miercuri, 21 decembrie 2011

Cele mai spectaculoase deşerturi din lume / Autor: Cecilia Stroe

Cele mai spectaculoase deşerturi din lume
O călătorie în deşert este, cu siguranţă, o aventură unică: kilometri de nisip, roci, foarte puţină vegetaţie, dune, scenografii care evocă peisaje ”lunare”, extraterestre. Dar deşerturile nu seamănă între ele, deşi la prima vedere ar putea părea toate la fel. Iată care sunt cele mai spectaculoase din lume.
Salar de Uyuni, Bolivia

Deşi nu este cel mai faimos deşert din lume, Salar de Uyuni este considerat cel mai frumos, poate şi pentru faptul că, spre deosebire de celelalte, este format dintr-o întindere imensă de sare. Peisajul pare, într-adevăr, de pe altă lume: vulcani activi, cactuşi, gheizere, toate "luminate" de albul sării, care se contopeşte suprarealist cu albastrul cerului.


Sahara

Este deşertul cel mai cunoscut din lume, ales de multe ori de romancieri drept scenariul ideal al operelor lor. Cel mai mare deşert din lume, care se întinde pe o suprafaţa de peste 8.000.000 kmp, nu a fost dintotdeauna astfel: a existat o vreme când zona era acoperită de gheţari, apoi a fost inundată parţial de mare; pe timpul dinozaurilor, era scăldată de mari râuri şi presărată cu lacuri şi bălţi, dar aceste condiţii s-au schimbat când în Europa a luat sfârşit ultima glaciaţiune, iar nordul Africii a devenit arid, mai mult sau mai puţin aşa cum este astăzi..
Diversitatea condiţiilor climatice a lăsat amprente importante asupra solului. Există un tip de peisaj saharian, numit serir, care este constituit în principal din mari suprafeţe acoperite cu stânci rotunjite, indiciu clar al prezenţei în zonă a unor ape curgătoare care au şlefuit pietrele. Alt tip de peisaj este hammada, sau deşertul stâncos, format în principal din lave care au erupt la suprafaţa vulcanilor. Mai există şi erg, deşertul nisipos, care reprezintă o zecime din suprafaţa totală a pustiului Sahara.
Vegetaţia în Sahara este redusă; ajunge, însă, puţină apa pentru ca plantele, bine adaptate, să supravieţuiască.

Gobi, Mongolia

Peisajele lui sunt dezolante, dar fascinante: terenuri aride şi stâncoase, în culori aprinse, întrerupte de arbuşti şi mărăcinişuri, puţine întinderi nisipoase (3% din suprafaţă), câteva animale sălbatice (precum măgarul sălbatic numit kulan), multe grote şi, pe alocuri, câte un lac sărat. În anii 1920, Roy Chapman Andrews şi oamenii lui au scos la suprafaţa peste o sută de schelete fosile de reptile datând din Cretacic, de-acum 70 de milioane de ani, de la Velociraptor la Tyrannosaurus rex şi Protoceraptor.
Porţiuni considerabile din deşert sunt acoperite de aşa-numitele tectite, bucati de roca de câţiva centimetri, cu aspect sticlos. În opinia cercetătorului rus Mikail Agrest, acestea ar fi alcătuite din fragmente desprinse pe parcursul preistoriei din corpuri cosmice, din cauza căldurii puternice care a însoţit pătrunderea lor în atmosferă Pământului. Compoziţia tectitelor le diferenţiază net de meteoriţi, ele au fost descoperite în regiuni bine delimitate, iar analiza chimică a structurii lor i-a făcut pe mulţi să creadă că originea lor nu ar fi una terestră.

Wadi Rum, Iordania

Wadi Rum face parte din valea cu acelaşi nume, care, în urmă cu milenii, a fost săpată de un râu astăzi dispărut. Acest deşert impresionează prin coloritul lui special, roşiatic în anumite zone. O caracteristică a locului este şi prezenţa unor munţi impunători, Shar, de bazalt şi granit, a căror înălţime depăşeşte 1.600 m. În mod surprinzător, cu toată că este aridă, această regiune este una populată, şi nu doar de beduini: există un important flux de turisti in zona (mai ales alpinişti), iar localitatea Wadi Rum are un aspect destul de modern.

Thar

Deşertul Thar din India este al şaptelea că mărime din lume, iar naşterea lui este controversată: unii cred că deşertificarea zonei este de data relativ recentă (acum 4.000 de ani), alţii însă susţin că datează din urmă cu peste 10.000 de ani.
Deşertul "musca" din patru state indiene, dar cea mai mare parte din el se află în Rajasthanul de vest şi în regiunea pakistaneză Sindh.
În Rajasthan, deşertul se prezintă că o imensă întindere de nisip şi dune, care se extinde până la frontiera cu Pakistanul şi la lanţurile muntoase Aravalli. De-a lungul numeroaselor oaze, există multe sate; pe vremuri, acesta era drumul bătut de caravanele de neguţători care transportau mărfuri preţioase din China şi din India către Persia şi Asia Mică.


Patagonia

Pustiul Patagoniei, cel mai mare deşert aflat pe continent american, se găseşte în principal în Argentina, în regiunea meridionala a regiunii Patagonia, cu mici porţiuni în Chile, fiind străjuit de Cordiliera Anzilor la vest, Oceanul Atlantic la est, de intinsele câmpii argentiniene (pampas) la nord şi de Strâmtoarea Magellan la sud.
Este un deşert unde ninge, iar temperatura nu trece niciodată peste 12° C; este situat, în cea mai mare parte, pe un podiş pietros, modelat de râuri şi de vânturile deşertului.
Regiunea care înconjoară deşertul are multe caracteristici diferite, care depind de apropierea de munţi sau de Oceanul Atlantic. Cursuri de apa temporare, lacuri şi depozite aluvionare sunt create de topirea anuală a gheţii din Anzi, susţinând viaţa anumitor plante acvatice.

Atacama

Cercetătorii de la NASA se folosesc de peisajul lui pentru a testa instrumente menite să fie trimise pe Marte, pentru descoperirea altor forme de viaţă. Atacama, una dintre zonele cele aride de pe planeta, este caracterizat de o puternică diferenţă de temperatură între zi şi noapte: ziua se înregistrează 30°C, iar odată cu căderea întunericului, temperaturile scad drastic, până in jur de 0°C.

Populaţia este foarte rară. Oraşele existente au fost construite in jurul oazelor naturale, precum satul San Pedro, fondat pe la anul 1450, unde astazi traiesc circa 5.000 de persoane. După cum numele o sugerează, Valea Lunii, regiunea la vest de San Pedro, i seamana izbitor cu suprafaţa Lunii, graţie depozitelor de sare care dau solului o culoare albă şi o consistenţă "lunara".
Unii cercetători sunt convinşi că o bună parte din această regiune nu a mai fost atinsă de o picătură de ploaie de 100 de ani.
Lipsa aproape totală a norilor, atmosfera uscată, cota înaltă şi populaţia redusă fac din Atacama locul ideal pentru studiile astronomice. De altfel, în acest deşert există două observatoare: La Silla Observatory şi Paranal Observatory.


Antarctica

De obicei, înţelegem prin deşert o imensă întindere de nisip, dar există şi alte elemente care identifică o zonă drept teritoriu deşertic. Unul dintre acestea este şi gheaţa care defineşte Antarctica. Milioane de km cubi de apa acoperă zonă, locuită exclusiv de cercetători ştiinţifici (în anumite perioade ale anului) şi de plante şi animale care au reuşit să se adapteze la clima extrem de aspră.

Kalahari

Este cel de-al patrulea deşert din lume ca suprafaţă şi se întinde pe circa 520.000 kmp între Botswana, Namibia şi Africa de Sud. E un deşert de nisip roşu, a cărui zonă de sud-vest, cea mai arida, îl califica drept unul de tip fosil. Rezervele de apa de mari dimensiuni sunt în număr de două: salinele Makgadikgadi din Botswana şi salinele Etosha din Namibia. Pot fi vizitate de turişti cele 3 rezervaţii naturale principale: Central Kalahari Game Reserve, Khtuse Game Reserve şi Parcul Transfrontalier Kgalagadi. Prezenţa umană se reduce la grupurile nomade de boşimani, despre care se crede că au locuit pe aceste pământuri, ca vânători-culegători, încă de acum 20.000 de ani.
O zonă atipică a deşertului este delta fluviului Okawango, foarte bogată în floră şi faună, regiune declarată de UNESCO monument al naturii.


Mojave

Pe ultimul loc în acest top al celor mai spectaculoase deşerturi din lume se află Mojave, din Statele Unite, situat într-o zonă arida din California. Este, de fapt, un podiş, bogat în bazine sărate şi zăcăminte de minereuri.
Mojave este şi sediul bazei militare Edwards AFB (aeroportul militar al Forţelor Aeriene a Statelor Unite), loc de aterizare alternativ la Cape Canaveral, pentru navetele spaţiale care se întorc din misiuni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu