Matterhorn Autor: Maria Olaru

Elveţia a fost şi va rămâne o ţară europeană impresionantă. Fie că discutăm despre ceasuri, ciocolată, sistem bancar sau peisajele naturale, Elveţia trezeşte în oricine un fior. Ţara Cantoanelor a fost înzestrată de Mama Natură cu o mulţime de minunăţii, însă ne vom opri asupra masivului Matterhorn. Puţini sunt cei care au auzit despre acest pisc, dar sunt şi mai puţini cei care au reuşit să ajungă acolo. Matterhorn, aşa cum l-au botezat germanii, se află la graniţa dintre Elveţia şi Italia, iar piscul acestuia se înalţă la 4.478 de metri desura nivelului mării. „Piramida perfectă”, aşa cum a mai fost denumit, Matterhorn este atestat pentru prima dată într-o serie de documente din epoca medievală sub numele de “Mons Silvus”.

Mai apoi, a primit denumirea de "Mons Servinus" şi "Mons Sevin", botezul final aparţinând italienilor, care i-au spus Monte Cervino. Şi în ziua de astăzi există neînţelegeri între etimologi, unii dintre aceştia afirmând că numele provine din latinescul silva (pădure), în timp ce alţii sunt de părere că denumirea se regăseşte în cuvântul italian cervo (cerb). În 1682, apare pentru prima dată într-o înscriere numele de Matterhorn. Cel mai probabil acesta derivă de la cuvântul Matt, care în limba română s-ar traduce prin pajişte sau păşune. O ultimă denumire a acestei capodopere a naturii aparţine, bineînţeles, localnicilor care îl numesc das Horn (vârful).

Mai mult decât o minune a naturii, Matterhorn este un simbol. Forma sa piramidală, care îi conferă unicitatea, reprezintă legătura dintre natură, cultură şi istorie. Acum 100 de milioane de ani, Africa s-a apropiat de Europa, determinând diminuarea întinderii oceanului dintre cele doua continente. 50 de milioane de ani mai tarziu, în urma depunerii rocilor, ia naştere Matterhorn, devenit astăzi simbol al Elveţiei şi cel mai admirat munte din Europa.

Cu toată frumuseţea şi maiestuozitatea sa, muntele Matterhorn poate fi înşelător, ascunzând o mulţime de capcane. Într-un clasament al celor mai periculoase piscuri din lume, "elveţianul" ocupă un binemeritat loc şapte, iar în Europa se pare că nu are concurent. În anii 1800, Monte Cervino era considerat imposibil de cucerit, însă în 1865 a fost escaladat cu succes de englezul Edward Whymper. Pentru a putea escalada un astfel de colos, era nevoie de un impuls major, iar competiţia dintre italieni şi englezi a reprezentat scânteia care a dus la cucerirea lui Matterhorn. Astfel, echipa din Italia, formată din Jean-Antoine Carrel şi Jean-Baptiste Bich, a început o competiţie cu echipa din Albion, alcătuită din şapte temerari, în fruntea cărora se afla Whymper.

Ca în cazul oricărei reuşite impresionante, tentativele eşuate au jucat un rol important în atitudinea englezului, care s-a ambiţionat şi a luat o decizie nebunească, aceea de a escalada muntele pe partea lui estică, zonă considerată ca fiind cea mai dificilă. După o aventură extrem de obositoare, pe 14 iulie 1865, Edward Whymper a devenit primul om care a pus piciorul pe vârful lui Matterhorn.

Dar cum un pisc de talia acestuia nu poate lăsa nepedepsită o astfel de faptă, pe drumul de întoarcere, patru dintre cei şapte membri ai echipei au fost luaţi drept tribut de muntele elveţian.

La doar trei zile după reuşita englezilor, italienii au revenit şi au izbutit să cucerească cerul de la graniţa cu Italia.

În secolul al XIX-lea, Alpii au atras din ce în ce mai mulţi oameni - turişti, dar şi numeroşi exploratori. Interesul pentru această regiune se datorează, în mare parte, expediţiei lui Edward Whimper, care a adus în atenţia lumii muntele Matterhorn şi, implicit, restul Alpilor. Prin urmare, în 1888 a început să se construiasca o cale ferată care să lege satul Zermatt de oraşul Visp. Aşa se face că primul tren a ajuns la Zermatt pe 18 iulie 1891 şi întreaga linie a fost electrificata in anul 1930. Începînd din 1930, din sat există un drum direct spre St. Moritz cu trenul panoramic Glacier Express. Cu toate acestea, este bine de ştiut că nu există nici o legătură între Zermatt şi satul Breuil-Cervinia de pe teritoriul italian. Călătorii sunt nevoiţi să angajeze ghizi montani pentru a trece, la altitudinea de 3.300 de metri, prin trecătoarea numită Pasul Theodul (Theodulpass, în germană), care separă cele două staţiuni.

Atât calea ferată, cât şi telecabina au fost construite pentru a facilita accesul pe unele dintre culmile din zonele mai accesibile. Aşa se face că, în Gornergrat, calea ferată, inaugurată în 1898, ajunge la o altitudine de 3.100 metri, iar zonele deservite de telecabină sunt Unterrothorn şi Klein Matterhorn (Micul Matterhorn). Atât Zermatt, cât şi Cervinia funcţionează ca staţiuni de schi pe tot parcursul anului şi sunt conectate între ele prin teleschiuri peste Pasul Theodul. O telecabina care rulează de la Testa Grigia la Klein Matterhorn este planificată pentru 2014. Aceasta va oferi, în cele din urmă, o legătură între partea elveţiană şi cea italiană a muntelui Matterhorn.

În muzeul Matterhorn din Zermatt se află expusă, pentru public, istoria generală a regiunii, de la alpinism la turism. Aici, vizitatorii pot retrăi prima şi tragica cucerire a Matterhorn-ului şi pot vedea obiecte care au aparţinut protagoniştilor.

Turul muntelui Matterhorn se poate efectua în aproximativ 10 zile. Considerată de unii oameni ca fiind una din călătoriile cele mai frumoase din Alpi, aceasta urmează multe trasee vechi care au legat văile elveţiene şi italiene de secole. Fiind unul dintre cei mai frecventaţi munţi din lume, Matterhorn este împânzit de-a lungul rutelor de corzi fixe, scări şi cabane. Însă, cu toate aceste măsuri de siguranţă, tot este nevoie de multă experienţă şi, mai ales, de mult curaj pentru a porni o expeditie pe Piramida Perfectă a elveţienilor.

Matterhorn va rămâne o mare provocare pentru alpinişti, va continua să vegheze asupra graniţei Elveţiei şi, totodată , va fi cunoscut de urmaşi drept un simbol al frumuseţii create de natură. Maiestuozitatea sa va dăinui secole de-a rândul şi va veghea asupra Ţării Cantoanelor.