Urcată pe o stâncă de pe malul Dunării austriece, Abaţia Melk liniază văzduhul cu galbenul, albul şi portocaliul zidirii sale impunătoare. De o priveşti de la o uşoară depărtare, mai ales de pe malul celălalt al fluviului, clădirea acestei vechi mânăstiri benedictine pare o fortăreaţă greu de cucerit. Abia după ce îi străbaţi curţile, sălile cu bogăţii, biblioteca şi biserica, poţi recunoaşte aici stăpânitorul absolut, intrat în drepturi depline după o victorie de acum aproape 1000 de ani: spiritul religios.
Între Viena şi Salzburg, autostrada A1 şi fluviul Dunărea şerpuiesc agale printre peisaje câmpeneşti de un farmec aparte. Mica localitate Melk se integrează fără capricii în natura romantică, peste care secolele au trecut nepăsătoare. În 976, zona aceasta, deja organizată ca marcă (provincie de graniţă), fusese încredinţată marchizului Leopold I, din familia Babenberg, pentru ca acesta să organizeze apărarea populaţiei locale în faţa atacurilor venite dinspre estul ungar. Fortăreaţa din Melk va rămâne timp de 100 de ani reşedinţa acestei familii nobiliare austriece. Leopold al II-lea va da acest castel călugărilor benedictini de la Lambach, aceştia stabilindu-şi aici noua abaţie, ai cărei proprietari credincioşi sunt şi în ziua de azi. În secolul al XII-lea, ei au deschis o şcoală monastică, cu o bibliotecă ce va deveni celebră pentru colecţia de manuscrise. Se ştie că Umberto Eco s-a documentat aici pentru romanul său "Numele trandafirului" şi, în semn de apreciere, a dat numele "Adso von Melk" unuia dintre personajele principale, anume tânărul ucenic al călugărului franciscan William de Baskerville, însărcinat cu investigarea morţii unor monahi dintr-o mânăstire din nordul Italiei.
În secolul al XV-lea, abaţia Melk va fi centrul unei reforme religioase care a cuprins Austria şi sudul Germaniei. După războiul cu turcii, între 1702-1736 mânăstirea va fi reconstruită în bogatul stil baroc, ce poate fi admirat astăzi în forma lui curată: o construcţie cu patru laturi simple şi totuşi armonioase, ocupând stânca neregulată. Cele două aripi lungi ale mânăstirii se unesc printr-o terasă curbată, în spatele căreia faţada bisericii aduce în prim plan turnurile gemene elegante, încadrând domul mare din planul îndepărtat.
Turul simplu sau cu ghid al Mânăstirii Melk urmează acelaşi lung traseu: Sala Benedictină, Curtea Prelaţilor, Scările Imperiale, Camerele Imperiale, astăzi sălile de expoziţie, Sala de Marmură, Terasa, Biblioteca, Biserica şi Curtea lui Coloman. Plimbarea se sfârşeşte în grădinile abaţiei, unde un restaurant cu o capacitate de 600 de persoane aminteşte că, dintre puţinele venituri ale abaţiei, cel din turism are un rol foarte important.
Dinspre orăşelul cu atmosferă medievală, intrarea la abaţie se face pe aşa-numitele "Scări ale cerşetorilor", ce dau într-un portal flancat de statuile Sfinţilor Leopold şi Coloman. Acesta din urmă, un călugăr irlandez condamnat la moarte în 1012 după ce a fost confundat cu un spion, a devenit primul patron spiritual al mânăstirii, mormântul lui aflându-se aici. În curtea largă ce se deschide în spatele porţii, se văd faţada estică a abaţiei, cu însemnele heraldice, intrarea vizitatorilor în stânga şi, în dreapta, unul dintre vechile turnuri Babenberg ale fortăreţei medievale.
Din Sala Benedictină, cu frumoasa ei frescă de pe tavan, se pătrunde în curtea interioară numită a Prelaţilor, cu statui ale apostolilor şi profeţilor. Forma de trapez, cu baza mică în faţa sălii şi având deasupra silueta domului, dă impresia că adâncimea curţii este mai mare.
Scările Imperiale fac legătura cu sălile de expoziţie din aripa imperială a abaţiei, străbătută de un coridor lung de 196 m, aproape cât întreaga latură de sud. Muzeul, deschis aici în 2001 după un nou design, se întinde în 11 săli cu teme diverse, ce reprezintă o trecere artistică prin trecutul şi prezentul mânăstirii. Icoane, tablouri, veşminte, crucifixuri, statui, obiecte de ceremonie, manuscrise etc. se adaugă spaţiilor cu decoraţii deosebite, iar câteva mici "comori" reţin, în mod deosebit, atenţia vizitatorilor: un vechi cufăr de tezaur, cu o încuietoare remarcabilă, vasul Sfântului Ulrich ori macheta excelentă a mânăstirii.
Sala de Marmură a fost folosită pentru primirea oaspeţilor şi pentru ocaziile festive din perioada imperială. În ciuda numelui acestei încăperi pretenţioase, doar cadrele uşilor sunt din marmură de Salzburg. Frumoasele fresce de pe tavan au fost realizate de Paul Troger în 1731.
Pentru a ajunge la Bibliotecă, se traversează terasa largă, cu vedere minunată spre Dunăre şi asupra centrului vechi al Melk-ului. Când vremea este însorită, crestele munţilor se adaugă verdelui apei şi pădurilor.
Biblioteca abaţiei înseamnă o minunată împletire de artă decorativă cu remarcabila colecţie de carte: aproape 100.000 de volume, din care 750 de incunabule (tipărituri dinainte de 1500), 1700 de lucrări din secolul al XVI-lea, 4500 din secolul al XVII-lea, 18.000 din secolul al XVIII-lea. Din cele 1800 de manuscrise, cele mai valoroase datează din secolul al IX-lea. O scară îngustă şi în spirală te coboară din Bibliotecă direct în biserică.
Fiindcă pentru benedictini rugăciunea reprezintă cel mai important moment, Biserica mânăstirii a concentrat artistic devoţiunea de zi cu zi. În auriul intens al altarului, roşul pal al coloanelor şi vibrantele culori ale frescelor, interiorul transpune măreţia şi triumful simţirii religioase.
Finalul impresionant al turului abaţiei, datorat acestei biserici interioare, întregeşte viziunea asupra ansamblului baroc: o construcţie impunătoare, asemenea celei sociale şi religioase pe care o realizează călugării benedictini în societatea de azi. De peste 900 de ani, abaţia îţi face simţită prezenţa în comunitatea austriacă şi dincolo de graniţe. Peste 900 de tineri frecventează cele 34 de clase cu diferite specializări: limbi moderne şi clasice, ştiinţe naturale, muzică, arte frumoase. Câteva sute de mii de turişti se opresc an de an în Melk, doar pentru a vizita mânăstirea. Sunt doar puţine date. Dincolo de ele, stă una dintre marile şi frumoasele abaţii ale lumii, strajă pe Dunăre şi refugiu pentru credinţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu