Este un palat, dar pare mai mult decât atât. Este mănăstire, dar şi reşedinţă regală. Are biserică, dar şi muzeu. Are capelă, dar şi o înfiorătoare cameră de tortură. Este un monument protejat de UNESCO, dar circumscrie şi cultivă o atmosferă extrem de rece şi rigidă. Este situat lângă capitala spaniolă, Madrid, dar are un aer cumva familiar nouă, cu arhitectura sa ce-o aminteşte parcă pe cea sovietică.
Este nimeni altul decât faimosul Escurial, impunătorul şi sumbrul edificiu construit de cel mai catolic dintre toţi regii Spaniei, temutul Filip al II-lea.
În memoria Sfîntului Laurenţiu
Noi îl numim Escurial, dar spaniolii se referă la el, cu un gen de mândrie nedisimulată, amestecată cu respect, ca fiind El Escorial, somptuosul complex arhitectural construit de cel care este considerat de mulţi istorici drep cel mai puternic şi influent rege din istoria Spaniei.
Edificiul în cauză este situat la o distanţă de doar 45 kilometri de Madrid, la poalele Muntelui Abantos din Sierra de Guadarrama. Deci, dacă vizitaţi capitala spaniolă, iar timpul şi programul vă permit, gândiţi-vă serios la vizitarea Escurialului.
La urma urmei, nu este un obiectiv turistic la îndemână, care poate fi vizitat de oricine, oricând.
Imensa construcţie tronează în peisajul arid, bătut de vânturi uscate şi presărat cu arbori şi arbuşti rari din Guadarrama, o regiune cunoscută şi din punct de vedere economic datorită numeroaselor mine de exploatarea a fierului.
Nu trebuie deci, să ne mire prea mult austera locaţie aleasă de monarhul absolutist Filip al doilea.
Acest rege rigid, dur şi orgolios, a dorit să construiască un palat-reşedinţă de dimensiuni nemaivăzute, pentru a marca astfel pentru vecie victoria sa în bătălia de la Saint Quentin din Picardia, împotriva trupelor lui Henric al II-lea, regele Franţei din acea perioadă.
La fel de mult, Filip al II-lea şi-a dorit ca viitorul imens edificiu să servească drept loc de odihnă pentru toţi regii Spaniei care domniseră cu 500 ani înaintea sa.
Mulţumit de cum decurgeau lucrările, acelaşi ambiţios suveran se gândeşte şi la o destinaţie religios-scolastică pentru viitoarea construcţie. Astfel, El Escorial devine şi un important centru pentru studierea catolicismului, precum şi pentru plănuirea celor mai eficiente măsuri împotriva avalanşei protestantismului sau pentru sprijinirea cauzei emergente a Contrareformei.
Prima piatră a fost aşezată în ziua de 23 aprilie 1563, dată de referinţă în istoria monarhiei iberice.
Soarta a făcut ca Juan Bautista de Toledo, arhitectul responsabil de designul şi planurile de construcţie al Escurialului, să moară înainte de a-şi vedea opera definitivată.
Ucenicul său, tânărul şi ambiţiosul arhitect Juan de Herrera, a fost cel care a terminat Escurialul în anul 1584. Trecuseră mai puţin de 21 de ani de la ordinul lui Filip.
Planul clădirii ascunde numeroase simboluri, având forma aproximativă a unui grătar. Conform credinţelor locale, acest design neobişnuit, onorează memoria Sfântului Laurenţiu, cel care în secolul al III-lea a fost martirizat prin ardere de viu pe un grătar metalic, asemenea unei macabre fripturi umane.
O altă teorie cu privire la forma de grătar a castelului este cea conform căreia planul de construcţie al Escurialului este bazat pe o descriere detaliată a celebrului templu al regelui biblic Solomon, planul respectiv fiind consemnat cu sute de ani în urmă de către istoricul iudeo-roman Josephus Flavius.
Prezenţa statuilor regilor evrei David şi Solomon, amplasate la intrarea în biserica din centrul Escurialului, alimenteză teroriile cu privire la această variantă.
Dacă forma şi planurile Templului lui Solomon au stat la baza designului final al Escurialului, acestea au fost totuşi modificate astfel încât să servească concepţiilor personale ale suveranului spaniol, care vedea Escurialul ca pe un panteon al culturii şi civilizaţiei spaniole medievale, o biserică, o locuinţă, o şcoală, o imensă bibliotecă, un palat regal şi o mănăstire.
Fortăreaţa catolicismului
Construit în mare măsură din piatră de granit cenuşie, masiv, pătrăţos, puţin ornamentat si cu un aer destul de agresiv, Escurialul zdrobeşte şi complexează la prima vedere prin simpla sa prezenţă. Aerul său pronunţat auster şi puternic în acelaşi timp, chiar înfricoşător pe alocuri, trimite cu gândul mai degrabă la o fortăreaţă decât la o mănăstire-palat. Cele 4 colţuri ale edificiului cu formă de dreptunghi gigantic sunt ornate cu turnuri de apărare.
Instrucţiunile lui Filip al doilea către arhitectul Toeldo au fost simple clare şi fără loc de concesii sau discuţii. Monarh absolutist prin simplă definiţie, Filip a dictat:
"Vreau simplitate în construcţie şi să transpară un aer sever, indiferent din ce parte va fi privit. Vreau să emane aristocraţie fără aroganţă şi maiestuozitate fără ostentaţie".
Pe lângă scopurile şi destinaţiile sale iniţiale, Escurialul a ajuns cu timpul un imens muzeu de artă care, paradoxal, adăposteşte între zidurile sale reci şi sumbre numeroase capodopere ale geniului uman. Aici pot fi admirate lucrări care aparţin lui Tiţian, Tintoretto, Velasquez, El Greco, Paolo Veronese, Roger van der Weiden, Claudio Coello şi alţii.
Bibiloteca sa impresionată deţine mii şi mii de manuscrise şi documente inestimabile ca valoare. Aici există colecţia completă de documente a marelui sultan Zidan Abu Mali, care a domnit între anii 1603-1627 şi a fost unul dintre cei mai importanţi conducători ai Marocului.
Unele dintre cele mai impresionante obiective cultural-religioase din cadrul Escurialului sunt bisericile, capelele şi mănăstirea, adevărate simboluri ale catolicismului în regatul iberic al regelui Filip.
Patio de los Reyes, vizibilă imediat ce pătrunzi în interiorul Escurialului, este o spectaculoasă basilică cu o cupolă imensă, inspirată de cea a basilicii Sfântului Petru din inima Vaticanului. Capela sa uriaşă are trepte săpate în marmură roşie; altarul are înălţimea de 30 metri şi, la fel ca sacristia, este împodobit cu picturi şi sculpturi clasice, opere ale maeştrilor Coello, Velasquez, Tibaldi, Tiţian şi Zuccari.
Panteonul regal, amplasat sub capelă, adăposteşte mormintele majorităţii regilor spanioli începând cu Carol I. Aici odihneşte inclusiv principele Juan de Bourbon, tatăl lui Juan Carlos I, actualul suveran al Spaniei.
Galeriile de artă, cu cele 11 săli ale lor, deţin mii de lucrări aparţinând şcolilor spaniole, italiene, lombarde, germane, ligurice şi flamande din secolele 15, 16 şi 17.
Basilica San Lorenzo el Real este situată în mijlocul clădirilor din complexul arhitectural al Escurialului şi are forma aproximativă a unei cruci latine, asemenea multor catedrale în stil gotic din Europa Occidentală.
Altarul său atrage privirea prin bogăţia ornamentală. Înalt de peste 28 metri, cioplit în granit roşu şi jasp, este împodobit cu un imens grup statuar din bronz, copleşitor ca prezenţă. Dacă regele Filip şi-a propus ca vizitatorii să fie impresionaţi la maximul de forţa, grandoarea şi omniprezenţa cultului catolic în Spania medievală, acest lucru i-a reuşit pe deplin.
Sala Bătăliilor, biblioteca, grădinile şi relicvariile
În imediata apropiere a basilicilor, rezidenţele regelui Filip al II-lea constau doar în nişte camere simple, decorate auster. Toate au câte o fereastră orientată spre basilici, astfel încât absolutistul rege putea să urmărească slujbele chiar şi atunci când era imobilizat în pat, ca urmare a gutei de care a suferit în ultimii ani ai vieţii.
Un alt obiectiv care merită vizitat este Sala Bătăliilor, o cameră nesfârşită ai cărei pereţi sunt împodobiţi cu fresce care reprezintă cele mai importante victorii militare spaniole.
În principal, sunt reprezentate scene de luptă împotriva maurilor, din perioada Reconquistei, precum şi - cum altfel? - câteva dintre bătăliile câştigate de Filip în perioada campaniilor sale împotriva francezilor.
Biblioteca Escurialului a fost înfiinţată la ordinele aceluiaşi suveran. Cărturar pasionat, regele Filip şi-a donat întreaga colecţie personală de documente, după care a mai cumpărat şi donat unele dintre cele mai valoroase lucrări, tratate şi volume din Spania, precum şi din întreaga Europă Occidentală.
Astăzi, colecţia completă a bibiliotecii cuprinde peste 40.000 de cărţi şi manuscrise, depozitate într-o sală a cărei lungime depăşeşte 40 de metri lungime şi 10 înălţime.
Tavanul lăcaşului de cultură este decorat cu fresce ilustrând diferite domenii ale cunoaşterii: retorică, dialectică, muzică, gramatică, aritmetică, geometrie şi astronomie.
Relicvariul este un alt obiectiv care nu trebuie ratat; aceasta deoarece, încurajat de hotărârile Conciliului din Trent, hotărâri care aprobau şi întăreau venerarea sfinţilor, regele Filip a donat mănăstirii din Escurial cel mai mare relicvar al creştinătăţii catolice. Colecţia de moaşte cuprinde peste 7.500 de relicve, aşezate în 570 de secţiuni, conform directivelor arhitectului Juan de Herrera.
Afară, la o gură de aer şi departe de atmosfera grea şi apăsătoare a relicvariului, ne putem odihni în Grădinile Călugărilor, câteva petice verzi unde timp de sute de ani monahii de aici obişnuiau să studieze şi să se roage.
Acesta este Escurialul, un monument cultural capital desemnat site UNESCO încă din anul 1984. Grandios şi copleşitor, pentru vizitarea sa detaliată ai avea nevoie de mai multe zile, la sfîrşitul cărora vei avea cu siguranţă, o viziune mult mai vastă şi mai clară asupra catolicismului, precum şi asupra istoriei, culturii şi civilizaţiei spaniole.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu