BLOGURILE LUI Mircea CERCELARU

Shakespeare la Verona

• Trimite prin YM

Autor: Claudia Moşoarcă

Sub balconul Julietei din Verona, mii şi mii de graffiti-uri, bileţele şi suveniruri au încărcat zidurile medievale ale casei de pe Via Capello. De multe ori, curtea mică şi decorată cu iederă verde se umple până la refuz cu turiştii dornici să se oprească în acest templu al iubirii shakespeariene. Iar după ce au fotografiat statuia şi balconul, după ce şi-au scris jurămintele şi au aflat legendele locale, în sfârşit sunt liberi să exploreze frumoasa Veronă a ruinelor romane, a castelelor medievale şi a palatelor renascentiste.

Verona lui Shakespeare
Trei piese ale lui William Shakespeare au acţiunea desfăşurată în oraşul italian Verona, însă cea mai celebră dintre ele este „Romeo şi Julieta”. Fiindcă sursa poveştii romantice şi tragice a fost o nuvelă din secolul XIV a scriitorului italian Matteo Bandello, iar datele istorice confirmă existenţa în secolul al XIII a două partide locale – Capelletti şi Montecchi –, legendele veroneze par a fi aproape de adevăr, iar câteva locuri din oraş le reprezintă în cel mai turistic mod cu putinţă. Dintre ele, casa Julietei a devenit un adevărat loc de pelerinaj pentru îndrăgostiţii lumii, iar Verona profită din plin de povestea ţesută artistic în jurul personajului fermecător din piesa shakespeariană. Clubul Julietei, susţinut de Primăria oraşului, nu doar răspunde scrisorilor venite din întreaga lume, ci se şi îngrijeşte ca turiştii să poată parcurge turul romantic al Veronei, sfârşit, de ce nu, cu oficierea unei logodne ori cununii fericite şi de durată...

Pe Via Capello nr. 23 din centrul Veronei, un mic palat medieval a fost ales drept casa Julietei. Cele două etaje ale clădirii au ferestrele îndreptate spre curtea strâmtă, mărginită de ziduri înalte şi acoperite de iederă. În 1935 se adaugă peretelui de la primul etaj un balcon din marmură, renovat de Antonio Avena. Începând de atunci, domnişoarele şi doamnele care au vizitat această casă s-au fotografiat în acest balcon mic, dreptunghiular, cu decoraţiuni în arcade. Secvenţa shakespeariană a primit locaţia perfectă, iar romanticii de pretutindeni retrăiesc, imaginar, povestea de iubire. Cei mai mulţi dintre ei dau curs imboldului de a-şi exprima direct emoţiile, astfel că pereţii de jos ai casei se transformă în suportul ideal al graffiti-urilor cu desene năstruşnice şi declaraţii de iubire dintre cele mai frumoase ori triste. De două ori pe an, în 14 februarie (Ziua Îndrăgostiţilor) şi în 17 septembrie (ziua Julietei), toate inscripţiile sunt şterse, pentru ca următorii turişti îndrăgostiţi să găsească loc liber pentru jurămintele lor.

(Fiindcă exista riscul distrugerii pereţilor – cei prea entuziaşti lipeau cu gumă de mestecat bileţele cu fraze şi versuri de iubire sau scrijeleau tencuiala –, s-a hotărât ocrotirea clădirii prin interzicerea acestor vandalisme, prin instituirea de amenzi usturătoare şi prin aşezarea de panouri mari pentru graffiti-uri, care ar urma să fie expuse ca piese de street-art.)

Sub balcon, în curtea casei, statuia din bronz a Julietei (realizată în 1972 de artistul Nereo Costantini) înfăţişează imaginea delicată a unei tinere în rochie lungă, cu falduri. Se spune că poartă noroc atingerea pieptului ei, aşa că se înţelege de ce această parte a statuii are un luciu aparte.

În interiorul casei medievale se află expuse obiecte datând din secolele XVI-XVII, câteva fresce şi gravuri, într-un decor destul de auster. O piesă mai deosebită este un pat folosit în filmul „Romeo şi Julieta” al lui Franco Zeffirelli (1968).
Romeo nu putea rămâne fără o casă a lui, aşa că următorul pas din turul shakespearian prin Verona se opreşte în faţa unui castel de secol XIII, cu turn şi fortificaţii din cărămidă, atribuit familiei Montecchi (Montagues). Aflat nu departe de casa Julietei, pe Via delle Arche Scaligeri, acest edificiu nu poate fi vizitat, căci e reşedinţă privată, însă o placă inscripţionată aminteşte de personajul piesei.

Traseul merge mai departe la Poarta Bra, cea prin care se intra în oraş la sfârşitul secolului XIII. Câteva versuri din piesa lui Shakeaspeare au fost gravate în marmură şi afişate aici, marcând locul prin care Romeo a părăsit Verona.
Dincolo de zidurile medievale ale oraşului, mânăstirea San Francesco al Corso a fost locaşul sfânt al călugărilor franciscani. Un sarcofag din marmură roşie, aflat în cripta unde au fost îngropaţi secole de-a rândul aceşti călugări, este acum considerat mormântul Julietei.
Verona romană

Verona este unul dintre oraşele Italiei cu cele mai multe vestigii romane. Primele elemente de arhitectură romană au apărut după transformarea ei în colonia (89 î.Hr.), iar treptat li s-au adăugat construcţiile monumentale din care se mai păstrează azi părţi importante: Porta Leoni şi Porta Borsari, două porţi ale oraşului înconjurat la vremea aceea de fortificaţii (secolele I, respectiv III), Arco dei Gavi, distrus în 1805 de trupele franceze şi reconstruit lângă Castelvecchio, Teatrul Roman, excavat în secolul XIX şi restaurat pentru a fi folosit în continuare pentru spectacole, şi Amfiteatrul Arena, al treilea mare amfiteatru antic, după Colosseum din Roma şi cel din Capua.
Prin ce se remarcă Arena? În primul rând, prin starea bună de conservare în care se află, deşi o parte din zidul înalt al acesteia s-a prăbuşit după un cutremur din secolul XII, aşa încât întreaga ei măreţie mai poate fi astăzi doar ghicită. Cu toate acestea, amfiteatrul construit în anul 30 domină Piaţa Bra, una dintre cele mai mari pieţe centrale ale Italiei. În al doilea rând, Arena este folosită pentru organizarea spectacolelor de operă şi a concertelor de mare anvergură, peste 500.000 de spectatori bucurându-se an de an de acustica ei excelentă. Dintre toate obiectivele istorice ale Veronei, acesta este cel mai vizitat, fapt evident în cozile lungi ce se formează la intrare, în special în sezonul estival.

Verona medievală şi renascentistă
Ansamblul arhitectural urban al Veronei a fost integrat patrimoniului cultural universal pentru că reflectă dezvoltarea progresivă şi neîntreruptă a oraşului fortificat timp de 2000 de ani, cu păstrarea tuturor elementelor artistice specifice fiecărei epoci istorice. Deşi a traversat aceleaşi perioade tumultoase precum multe alte oraşe europene, existenţa construcţiilor reprezentative ale Veronei nu a fost periclitată. De aceea, turiştii de azi ai oraşului primesc o plăcută lecţie de iniţiere în stilurile arhitecturale şi o pauză binemeritată sub umbrelele teraselor cochete ce împânzesc centrul istoric.

Din secolele medievale, dominate de stilul romanic, au rămas multe palate din Piazza delle Erbe, Piazza Bra şi Piazza dei Signori (Palazzo del Comune, Palazzo del Governo, Loggia del Consiglio etc.), bisericile San Giovanni in Valle şi San Fermo, precum şi Catedrala – Duomo. Secolele XIII şi XIV aduc noi edificii în oraş, cele mai importante fiind Castelvecchio, reşedinţa fortificată a familiei Scaliger (cea care va conduce Verona în această perioadă) şi biserica dominicană Sant’Anastasia.
O listă de edificii la fel de lungă cuprinde construcţiile din perioada Renaşterii: palatele Canossa, Pompei, Giusti şi Bevilacqua, bisericile Santi Nazaro e Celso, Santa Maria in Organo, San Giorgio, San Tomaso şi San Bernardino.
Urcând dealul până sub zidurile Castelului San Pietro, o fostă cazarmă austriacă, îţi poţi lua rămas bun de la Verona fără să te mai gândeşti la Shakespeare şi la balconul Julietei. Oraşul istoric, întins sub ochii tăi în bucla râului Adige, îţi povesteşte întâlnirea lui cu Arta, romantic derulată pe terasa Timpului.