Cusco - inima incaşă (partea a II-a) * Autor: Claudia Moşoarcă

Într-o vale lină din Anzii peruvieni, legendele vorbesc despre Manco Cápac, mitologicul conducător incaş care a pornit în căutarea locului ideal pentru a construi Templul Soarelui, în cinstea tatălui său, Inti. Toiagul său din aur a pătruns adânc în pământul pe care se va ridica, curând, capitala marelui imperiu Inca – Cusco, „Qosqo” în limba quechua, însemnând „buricul pământului”. Oriunde priveşti acum, spre străzile înguste, abrupte şi pietruite, spre localnicii îmbrăcaţi în costume tradiţionale, spre vârfurile pleşuve ale munţilor ori spre ruinele cenuşii încălzite de soare, lumea incaşă se simte pulsând, îndemnând străinul să facă o călătorie imaginară aventuroasă în trecutul unei mare imperiu.

Click aici pentru a citi prima parte a călătoriei în Cusco!

Sacsayhuamán

După un drum de 10 minute cu maşina ori un urcuş pe scări şi potecă, se ajunge la 250 de metri deasupra oraşului, pe colină blândă şi largă, unde acum câţiva ani s-a scos la iveală o parte din marea fortăreaţa incaşă, ale cărei pietre au fost utilizate pentru construcţiile spaniole din Cusco. Platoul siteului arheologic găzduieşte an de an festivalul Inti Raymi, cu ocazia solstiţiului de iarnă şi în onoarea Zeului Soare, într-o ceremonie fastuoasă, prezidată de un lider inca şi scăldată în muzică şi culoare.

Exemplu de arhitectură militară incaşă, Sacsayhuamán cuprinde trei mari terase cu ziduri lungi din granit dispuse în zig-zag. Alinierea desăvârşită a marilor pietre din ziduri, unele atingând o înălţime exterioară de 6 metri şi o greutate aproximată la 350 de tone, fusese deja consemnată în cronicile spaniole: între blocurile îmbinate nici măcar un cuţit cu lamă fină nu găseşte loc. Legendele spun că aici au lucrat aproape 20.000 de incaşi, mulţi dintre ei fiind striviţi sub greutatea celor căzute.

Priveliştea minunată asupra oraşului, oferită de dealul fortăreţei, ţine pe loc grupurile de turişti: în partea stângă, o statuie albă a lui Isus, asemenea celei de pe Corcovado-ul brazilian, dar nu chiar atât de înaltă, veghează tihna Cusco-ului şi moştenirea lui incaşă.

Q'enqo

Aflat la doi kilometri de citadelă, acest sit poartă denumirea, în quechua, de labirint şi constă într-o piatră mare din calcar, pătrunsă de multe canale în zig-zag. În întunericul din caverna de dedesubt, un altar cioplit în trei trepte înfăţişează cele trei niveluri ale lumii: tărâmul morţii (simbolizat de şarpe), lumea vie (simbolizată de puma) şi tărâmul ceresc al zeilor (cu simbolul condorului).

În ritualul religios al festivalului anual, preotul incaş turna sângele cald al unei lame sacrificate în forma de şarpe cu trup unduit tăind piatra principală, aşteptând profeţia: semn bun pentru recoltă, dacă lichidul urma zig-zagul adânc, semn rău dacă acesta se revărsa.

Tambomachay

Urcând la 3800 de metri, un drumeag puţin înclinat leagă şoseaua de complexul Tambomachay, compus din platforme, nişe şi fântâni funcţionale, toate demonstrând cultul incaş pentru apă. Trei terase transportă şuvoiul izvorului într-o cascadă, de unde şi denumirea de Băile Inca. Calitatea construcţiei din piatră sugerează că ele erau folosite de nobilime şi doar în anumite ocazii ceremoniale.

Undeva deasupra, la aproape 1 kilometru, s-a descoperit o grotă permanent umplută cu apă, ce probabil alimentează templul şi de la care provine şi numele siteului - machay însemnând peşteră.

Oamenii

Pe stradă, pe treptele bisericilor, în piaţă, oriunde, imaginile cu indienii nativi quechua în costume tradiţionale şi vorbindu-şi propria limbă sunt de un pitoresc aparte. Mici de statură, au trupuri înăsprite de viaţa în Anzi. Hainele femeilor rezultă din amestecul costumului pre-spaniol cu cel al ţărăncilor din Spania colonială, cea mai interesantă piesă fiind pălăria, uneori conică, înaltă şi cu boruri drepte, alteori plată şi cu boruri înălţate. Bărbaţii poartă nelipsitele poncho din lână, chullo sau căciula cu protecţie pentru urechi şi chuspa, săculeţul din lână pentru frunzele de coca. Ce te poate surprinde şi la unele, şi la alţii este portul unor sandale negre decupate la vârf şi călcâi, ajotas, confecţionate din cauciuc reciclabil, ieftin şi rezistent. Ele se află în contrast izbitor cu desenele frumoase şi viu colorate ce împodobesc hainele.

Ori de câte ori se iveşte ocazia, la târguiala obişnuită din piaţă sau în vreun atelier, trebuie admirat zâmbetul indienilor: larg, luminos, el înmoaie cutele dure de pe faţă şi dă privirii acea seninătate ce le-a păstrat spiritul întreg, indiferent de istoria ce a trecut peste ei.

Declarat încă din 1983 Patrimoniu UNESCO şi capitală a turismului peruan, Cusco înseamnă mai mult decât se poate cuprinde într-un simplu tur, şi asta călătorul va descoperi cu răbdare şi timp suficient. Muzee, biserici, pieţe de artizanat, spectacole de dans şi muzică tradiţionale, expoziţii, şcoli meştesugăreşti etc. fac parte din tabloul unui oraş de sânge incaş, loc de popas pentru milioanele de turişti porniţi pe urmele unui altfel de Indian Jones.