Drumul de la Tingri la Shigatse este extraordinar chiar şi pentru unul (sau unii) care tocmai au ratat întâlnirea de aproape cu Everestul. Nu fac nicio comparaţie cu alpiniştii care ajung aproape de tot de vârf şi nu mai pot urcă din motive medicale. Nu. Ei se antrenează ani întregi, visează o viaţă, cheltuie bani serioşi… deci au toate motivele să sufere. Noi? Am fost plimbaţi în jeep-uri, ni s-au cărat bagajele, am fost hrăniţi pe săturate, doar că am avut ghinionul să ni se îmbolnăvească nişte membri ai grupului. Noi eram bine şi dornici să vedem ce mai ascunde lungul drum spre Lhasa.
După ce unii dintre noi au avut norocul să folosească unul dintre cele mai sus situate, ca altitudine, vecee amenajate din lume… am mai oprit maşinile din când în când, pentru că drumul nu era numai piatră, dealuri, munţi şi cer. În peisaj intrau oameni, oameni frumoşi şi yaci fotogenici. Plus toate culorile lumii adunate în steguleţele de rugăciuni. Drumul e mereu gătit de sărbătoare.
Şi pentru că ajungem în Shigatse, dragă cititorule, vreau să lămurim nişte lucruri. Sunt conştient că poate vrei să citeşti în acest serial câte ceva din furia sau nepăsarea ta, o luare de atitudine, o critică, o luare în derâdere sau măcar un strigăt spre cer. După cultura, temperamentul şi preferinţele fiecăruia. În schimb o să te loveşti de filosofia mea, împrumutată, ce-i drept: "leave nothing but footprints, take nothing but photos" - pe unde treci să rămână doar urma paşilor tăi, iar cu tine să iei de acolo doar imagini - în mare asta ar fi traducerea. Sigur, până acum mi-am permis să râd, să fac mişto-uri, să fiu grobian, să mă pierd în faţă naturii şi altele… dar, ajunşi în Shigatse, intrăm pe un teritoriu spiritual, vizităm mânăstiri şi aflăm poveşti care oricum ar fi spuse deranjează cumva pe oricine, pentru că, inevitabil, lumea e împărţită în tabere.
În loc să va spun povestea lui Panchen Lama şi a mănăstirii Tashilhunpo, cea mai mare, mai frumoasă şi mai plină de istorie (da, tristă) din Shigatse, o să vă povestesc nişte lucruri care mie mi-au fost de folos în Tibet. Am citit mult înainte despre regiune şi istoria ei. Am încercat să mă pun minim la curent cu buddhismul - bine, mi-ar trebui o viaţă să-l pătrund. Am evitat să intru pe uşi închise şi m-am abţinut să bat la ele. Nu am insistat pe lângă ghidul nostru să-mi povestească mai multe decât trebuie, deşi se vedea pe faţă lui că ar mai spune… Nu am făcut comentarii pro sau contra niciodată, deşi nu m-am simţit constrâns sau supravegheat sau urmărit discret cât am stat în Tibet. Şi am încercat să nu uit nici un moment că acesta este un loc în care trăiesc oameni, cu bune şi cu rele, oameni care sunt acolo şi rămân acolo după trecerea mea, a opiniilor mele şi a aparatului meu foto.
Shigatse e al doilea cel mai mare oraş din Tibet. După Lhasa. E un amestec de nou şi vechi, de tradiţional şi modern, de urât şi frumos. E un loc viu. Şi reprezintă o atracţie turistică importantă. Majoritatea vin aici pentru mănăstirea Tashilhunpo, situată în partea veche a oraşului şi atât de mare încât pare o suburbie a lui. Povestea ei o poţi află încă de acasă, însă poate şi ghidul să-ţi dea unele indicii mai ales pe partea de arhitectură şi pictură. Pare un muzeu, e adevărat, însă unul ce respiră spiritualitate. Exploraţi fiecare colţisor în care va este permis să intraţi (într-unele încăperi trebuie plătită o taxa suplimentară de fotografiere), fiecare curte interioară, fiecare moment din viaţa obştii derulat în faţă voastră. Va va trebui cel puţin o jumătate de zi. După care ieşiţi în oraş.
Noi am stat două zile pline în Shigatse şi fiecare moment a fost o descoperire. E un oraş locuit de multe etnii şi religii, multicultural şi cosmopolit în felul lui. Dacă partea nouă de blocuri şi întreprinderi nu o să va placă - deşi e o experienţă să-i vezi pe chinezi la ei acasă - cu siguranţă o plimbare lungă în oraşul vechi va fi pe placul vostru. Puteţi începe cu un atelier de pictură sau la un magazin de mobilă colorată. Puteţi să târguiţi suveniruri de la vânzătoarele limbute, la fel de dornice de câştig pe cât sunt de dispuse să lase la preţ, puteţi să va alăturaţi la o partidă de biliard pe stradă, să gustaţi dintr-o delicatesă locală, să va trageţi sufletul la un bar neaoş sau să va răcoriţi cu un suc de la butic. Oamenii sunt bucuroşi de oaspeţi în Shigatse şi nu le e teamă să arate asta.
Pe dealul ce străjuieşte oraşul se află, reconstruit, dzong-ul (cetatea) ce se spune că a servit drept model pentru palatul Potala din Lhasa. De sus de acolo se vede moschea verde din oraş. În Shigatse daţi frâu liber minţii şi faceţi cât de multe poze puteţi. Nu uitaţi în ultima seară să puneţi bateriile la încărcat înainte de a vă culca. Drumul spre Lhasa e lung şi mai sunt multe de pozat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu