La mică depărtare de România, un domeniu aristocratic a dobândit, pe merit, numele de „Grădina Europei”, atunci când şi-a transformat teritoriul într-o bijuterie naturală. Unul dintre cele mai mari parcuri artificiale europene primeşte anual o jumătate de milion de turişti, cei mai mulţi dintre ei pasionaţi de plimbări lungi în aer liber şi de ciclism. Potecile şi rutele îi călăuzesc printre braţele încolăcite ale lacurilor şi printre pâlcurile de pini, în circuite sfârşite doar la apusurile târzii, în preajma castelelor, a templelor şi a colonadelor din zona Lednice-Valtice.
Între localităţile Břeclav şi Mikulov, pe partea stângă a şoselei E65 spre Brno (Cehia), chiar aproape de graniţa comună dintre Cehia, Slovacia şi Austria, cele două mari castele Lednice şi Valtice sunt unite de un drum drept de 7 km, iar împrejurul lor se desfăşoară un parc minunat, o desfătare pentru ochii şi inima oricărui vizitator. Fiindcă suprafaţa zonei protejate este foarte mare şi posibilităţile de petrecere a timpului de vacanţă sunt variate, chiar câteva zile devin neîncăpătoare pentru o vizită completă, îmbibată cu evenimente culturale, momente folclorice autentice şi lecţii de iniţiere în viticultură.
Cele două castele şi domeniul aferent au fost de la începuturi în stăpânirea unei singure familii nobiliare: Liechtenstein. Aceasta a intrat mai întâi în posesia zonei Lednice, la jumătatea secolului al XIII-lea, apoi a dobândit şi terenurile de la Valtice, spre sfârşitul secolului al XIV-lea. Ducele Karl I de Liechtenstein a preferat să aibă reşedinţa principală la Valtice, iar cea de vară în cea de-a doua locaţie; curând, întregul domeniu a fost transformat într-o asemenea măsură, încât să poată fi asimilat atât unui spaţiu de recreere, cât şi unuia de prestigiu şi putere. În secolul al XVII-lea, design-ul grandios va culmina cu o reţea de drumuri ce va lega Valtice de restul proprietăţilor. Două secole mai târziu, noi canale pentru râul local Dvje vor fi construite în Parcul Lednice, ce avea deja suprafaţa înălţată în mod artificial. În secolul XXI, toate potecile parcului se întâlnesc sub semilunile Minaretului, din vârful căruia se văd turnurile castelelor şi coronamentele pâlcurilor de copaci, oglindite în apele clare.
Somptuoasa poartă a grajdurilor Castelului Lednice este numai potrivită şi pentru intrarea în aria protejată- lângă de ea se află amenajată o parcare modernă. La vremea construirii edificiului de către celebrul arhitect austriac J.B.Fisher von Erlach, aici funcţiona şi o şcoală de călărie; întreaga clădire a fost concepută ca o extensie a vechiului castel din anii 1830-1840, în subsolul căruia fusese creată o grotă artificială, cu stalactite şi stalagmite aduse din peşterile Carstului Moraviei. Chiar dacă azi găseşti în curtea interioară autoturisme, tot îţi poţi închipui, preţ de câteva secunde, ce ecou discret avea sunetul copitelor cailor lovind pietrişul uscat.
Castelul Lednice a primit înfăţişarea actuală la mijlocul secolului al XIX-lea, când stilul Empire a fost înlocuit cu stilul neo-gotic englezesc. În acelaşi timp, interioarele şi mobilierul de lux au avut ca materie primă lemnul, artistic sculptat de către meşterii austrieci. O lucrare de excepţie se poate admira în bibliotecă: lemnul brun-roşiatic ce îmbracă partea de jos a pereţilor şi tavanul, în decoraţii superbe, se asortează perfect cu o tapiţerie de un albastru închis, intens. O scară în spirală strânsă a fost sculptată în lemn de stejar.
De pe exteriorul castelului, statui de cavaleri, capete de animale şi dragoni veghează în nemişcarea lor grădinile întinse spre nord şi spre sud. Înainte de explorarea labirintului verde şi a aleilor de lângă rondurile de flori, o atenţie specială trebuie acordată serei lipite de una dintre laturile castelului. Această seră, cu o colecţie frumoasă de plante tropicale şi subtropicale, a fost la vremea ei (1843-1845) o minune tehnologică, din sticlă fină unind ramele subţiri din fontă. Lungimea cupolei strălucind în lumină este de 90 de metri, iar lăţimea de 13 m.
Un traseu lung, romantic, peste pajişti moi şi poduri mici, printre salcâmi şi sălcii, pe lângă maluri ierboase şi prin luminişuri pline de păsări, duce de la castel spre o margine îndepărtată de lac, până la baza Minaretului.
Povestea locală spune că Alois Iosef I de Liechtenstein a decis să ridice o nouă biserică pentru oamenii din Lednice, însă aceştia s-au împotrivit, înfuriindu-l atât de tare pe prinţ, încât acesta s-a hotărât să construiască o moschee cu un minaret. În 1797, o fundaţie specială din lemn şi piatră a fost bine ancorată în solul instabil şi îmbibat cu apă. Din mijlocul edificiului se ridică un turn înalt de 60 m, cu trei etaje legate prin galerii circulare exterioare, din care poate fi admirat în linişte peisajul. O scară în spirală urcă, cu cele 302 trepte, până spre vârf - de aici, când vremea bună dă voie, se zăreşte chiar şi turnul Catedralei Sf.Ştefan din Viena. Fiindcă asta se întâmplă mai rar, vizitatorii sunt foarte mulţumi doar cu panorama întregului parc şi cu vederea Carpaţilor de Jos.
Cel de-al doilea castel, Valtice, reşedinţa familială, este o expresie minunată a arhitecturii baroce de la sfârşitul secolului al XVII-lea. Din păcate, după cel de-al doilea război mondial a fost folosit ca depozit şi abia după anul 1960 au fost restaurate interioarele.
Alte multe edificii şi monumente din domeniul Lednice-Valtice s-au răsfirat prin parc, în secole diferite, unele având scop decorativ, altele fiind destinate folosinţei economice. În Conacul Iazului, o staţie de cercetare biologică a fost instalată în anul 1926, deşi înfăţişarea clădirii aduce mai mult a casă de vacanţă a unei familii de nobili. În formă de arc de triumf, Templul Dianei este o frumoasă casă de vânătoare de la începutul secolului al XIX-lea. Colonada Templului celor Trei Graţii are câteva nişe în care au fost sculptate alegorii ale artei şi ştiinţei. O capelă neo-gotică acoperă sculptura Sfântului Hubert, patronul vânătorilor, iar Templul lui Apollo reprezintă o clădire pitorească, cu elemente de arhitectură antică şi cu sculpturi inspirate de mitologie.
Foto -de adăugat
Pentru peisajul natural şi cultural excepţional, UNESCO a considerat Aria Lednice-Valtice un exemplu de creativitate umană, recunoscându-o ca demnă de a fi integrată patrimoniului universal. În această mare grădină europeană, epopeea romantică a unei familii aristocrate este rostită, în cel mai fermecător ritm, de frunzişurile foşninde şi de clipocitul iazurilor verzi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu