joi, 18 octombrie 2012

Nepal, la picioarele Himalayei. Episodul 1

Nepal, la picioarele Himalayei. Episodul 1
Când afli că cineva pleacă să viziteze Nepalul, primul lucru care îţi vine în minte este că respectivul s-a hotărât să urce optmiari, în special Everestul... Şi parcă nu îl ştii montaniard. Ei bine, deşi o bună parte dintre turiştii străini care vin în statul de sub Himalaya au ca ţintă munţii, aceştia nu reprezintă singura atracţie a Nepalului - ai oraşe istorice, parcuri naţionale unde poţi să faci safari pe elefanţi, râuri repezi numai bune de rafting, temple, singura telecabină din Himalaya şi multe altele.
Kathmandu este capitala ţării. Nu se află prea sus, altitudinea medie e de circa 1.400 de metri, deci nu se simte răul de înălţime. Primul contact cu capitala nepaleză se face, în general, din avion. După ce ai putut să vezi Himalaya de un alb strălucitor pe fundal, avionul aterizează survolând case sărăcăcioase, dar şi noua autostradă de centură construită cu ajutor japonez.


Cu mici excepţii, cetăţenii tuturor ţărilor pot obţine viză direct pe aeroport, plătind între 25 şi 100 de dolari, în funcţie de durata vizei solicitate. Evident, trebuie să ai suma exactă, pentru că niciodată nu se va găsi schimb la îndemână :) În plus, îţi trebuie şi poze de paşaport, iar dacă nu ai, te aşteaptă un automat de făcut poze care e posibil să nu meargă... Aşa că vei plăti câţiva dolari în plus.
După coada de la viză (ultima data, am stat cam o oră şi jumătate) şi ridicarea bagajelor, vei fi întâmpinat de o mulţime care pare să fie venită pentru întâmpinarea vreunui megastar. Evident că nu te vei simţi tu acela, dar să ştii că tu eşti megastarul aşteptat (mă rog, tot avionul poate fi un megastar). Dacă soseşti fără rezervare, un şofer de taxi te va duce într-un hotel de unde să-şi ia comisionul. Nu este în mod necesar un hotel rău, pur şi simplu vei plăti mai mult.
Am fost recent la Kathmandu după aproape opt ani. Mare lucru nu s-a schimbat, decât, poate, poarta triumfătoare de la ieşirea din parcarea aeroportului. În rest, a rămas exact la fel cum îl cunoşteam - colorat, nebun, haotic, incitant, un oraş tipic asiatic.



În schimb, din punct de vedere politic, s-a schimbat enorm. Acum câţiva ani, am vizitat Regatul Nepal, ultimul regat hindus, astăzi păşeam pe teritoriul Republicii Federale Democratice Nepal. În 2008, parlamentul dominat de comunişti proaspăt legalizaţi şi câştigători neţi ai alegerilor libere a decis abolirea unei monarhii care dura din 1769, când un rege pe nume Prithvi Narayan Shah, şeful războinicilor din tribul Gurkha, s-a scoborât din munţii lui şi a cucerit cele trei regate care se ciondăneau de secole - Kathmandu, Bhaktapur şi Patan. Regele Prithvi Narayan Shah a fost conducătorul hotărât să cucerească întreagă zonă, exploatând slăbiciunea celorlalte regate. În mai puţin de doi ani, a reuşit să stăpânească Valea Kathmandu şi să pună bazele Nepalului modern, respectiv ale dinastiei Shah.
Dinastia Shah a continuat să-şi exercite domnia până în zilele noastre, fiind înlăturată la începutul lui 2008 (în momentul în care eu am vizitat Nepalul, ţara încă era monarhie). Interesant este că, din 1846, puterea efectivă a fost deţinută de dinastia de prim-miniştri Rana, proveniţi din India, din familia regală din Udaipur. Cum au ajuns la putere? Simplu, din cauza speranţei reduse de viaţă, familia Shah a intrat într-un cerc vicios - regele murea de tânăr, următorul rege avea câţiva ani când se urcă pe tron şi, când atingea 20 şi ceva de ani, murea de vreo boală... Iar ciclul se repeta. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, când medicina modernă a ajuns şi la Kathmandu, regii au început să trăiască mai mult şi să încerce să preia puterea, dar premierii Rana erau deja foarte puternici. În plus, aveau sprijinul britanicilor, mai ales de când soldaţii nepalezi Gurkha au fost trimişi de Rana să înăbuşe răscoala indienilor din 1847, care a dus la abolirea Imperiului Marilor Moguli şi la formarea coloniei britanice. Ulterior, soldaţii nepalezi trimişi de Rana au făcut parte din trupele "pacificatoare" din India. Membrii familiei Rana au fost astfel lăsaţi în pace de englezi, ţara închizându-se în faţă influenţelor din afară.



Situaţia s-a schimbat radical odată cu independenţa Indiei, în 1947. Conducerea indiană nu prea îi avea la stomac pe membrii familiei Rana, din cauza sprijinului acordat britanicilor. În plus, regele Tribhuvan din dinastia Shah se plictisise să fie un rege-marionetă, închis în palatul său şi scos, din când în când, precum sfintele moaşte, prin oraş... În 1950, Tribhuvan, ajutat de indieni, alături de întreaga familie regală, evadează din "palatul-închisoare" şi se refugiază în Ambasada Indiei din Kathmandu. În grabă, Tribhuvan îl "uită" pe nepotul Gyanendra (al doilea fiu al prinţului moştenitor de atunci, Mahendra) într-un alt palat, unde fusese lăsat în grija bunicii sale, după ce astrologul regal prezisese că Gyanendra va aduce numai neplăceri familiei regale (ceea ce, peste ani, s-a confirmat).
Totuşi, chiar dacă familia Shah deţinea puterea doar cu numele, membrii ei erau văzuţi că nişte adevăraţi zei, fiind un simbol puternic al Nepalului. Fuga dinastiei în ambasadă şi apoi în India a şocat imensa majoritate a poporului, inclusiv armata. Micul Gyanendra (în vârstă de 3 ani) se trezeşte încoronat rege de către Rana, apar chiar monede cu chipul sau. Într-un final, armata se răscoală, clanul Rana este înlăturat de la putere şi regele Tribhuvan se întoarce glorios acasă. Va prelua puterea absolută şi îi va succeda fiul sau Mahendra, în 1955, care va conduce ţara până la moarte, în 1972. Următorul rege a fost fratele mai mare al lui Gyanendra, Birendra, care a condus ţara până în 2001.
Se spune că primul rege al Nepalului, unificatorul Prithvi Narayan Shah, înainte de a cuceri regatele din Valea Kathmandu, s-a întâlnit cu un om sfânt, un "sadhu", de fapt, o întrupare a miticului guru Gorakhnath, o reîncarnare a zeului Shiva. Regele i-a oferit nişte iaurt pe care acesta l-a scuipat, cerându-i suveranului să lingă acest scuipat aparent binecuvântat. Monarhul, ofensat, a aruncat iaurtul la picioarele acestui sadhu prea îngâmfat. Atunci, guru i-a spus regelui: "Vei fi un mare rege şi vei crea un mare regat, dar linia ta dinastică se va termina la a 10-a generaţie, exact câte degete ai la picioare".

Blestemul lui guru Gorakhnath a fost cunoscut (am citit despre el inclusiv într-o carte de istorie a Nepalului publicată în 1877) şi niciodată ascuns. Cea de-a zecea generaţie de la Prithvi Narayan erau exact fraţii Birendra şi Gyanendra... şi tot mai mulţi astrologi din Nepal şi Tibet avertizau încă din anii 80 - 90 că se va întâmplă ceva, iar prevestirea lui guru Gorakhnath se va materializa.
Nepalul a fost o monarhie absolută până în 1990, când, în urma unor revolte, regele a cedat voinţei populare şi a adoptat o Constituţie care prevedea o monarhie parlamentară. În 1996, Partidul Comunist-Maoist din Nepal a început o luptă de gherilă, reuşind să controleze o parte din ţară în 2003, când ajunsesem în Nepal. În ciuda luptelor, atât trupele monarhiste, cât şi cele maoiste îi protejau pe turiştii străini, care, ciudat, aş zice, nu au fost afectaţi de lupte. Trebuiau să plătească aşa-numitele "obligaţiuni maoiste", dar despre astea vă voi povesti ceva mai târziu. Dar, în anii 90, în ciuda avertizării prezicătorilor, nimic nu părea să arate că blestemul se va împlini.


Până într-o zi. Acea zi a fost 1 iunie 2001, când prinţul moştenitor Dipendra, băut şi enervat de tatăl sau, regele Birendra, care, de altfel, îi interzisese să se căsătorească cu iubita sa care provenea din proscrisă familie Rana, pune mână pe o mitralieră şi îşi masacrează întreaga familie. Apoi se împuşcă. Vor fi ucişi regele, regina, un frate, o soră, precum şi două surori ale regelui Birendra şi un frate al acestuia. Prinţul-asasin Dipendra va fi proclamat rege, dar, după trei zile de comă, va muri şi el... Blestemul lui guru Gorakhnath se părea că se împlineşte. Prinţul Gyanendra, singurul membru rămas în viaţă al familiei regale, a supravieţuit pentru că nu era în seara respectivă la palat. Fiul său nu era nici el acolo, iar soţia sa a fost doar rănită de gloanţele prinţului nebun. Gyanendra devine pentru a doua oară rege!
La prima mea vizită în Nepal, Gyanendra era rege, dar se cam lupta cu lipsa de popularitate. Populaţia încă era şocată de masacrarea familiei regale, iar zvonurile speculau că Gyanendra însuşi ar fi fost în spatele masacrului (mi se părea o teorie a conspiraţiei cam aberantă, dar am auzit-o inclusiv de la ghizii din Durbar Square). Fiul sau, moştenitorul tronului, avea însă o reputaţie şi mai proastă - stâlp de încredere al cazinourilor din Kathmandu, unde toca bani în fiecare noapte, în ciuda faptului că nepalezilor le este interzis să intre şi să joace în cazinourile construite special pentru străini - pedepsele pot merge până la execuţii. Nu a fost o surpriză pentru mine să aflu că, până la urmă, monarhia a fost abolită în 2008 şi înlocuită de o republică federală democrată, dominată de foştii luptători de gherilă comunişti... Actualul prim-ministru este Baburam Bhattarai, secretarul general adjunct al Partidului Comunist Unificat din Nepal (Maoist). Blestemul lui guru Gorakhnath s-a împlinit.

Cezar aka Imperator este un pasionat de călătorii, istorie şi de descoperirea altor civilizaţii. Poveştile sale din cele 85 de ţări vizitate, dar şi sfaturi de călătorie, pot fi găsite pe www.imperatortravel.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu