Al doilea oraş al Uzbekistanului şi cea mai faimoasă citadelă din
inima Asiei Centrale, Samarkand rămâne un loc pe care nu poţi să-l uiţi
dacă ai avut norocul să pătrunzi în lumea sa tainică. Vreme de secole a
fost o capitală a Islamului luminat şi moderat, un centru al dervişilor
şi sufiţilor, savanţilor, filozofilor, astronomilor, matematicienilor şi
medicilor din această parte de lume. Astăzi, farmecul său a rămas,
rezonanţa cu vremurile de glorie regăsindu-se în fiecare colţ de stradă
şi în orice clădire sau edificiu istoric splendid prezervat.
Oraşul mai vechi decât
Roma
Puţin, mult prea puţin se cunoaşte despre Samarkand. În
memoria colectivă a oamenilor cu un minim de cultură generală,
oraşul este doar capitala marelui imperiu asiatic fondat de
contemporanul lui Mircea cel Bătrân, cumplitul şi sângerosul
Tamerlan, mai cunoscut după titulatura de Timur cel Şchiop,
fondator al unei dinastii conducătoare care-i poartă
numele.
Cu toate acestea, citadela este în sine, cu mult mai mult decât
fosta capitală a unuia dintre cei mai mari tirani ai omenirii.
Nu vom şti niciodată cu exactitate originea numelui său cu
rezonanţe care te trimit cu gândul spre stepe nesfârşite, arse de
soare şi cutreierate de caravanele Drumului Mătăsii.
Unii istorici susţin că etimologia numelui vine din limba
persană veche, unde "asmara" înseamnă piatră, şi
din limba sogdiană, astăzi dispărută, unde "qand"
însemna fortificaţie, fortăreaţă. Vechile manuscrise arabe se
refereau la el în termeni laudativi precum "Nestemata
Răsăritului", iar europenii din evul mediu îl numeau
respectuos şi umil "Tărâmul Scolasticilor".
Oricum, cea mai realistă caracterizare i-a făcut-o
marele Alexandru Macedon, care atunci când a intrat în premieră în
Samarkand, a exclamat:
"-Auzisem că oraşul este frumos, dar nu mi-am închipuit
niciodată că este atăt de încântător şi maiestuos".
Reţineţi că era vorba de perioada antică, când superbele
edificii construite după apariţia Islamului, şi care fac astăzi
faima oraşului, nu fuseseră încă ridicate...
Oraşul este foarte vechi. Primele urme de aşezări umane din
perimetrul Samarkandului , datează din epoca târzie a
bronzului.
A fost fondat încă din perioada pre-ahemenidă, între anii
650-550 înainte de Hristos.
Cucerit în anul 329 înainte de Hristos de către
Alexandru cel Mare, a primit numele de Maracanda, dat de greci.
Oraşul a trecut prin două faze succesive ale cuceririi elenistice.
Prima prin Alexandru Macedon, a doua prin re-cucerirea întreprinsă
de regele greco-bactrian Eucratides. Ceramica descoperită la faţa
locului face diferenţa dintre cele două faze.
Urmele civilizaţiei pre-islamice Sogdiene, rezidă prin
descoperirile arheologice din Panjikent.
În secolul 8 după Hristos, Samarkandul este cucerit de ofensiva
arabilor, şi devine un important centru la culturii şi civilizaţiei
musulmane.
Dovezile arheologice prezintă în acestă direcţie o
succesiune rapidă de edificii monumentale între care se remarcă
Moscheea Vineri şi marele palat construit pentru guvernatorul
omeyyad Nasar ben Sayyar. În paralel, oraşul s-a dezvoltat foarte
mult şi din punct de vedere economic şi comercial, fiind aşezat
într-o adevărată răscurce de lumi şi civilizaţii. Mai mult,
Samarkand era poziţionat chiar pe ruta celebrului Drum al Mătăsii
care lega China de lumea din bazinul mediteranean.
Steaua sa norocoasă a pălit sub norii negrii ai Istoriei, undeva
în anul 1220, când oraşul a fost aproape complet distrus şi jefuit
de hoardele necruţătoare ale lui Ginghis Han.
A înflorit iarăşi sub conducerea hanului de tristă amintire,
Tamerlan, care în anul 1369 în proclamă capitală a imperiului
său.
Gestul lui Timur cel Schiop a pus literalmente oraşul pe harta
lumii. Mare parte din arhitectura spectaculoasă care poate fi
admirată în prezent fiind construită de el personal, sau de
descendenţii săi timurizi.
Declinul imperiului din secolul 15, a dus la creşterea puterii
triburilor uzbece nomade aparţinând de clanurile shaibanide, care
au cucerit oraşul în anul 1500. Bucuria uzbecilor a durat fix până
în anul 1784, moment în care puternicul emirat de Buhara îşi exinde
stăpânirea asupra citadelei. Viaţa a continuat netulburată
până la sosirea ruşilor în zonă, al căror imperiu ţarist se afla pe
atunci în plină cucerire a spaţiului central-asiatic, viitor loc
pentru republicile sovietice de mai târziu.
Bijuteriile
arhitecturale
-Muritorule, O tu cel căruia sorţii i-au hărăzit să
intre în oraşul neasemuit Samarkand, renunţă la câteva clipe din
timpul tău şi zăboveşte în preajma monumentelor.
Sute de ani de istorie şi fapte troneaza zidite în neasemuitul
stil arhitectural islamic din Asia Centrală.
-Ansamblul Registan.
Registan a devenit piaţa centrală a oraşului odată cu moartea
regelui persan Afrasiab. De atunci până în zilele noastre,
Registanul a fost reconstruit în numeroase rânduri.
Astăzi este înconjurat de cele trei medrese (şcoli de teologie
musulmană unde se studiază Coranul) simbol: Ulugbek, Shirdor şi
Tilla Kari.
-Mausoleul Gur Emir. Emirul care şi-a
împrumutat numele mausoleului, a fost un tiran pe potriva lui
Tamerlan. Gur Emir a construit macabre piramide alcătuite in
capetele retezate ale învinşilor săi. Contemporanii şi urmaşii săi
i-au construit în schimb un fabulos loc de veci...
-Moscheea Bibi Khanum, Restaurată în prezent,
moscheeea lui Bibi Khanoum, soaţa favorită a lui Tamerlan, este una
dintre cele mai splendide capodopere arhitecturale din Asia
Centrală. Moscheea a fost ridicată de Tamerlan pentru a marca
astfel raidurile sale victorioase concretizate cu distrugerea
oraşului Delhi.
-Ansamblul Shakhi-Zinda. Bătrăna necropolă
situată în apropierea monumentului lui Afrasiab conţine 44 de
morminte în 20 de mausolee. Ansamblul poartă numele vărului primar
al profetului Muhammad.
-Moscheea Hazrat-Khizr. Este unul dintre cele
mai vechi edificii din Samarkand, fiind distrus iniţial la ordinul
lui Ginghis Han. A fost reconstruita fidel de abia în secolul
19.
-Mormântul profetului biblic Daniel
Nimeni nu s-ar aştepta să găsească aici locul de veci unde
odihneşte profetul Daniel cel aruncat în groapa cu lei flămânzi şi
apărat de Dumenzeu de colţii fiarelor.
După cucerirea Siriei, mormântul său a fost dizlocat şi trimis
în Samarkand la ordinele temutului Tamerlan. Astăzi poate fi
vizitat în apropierea monumentului lui Afrasiab.
-Observatorul astronomic al lui Ulugbek
Descoperit de cercetătorii ruşi, observatorul este o minune
arhitectonică a vemurilor sale.
Astăzi, a mai rămas doar fundaţia, care este pur şi simplu
extraordinară prin complexitate şi ne dă astfel adevărata valoare
şi demnaisune a observatorului.
Ulugbek, cu toate că a fost nepotul lui Timur cel Şchiop, nu a
împrumutat din fericire nimic din trăsăturile cumplitului său
bunic. Dimpotrivă, Ulugbek a fost un mare astronom, om de ştiinţă
şi arhitect. Descoperirile sale ştiinţifice şi astronomice au
revoluţionat cunoaşterea omenească a întregii sale perioade sale
istorice.
-Mausoleul lui Al Buxori Al Buhari
Al Buxori a fost un biograf şi exeget al vieţii Porfetului,
fiind un cercetător şi culegător al vorbelor şi pildelor
Profetului, neînregistrate în Coran.
După ce a cules toate tradiţiile orale disponibile, le-a
compilat şi le-a grupat într-un volul intitulat Hadit-ul Buhari
Sharif. Mausoleul său a fost declarat obiectiv de interes naţional,
fiind reconstruit de autorităţile uzbece. Materialele de
construcţii au fost trimise din Kuweit şi Arabia Saudită, iar
Iranul a finanţat întregul proiect, în timp ce marmura verde a fost
trimisă de statul Pakistan. Conform datelor, obiectivul este
vizitat zilnic de peste 1 000 de turişti din toate colţurile
lumii.
-Mausoleul Rukhabat
Situat în centrul oraşului, edificiul funerar are patru faţade
identice şi este locul de odihnă al unui respectat lider spiritual
local, maestrul sufit Burkhan ad-Din Sagardji, plecat la Allah în
anul 1380.
-Ansamblul Abdi Darun
A fost construit în memoria unui celebru legislator musulman.
Portalul şi cupola sunt decorate splendid cu motive geometrice şi
pasaje din Coran.
-Ansamblul Khodja Ahrar.
Este locul de odihnă al regretatului binefăcător şi lider
religios Nakhshbandi-ul Ubidallah Ahrar. Mausoleul este decorat cu
marmură albă inscripţionată. Este alcătuit din mai multe moschei şi
medrese. ale căror decoraţiuni exterioare sunt comparabile doar cu
cele din vechile moschei prezervate din Iran.
În acest adevărat regal al culturii, civilizaţiei şi
spiritualităţii musulmane, trebuie amintită neapărat figura şi
personalitatea lui Amoghavajra.
Amoghavajra a fost un călugăr budist care a trăit în
secolul 8, s-a născut în Samarkand din tată indian şi mamă
sogdiană, şi a fost cel care a tradus în limba chineză scripturile
ezoterice ale budismului Vajrayana.
Călugărul din Samarkand a devenit astfel un personaj
central la curtea dinastiei chineze Tang, fiind considerat unul
dintre cei trei fondatori ai budismului ezoteric
chinezesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu