitală pentru un Regat reformat (tocmai fusese abolită iobăgia şi avusese loc o importantă reforma fiscală şi socială, aşa că Regele a hotărât să rupă cu trecutul şi prin mutarea capitalei de la Punakha la Thimphu). Ăsta este probabil cel mai "dinamic" oraş al ţării… Poate, pentru bhutanezi, Thimphu poate fi considerat un oraş stresant, deoarece, pentru călătorul străin, Thimphu este un oraş adormit - una din puţinele capitale din lume care nu au semafoare (Lonely Planet spune că ar fi singura, dar, în mod cert, nici Pyongyang, capitala Coreei de Nord, nu are semafoare sau cel puţin nu avea cu ocazia vizitei mele acolo în 2008), nimeni nu pare să se grăbească, clădirile sunt de înălţimi relativ mici, iar imediat după căderea întunericului cetăţenii se retrag prin casele lor.

După micul dejun, ne instalăm în autocar şi pornim spre oraş. Wow… prima surpriză - după intrarea pe sub poarta oraşului, şoseaua se lărgeşte la două benzi pe sens - este o adevărată autostradă! Trecem pe lângă blocuri noi ("Angajaţii guvernului primesc apartamente gratis", ne informează prompt ghidul), dar care nu poate să nu respecte canoanele arhitecturii tradiţionale - zidurile albe, împodobite cu desene tradiţionale, iar în jurul ferestrelor regăsesc paletă cromatică a caselor de la ţara.

Nu intrăm însă prea adânc în oraş pentru că vehiculul nostru începe să urce pe o şosea plină de serpentine spre ce urmează să fie monumentalul simbol al Thimphu şi poate al întregii ţări!

Dacă Rio de Janeiro se mândreşte cu imensa statuie a lui Iisus (intrată, probabil, pe nedrept pe lista celor 7 minuni "noi" ale lumii), ei bine, şi Thimphu s-a gândit să facă ceva similar… şi ce putea să se potrivească mai bine cu capitala unui regat budist decât o gigantică statuie a lui Buda! De departe, statuia pare gata, dar nu e totul finalizat… Templul de sub gigantica creaţie, parcarea şi toate clădirile conexe sunt încă în construcţie… iar activitatea pe şantier pare destul de furibundă - pentru standardele bhutaneze de viteză, desigur. Probabil la anul sau în maximum doi ani Bhutanul se va mândri cu acest complex imens… De unde, desigur, ai parte de o panoramă asupra văii înguste pe care se înghesuie Thimphu…

Înapoi în oraş, ne oprim la Chortenul Memorial National… un soi de Arc de Triumf, Mormânt al Soldatului Necunoscut şi Panteon Naţional - 3 în 1… Nu va aşteptaţi însă la vreo atmosferă marţială, eroică… dimpotrivă, recunoşti crâmpeie din modul de rugăciune budist - femei şi bărbaţi îmbrăcaţi tradiţional, cu rotiţe de rugăciune, se învârtesc în jurul chortenului murmurând mantre… Complexul este destul de modern, a fost înălţat în 1974 în memoria celui de al treilea rege al dinastiei şi nu are în spate tradiţia şi culoarea unor temple din Nepal sau Tibet, unde parcă devii spectator la scene din alte vremi… aici, totul e modern - chortenul care străluceşte în soare, grădina foarte frumos pigulită, chiar şi traficul din jurul lui…

Următorul obiectiv - Institutul Naţional pentru Zorig Chusum… Dacă vrei să foloseşti doar un singur cuvânt pentru a descrie Bhutanul, acesta nu poate fi decât "tradiţie" - tot ce este tradiţional este la loc de cinste şi întreaga ţară pare, uneori, obsedată de păstrarea tradiţiilor… Zorig Chusum înseamnă Zo - "abilitatea de a face", Rig - "meşteşug", Chusum - "treisprezece"… sub acest nume sunt reunite cele 13 (un număr nu prea iubit de americani, dar fast pentru bhutanezi) meşteşuguri tradiţionale: producţia de hârtie, sculptura în piatră, fierăria, olăritul, pictatul (mai ales a thangka - celebrele picturi religioase tipice pentru întreagă zonă himalayană), turnarea bronzului, sculptatul în lemn (aici sunt 3 "arte": producerea de obiecte mici - gen măşti, mobilă, altare -, producerea de boluri şi alte obiecte de stocare şi arta construcţiei), ţesutul (în Bhutan se ţes, probabil, unele dintre cele mai complicate ţesături din toată Asia), producerea de obiecte din aur şi argint, producerea de obiecte din bambus şi cusutul. Acestea sunt cele 13 meşteşuguri clasice, dar şi sacrosancte ale Bhutanului - au fost formalizate că atare încă din 1680, când drukul (regele) Bhutanului a decis, de asemenea, şi deschiderea unei şcoli care să pregătească artizanii necesari.

Şcoala din zilele noastre este urmaşa instituţiei create acum mai bine de 300 de ani. Aici, studenţii învaţă între 4 şi 6 ani pentru a deveni meşteşugarii perfecţi - deşi marea majoritate a cursanţilor par să studieze pictura, evident că există "facultăţi" şi pentru celelalte 12 arte…

Trecem printre clasele-atelier unde studenţii creează diverse lucruri…¦. Îmi aduc aminte de orele de lucru manual din şcoala generală, dar ceea ce făceam atunci nu prea are nimic comun cu ce văd aici… copiii ăştia chiar par pasionaţi… şi e interesant să treci de la un an la altul - pe uşă scrie clar dacă vizitezi elevii de anul 2 sau 3, pictură sau sculptură, pentru a vedea lucrările din ce în ce mai sofisticate făcute de elevii din anii mai mari… Pe ici, pe colo, mai vezi şi câte un profesor care îi supraveghează, evident în timp ce se joacă pe computer… iacă, tehnologia modernă s-a infiltrat şi într-un loc care trebuie să prezerveze tradiţia unor meşteşuguri perimate prin multe alte locuri din lume…Sălile de clasă sunt curate, luminate, spaţioase… şi pline de turişti care pozează şi filmează… În spate însă, căminele nu par în condiţii la fel de bune… sau, cel puţin, asta îmi sugerează în toaletă… aşa că e bine să plec cu o imagine pozitivă… de la magazinul de prezentare a Institutului unde poţi găsi cele mai ieftine suvenire şi haine din tot Regatul!
Urmează apoi o după-amiază cam plicticoasă… Principalul obiectiv turistic al oraşului (până e gata Mega-Buda de pe deal) este dzongul, palatul în care se află sediul guvernului, biroul regelui şi, evident, o mare mânăstire budistă… Din păcate, nu este deschis publicului decât după ora 17:00, aşa, pe înserat… În Lonely Planet nu apărea nicio restricţie din acest punct de vedere, probabil, are legătură cu nuntă regală… oricum, oraşul e plin cu pozele celor doi tineri căsătoriţi…

Aşa că între orele de deschidere ale celorlalte obiective turistice din oraş - gen Muzeul Textilelor (o surpriză, de altfel, un muzeu mult mai interesant decât mă aşteptam!) sau un soi de Magazin Universal al Suvenirelor (scump al naibii!), am luat-o la pas prin centrul oraşului… nu este vreo minune a arhitecturii, dar este un loc în care poţi observa societatea bhutaneză…

În ciuda izolării, să nu credeţi că Bhutanul este închistat. Deşi nu a fost niciodată colonie şi puţini bhutanezi s-au aventurat vreodată în afară graniţelor, multă lume vorbeşte engleză şi peste tot găseşti scris şi în engleză. Aflu că se învaţă în limba engleză inclusiv de la nivelul şcolii generale; în ciuda acestui fapt, sunt uimit de nivelul de penetrare a limbii engleze. În centrul oraşului, la intersecţia a să-i zicem două bulevarde (de fapt, principalele artere ale urbei), se află cel mai fotografiat loc din Thimphu - ghereta poliţistului de circulaţie. Povestea spune că, acum câţiva ani, mai-marii oraşului, într-un exces de modernizare, au hotărât să-l înlocuiască pe poliţist cu un banal… semafor. Banal pentru noi, dar nu pentru cetăţenii din Thimphu, cărora semaforul li s-a părut cam impersonal şi au protestat… poliţistul a revenit în chioşcul lui şi continuă să dirijeze circulaţia şi să-i apostrofeze pe cei care nu poartă centura de siguranţă (ei bine, iată, un semafor nu ar fi făcut niciodată aşa ceva!).

Este fascinant să vezi însă atâta lume pe stradă îmbrăcată în haine tradiţionale - kira şi gho. Pentru angajaţii instituţiilor guvernamentale, dar şi pentru firmele private mari (cum ar fi bănci, telecom etc.) sau servicii publice (ospătarii şi ospătăriţele din restaurante), este obligatoriu să te îmbraci în hainele tradiţionale! Evident, nici şcolerii nu sunt lăsaţi să se gândească prea mult la blugi şi fustiţe de fiţe, toată lumea poartă kira sau gho… evident, fiecare şcoală are culorile ei dar, în ansamblu, o bună parte din trecători sunt îmbrăcaţi tradiţional, un adevărat spectacol pentru turistul strain… În orice altă ţară, o persoană îmbrăcată tradiţional ar fi săracă sau venită de la ţară; ei bine, în Thimphu, toată lumea bună poartă straiele multiseculare ale Bhutanului!

Dacă exteriorul clădirilor arată foarte bine, ei bine, odată intraţi în magazine, dăm peste un bazar haotic de produse ieftine venite mai ales din India (şi pe ici, pe colo, din Thailanda - bhutanezii au relaţii strânse cu destul de îndepărtaţii thailandezi prin prisma faptului că şi unii, şi alţii sunt budişti, şi şefii ambelor state sunt regi cu statut de semizei). Şi totuşi, spre marea noastră surpriză, am descoperit un soi de supermarket cu multe produse importate… Mă rog, numele de Eight-Eleven este o copie de tip Adibas a celebrului 7-11, dar ce mai contează… aici găsim ciocolată şi mai ales Bacardi Breezer!!! Inutil să spun că rafturile dedicate Bacardi Breezer se vor goli instantaneu… serile sunt lungi în Bhutan şi cam plicticoase…

Şi, în cele din urmă, se face şi ora la care se deschide dzongul… Ghidul nostru, neobişnuit cu programe de dimineaţă până seară, revine cu microbuzul şi plecăm spre dzong… Şi merită cu prisosinţă… este un palat impozant, superb, lărgit cu ocazia mutării capitalei în Thimphu, în locul unui dzong vechi şi cam ruinat… Iar apogeul experienţei îl atingem la căderea nopţii, când superbele turnuri ale dzongului sunt luminate în roşu, iar în partea religioasă a lui începe o tradiţională slujbă plină de bătăi de tobă, trompete şi mantre budiste… A fost momentul când am regretat că suntem într-un grup organizat, aş fi stat ore în şir în dzongul din Thimphu până m-ar fi dat regele afară… Dar asta e… Oricum, a doua zi urma să ne trezim destul de devreme ca să o pornim la drum…

Cezar aka Imperator este un pasionat de călătorii, istorie şi de descoperirea altor civilizaţii. Poveştile sale din cele 87 de ţări vizitate, dar şi sfaturi de călătorie pot fi găsite pe www.imperatortravel.ro