joi, 10 noiembrie 2011

ncredibilul Yemen si orasele sale nepamantene * Autor: Adrian Nicolae

Incredibilul Yemen si orasele sale nepamantene
Cu siguranta ca nu multi dintre romani au trecut Yemenul pe lista destinatiilor turistice imediate sau macar dintr-un viitor apropiat. Pentru cei mai multi dintre noi, Yemenul este doar o tara exotica din sudul Peninsulei Arabiei, o tara indepartata pentru vizitarea careia numai biletul de avion ar scoate din buzunarul turistului o suma frumusica sau, probabil, tara faimoasei insule „extraterestre”, Socotra.. Dar, pentru cei care se incumeta sa calatoreasca pana in Yemen, va asiguram ca absolut orice colt al acestei tari merita cu prisosinta vizitat.
Yemenul este o tara destinata, parca, turismului, si asta desi, paradoxal, nu exista cai ferate si nici drumuri moderne care sa inlesneasca deja cunoscutul confort occidental. Dar, hei, ce ar fi un concediu perfect fara putina aventura? Preturile sunt uneori atat de mici incat vi s-ar parea ridicole, acesta este si motivul pentru care cea mai comoda si mai accesibila modalitate de a vizita Yemenul este inchirierea unei masini si chiar a unui sofer care sa o conduca. Farmecul acestui stat pierdut, parca, intre vecinii sai mult mai bogati, Arabia Saudita si Emiratele Arabe Unite, este, insa, coplesitor chiar si pentru cineva obisnuit cu turismul in tarile arabe. Nu vom starui aici asupra bucatariei yemenite, un unicat in lumea araba si cu atat mai mult in cea occidentala, nici asupra plajelor si insulelor sale, nici macar asupra ospitalitatii proverbiale a oamenilor din aceste locuri. Astazi va vom vorbi despre un element care da culoare Yemenului si care atrage anual zeci de mii de turisti, unicitatea si aspectul nepamantean al vechilor sale orase...
Shibam – Manhattan-ul desertului
Vazut de departe, Shibam pare, mai degraba, un miraj, o Fata Morgana rasarita de niciunde in deserturile din sudul peninsulei arabice. Pe masura, insa, ce te apropii, ai senzatia ca te afli in fata unui urias conglomerat de blocuri de pamant creat de niste fiinte asemanatoare termitelor, un bloc compact de cladiri uriase ce se ridica din nisip la inaltimi ametitoare. Ei bine, acesta este Shibam, orasul primilor zgarie nori ai lumii - Manhattan-ul desertului.


Cu secole inainte ca americanii din New York si Chicago sa ridice primii zgarie nori, Orientul Mijlociu excela, in felul sau, in constructii de acest gen. Iar Shibam-ul, oras datand inca din secolul al II-lea d.Hr., este cel care se poate mandri cu primele cladiri de pamant din istorie care au sfidat norii.


Construite exclusiv din caramizi de lut facute chiar de localnici, casele turn ale Shibam-ului se ridica la inaltimi de peste 30 de metri si au, cele mai inalte dintre ele, chiar si 11 etaje. Scopul lor, asemenea zidului care inconjoara ineditul oras, a fost acela de a apara populatia locala de triburile de beduini. Caci, da, casele sunt vechi si locuite permanent, in marea lor majoritate, de peste 500 de ani. Planul orasului a fost astfel realizat incat sa fie strabatut de strazi inguste si intortocheate, improprii pentru o caravana sau un grup mare de oameni, suficient ca sa ii faca pe potentialii atacatori sa se gandeasca bine inainte de a patrunde intr-un atare viespar. Chiar si casele par niste fortificatii strategic amplasate. Cine s-ar fi incumetat sa cucereasca peste 500 de veritabile forturi aparate de oameni inarmati pana in dinti si decisi sa isi apere familiile pana la moarte? Acesta este poate si motivul pentru care sudul Yemenului nu a fost niciodata cucerit.


Shibamul are o vechime de 2000 de ani desi multi il considera, mai repede, un oras din secolul al XVI-lea, perioada in care au fost construite cele mai multe dintre uriasele sale cladiri. Si cu toate acestea, eroziunea si ploile, chiar daca rare, au dus la reparatii si imbunatatiri constante astfel incat nimeni nu mai poate spune cu exactite cat de vechi sunt casele sau, macar, anumite parti ale lor. Acum, Shibam-ul se considera un oras modern, lipsit de poluare si de zgomotul infernal al marilor metropole, mandru sa fie posesorul celor mai vechi zgarie nori si, totodata, al celor mai inalte blocuri de pamant din lume. Trebuie spus, insa, ca in imediata apropiere a Shibamului, in orasul Tarim, se ridica moscheea Al Muhdar, una dintre celea mai inalte cladiri de pamant din lume, cu o inaltime de nu mai putin de 53 de metri.


Orasul a intrat in patrimoniul UNESCO inca din anul 1982, odata cu cea de a 6-a reuniune a prestigioasei organizatii, eveniment ce a avut loc la Paris. Poate acesta a si fost motivul pentru care autoritatile yemenite au investit enorm in prezervarea cladirilor si in imbunatatirea nivelului de trai al celor 7000 de localnici, mai ales ca Shibam a fost amenintat sa devina un oras fantoma odata cu migratia masiva a locuitorilor de acum 20 de ani. Noul pericol vine, insa, din partea tensiunilor militare si a schimbarilor climatice. Astfel, in anul 2008, o puternica furtuna tropicala, urmata de inundatii masive, a afectat o mare parte a stravechilor fundatii ale cladirilor din Shibam. Apoi, in anul 2009, doua atentate ale teroristilor Al Qaeda au dus la moarta a patru turisti coreeni si ranirea altora.


Si cu toate acestea, guvernul yemenit ne asigura ca nimic nu va putea vreodata sa puna capat existentei milenare a orasului Shibam si impunatoarelor sale cladiri. Pentru ei, pentru yemeniti, Shibam-ul a fost si inca mai este simbolul rezistentei si ingeniozitatii unui popor ce nu s-a dat batut niciodata.
Al Hajjara – Orasul de stanca
Orasul Al Hajjara (stanca in limba araba), pare deopotriva modern si antic. Casele sale, atarnate intr-un echilibru ce pare sa se rupa in orice moment, aduc si ele cu vestitii zgarie nori americani, dar intr-un stil rupt din povestile Seherezadei. Construit in intregime din piatra, neobisnuitul oras este ridicat in intregime pe si intr-o stanca din muntii Haraz, la doar 40 de kilometri de capitala Sana'a. Scopul? Acelasi sistem defensiv intalnit si in Shibam. Localnicii se mandresc si astazi ca nu putini au fost atacatorii care le-au patruns in oras si in case, dar ca niciunul nu a mai apucat vreodata sa se intoarca din paienjenisul de cladiri, camere si strazi intortocheate din piatra.


Al Hajjara este renumit si pentru traditiile locale, dansurile de aici fiind printre cele mai apreciate atat de yemeniti cat si de straini. Tot la Al Hajjara puteti incerca si qat, o planta locala ale carei frunze, extrem de apreciate, sunt mestecate pana formeaza un veritabil bol. Efectele sale terapeutice sunt recunoscute, asta pe langa efectul usor stimulant pentru organism. Nu va sfiiti sa cereti cateva, localnicii vor fi intotdeauna fericiti sa le ofere fara sa ceara nimic in schimb. In plus, ganditi-va ca unul dintre motivele pentru care nu veti vedea yemeniti cu kilograme in plus este chiar aceasta misterioasa frunza de qat.


Dar ceea ce ofera unicitate orasului yemenit de stanca este sistemul ingenios de terase prin care nativii si-au asigurat roadele unei agriculturi prospere. Chiar daca nu ati fost vreodata in Yemen, cu siguranta ati auzit de celebra cafea Mocha, una dintre cele mai apreciate marci de profil, obtinuta din soiul de cafea cultivat la Aj Hajjara, soi care nu se mai regaseste nicaieri in lume si care este prelucrat si azi dupa metode vechi de secole. De altfel cei care au descoperit proprietatile boabelor de cafea nu sunt altii decat stravechii locuitori ai Yemenului. Terasele au fost orientate catre vest, acolo de unde primesc bogatele rafale de ploaie ce vin dinspre Arabia. Pomi fructiferi, bumbac, sorg sau mango, orz, cafea si chiar grau cresc din abundeta pe terasele Al Hajjarei.


Poate ca nu intamplator, legendele locale spun ca insusi Shem, fiul lui Noe, a ridicat, la doar 40 de kilometri departare de Al Hajjara, stravechea capitala Sana'a iar numele de "Bijuteria ascunsa a Arabiei", nume dat acesteia de catre pelerinii medievali, nu este nici el unul intamplator. Pentru ca, in ceea ce il priveste, Yemenul, cu toate minunile sale inca ascunse publicului larg, este, su siguranta, o bijuterie a lumii arabe.
Cladiri traditionale din capitala Sana'a

Stravechi fort yemenit, astazi sat, din Muntii Haraz

Turnul Imamului sau Dar al-Hajar din Whadi Dhahr

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu