BLOGURILE LUI Mircea CERCELARU

Periplu prin Valea Incaşilor

• Trimite prin YM

Autor: Claudia Moşoarcă

Acolo unde râul Urubamba hrăneşte culturile de porumb şi cartofi, chiar sub crestele înzăpezite ale Anzilor, moştenitorii Imperiului Inca urcă terasele înalte până la ruinele templelor, pentru a mulţumi Soarelui şi Pământului în vechea limbă quechua. Şi parcă nimic nu s-a schimbat, în ultimele sute de ani, în lumea andină: hainele tradiţionale ale peruanilor au rămas multicolore, trocul încă se practică în pieţele lor de legume, iar lamelor docile le e tunsă cu grijă blana moale şi călduroasă. Vatra strămoşească e sacră în Valea Incaşilor.

Turul prin satele din Valea Incaşilor
Din Cusco, drumurile turistice se îndreaptă spre satele răspândite în aşa-numita Vale Sacră a Incaşilor, un fel de canion larg, săpat prin Anzi de râul Urubamba (Vilcanota - Wilcamayu în limba quechua, adică “Râul Sacru”) şi de afluenţii săi mai mici, cu apele picurate din zăpezile piscurilor de peste 5000 m. În solul fertil al văii şi al teraselor construite de localnici pe versanţii abrupţi s-a născut cultura cartofului, în urmă cu 10.000 de ani, iar mai târziu a început cultivarea porumbului. La peste 3000 de metri altitudine, respirând aerul rece şi rarefiat, indienii quechua trăiesc pe ritmul impus deopotrivă de natură şi de strămoşii lor. În ultimele decenii, casele lor modeste şi satele tradiţionale au atras din ce în ce mai mulţi turişti, dornici să descopere viaţa autentică a celor ce duc mai departe moştenirea incaşă, în mijlocul unui peisaj maiestuos.

Cel mai simplu şi, de altfel, cel mai cunoscut tur al Văii Incaşilor (tur dedicat turiştilor veniţi pentru doar câteva zile în Cusco) începe dis-de-dimineaţă în Cusco, trece prin târgul de la Pisac, se opreşte la Ollantaytambo, apoi în satul Chincero, sfârşindu-se în acelaşi oraş din Anzi, odată cu înserarea. Numărul de kilometric parcurşi cu autocarul turistic nu e deloc mare, dar şoseaua “se luptă” cu diferenţele semnificative de altitudine, urcând şi coborând în serpentine (3400 m – 2800 m – 3800 m). Un prânz tradiţional, o plimbare printre ruine incaşe, cumpărături de produse artizanale în piaţa locală, câteva fotografii alături de localnici şi gustul boabelor uriaşe, rupte de pe un ştiulete de porumb proaspăt fiert, iată ingredientele turistice pentru o reţetă peruană de succes.


Písac
 Târgul mare din satul Písac, organizat în fiecare duminică, marţi şi joi, atrage localnici din toate satele vecine şi, pe deasupra, mulţimea de turişti din Cusco. În celelalte zile, oprirea în piaţa de legume şi în cea de artizanat poate fi la fel de potrivită pentru vizitatorii străini, doar fiindcă atmosfera comercială e bine impregnată de specificul indian quechua. Preţurile sunt negociabile şi nu diferă mult de cele ale produselor tradiţionale puse în vânzare în Cusco sau în alte târguri. Totuşi, nepreţuite sunt imaginile cu ţăranii peruani în costumele lor populare, soiurile de porumb şi cartofi de pe tarabe, fructele roşii de cactus şi pigmenţii naturali pentru vopsirea textilelor.
Pe o culme de la intrarea în sat, ruinele Inca amintesc de ceea ce au fost, cândva, Templul Soarelui, altare, băi, fântâni, platforme ceremoniale şi Citadela. Pe vremea Imperiului, Písac reprezenta intrarea sudică în Valea Sacră, de aceea i s-a conferit însemnătate militară şi religioasă. Distrus de conchistadorii lui Francisco Pizzaro, satul a fost reconstruit în jurul anului 1570.


Ollantaytambo sau „Pueblo Inca”
Pe timpul împăratului incaş Pachacuti, acest oraş a constituit capitala regală şi un important centru de agricultură, puternic dezvoltat în urma lucrărilor de terasare care au schimbat înfăţişarea munţilor din jur. Dacă din vechiul Ollantaytambo se păstrează doar ruinele, terasele au continuat să asigure localnicilor recolte bogate în decursul secolelor. Azi, localitatea are o altă însemnătate: cea turistică. Situl arheologic Ollantaytambo pune în valoare talentul incaşilor în realizarea marilor construcţiilor din piatră, chiar şi pe cele mai abrupte povârnişuri de munte. În plus, grupurile de turişti vin în sat pentru o ultimă oprire la o cafenea sau la un magazin, înainte de a intra pe traseul de trekking Inca Trail - poteca incaşă ce traversează Anzii spre Machu Picchu.
Ollantaytambo are, în afară de obişnuitele temple incaşe, fântâni şi monoliţi nefinisaţi, câteva elemente deosebite. Unul dintre ele este şirul lung de terase foarte înalte şi înguste, sprijinite pe ziduri din pietre mari care au fost tăiate şi îmbinate perfect. Un alt element arhitectural remarcabil îl reprezintă depozitul, existenţa lui indicând un surplus fericit de recoltă. Cele câteva astfel de hambare din piatră, cu sistem de ventilaţie eficient, au fost construite la mare înălţime, acolo unde e mai frig şi unde curenţii de aer sunt mai puternici. Doar privind de pe ultima terasă întregul sit arheologic dintre munţi şi de pe munţi, turistul reuşeşte să înţeleagă pe deplin modul în care incaşii au reuşit să exploateze la maximum resursele naturale, îmblânzind muntele.



Textilele din Chinchero
Sub înzăpezitul vârf andin Salkantay (6721 m), pe un platou întins la 3800 m, satul Chinchero adună case peruane construite din cărămizi de pământ maroniu. Deşi la prima vedere n-ar părea o localitate specială, cele care schimbă impresiile asupra peisajului rural sunt femeile şi fetele quechua din atelierul meşteşugăresc de textile, inclus obligatoriu în ruta turistică. Într-o curte interioară a unei case, vizitatorii sunt poftiţi la un ceai de coca şi la o demonstraţie deosebită, ce surprinde toate etapele de realizare a unei ţesături tradiţionale.
Mai întâi, smocul de blană cenuşie tăiat de la o lamă este albit într-un vas cu apă în care s-a dizolvat, timp ce câteva minute, o rădăcină de plantă locală, dând naştere unui şampon local cu spumă albă. Diferenţa dintre mostra mică de blană „murdară”, păstrată ca dovadă, şi lâna de un alb strălucitor, numai bună de prelucrat, va obţine garantat exclamaţii de uimire din parte publicului străin.

Urmează torsul lânii şi pregătirea firelor subţiri şi albe pentru colorare cu pigmenţi naturali, extraşi din plantele furnizate de Anzi. Doar roşul intens se obţine din sângele unor insecte ce trăiesc pe frunza lată de cactus, celelalte nuanţe vii sunt rezultate din prelucrarea tradiţională a ierburilor şi fructelor cu denumiri străvechi.


La vopsirea legăturilor de fire, lucrătoarele scufundă lâna în apa fiartă cu pigmenţii preferaţi, adăugând ingrediente de ele ştiute, pentru a se asigura de fixarea culorii pe material. Câteva cristale de sare aruncate în oala de pe cuptor vor schimba imediat nuanţa, într-un joc simplu şi amuzant ce bucură privitorii atenţi.


Finalul demonstraţiei înseamnă aşezarea femeilor la războaiele de ţesut şi prezentarea textilelor pe care le înfrumuseţează cu măiestrie. În modelele complexe şi combinaţiile minunate de culori şi nuanţe, par strânse toate visele, bucuriile şi frumuseţile din sufletele acestor lucrătoare simple, cu zâmbete sfioase şi viaţă aspră în mijlocul Anzilor incaşi.


Turul în Chinchero se încheie cu vizitarea bisericii catolice, ridicată de spanioli în secolul XVII peste ruinele unui mare templu incaş. Dezvelite recent de arheologi, pietrele şlefuite ale oraşului din perioada imperiului le amintesc localnicilor de vatra strămoşească a satului. Ca peste tot în Valea Incaşilor, ea este sacră şi nepieritoare, precum Anzii din jur.