În marele lor imperiu, incaşii au construit o reţea de drumuri pavate care a legat capitala Cuzco de toate celelalte oraşe importante şi zone izolate din Anzi şi de dincolo de ei. Unul dintre aceste drumuri din pietre cioplite a urcat de pe valea râului Urubamba, a traversat munţii până la 4.200 de metri altitudine şi apoi a coborât, abrupt şi curajos, spre citadela Machu Picchu. După cucerirea de către spanioli, incaşii au încetat să folosească acest drum şi el nu a fost descoperit de conchistadori, la fel cum s-a întâmplat şi cu oraşul pierdut în inima Anzilor. Abia după ce Hiram Bingham a ajuns în 1911 la Machu Picchu şi a pornit explorarea noului sit arheologic, drumul ce-i aducea în oraş pe incaşi a fost scos treptat din uitare şi curăţat de vegetaţia care, timp de sute de ani, a năpădit vechile poteci. Cei 43 de km de cărare sunt astăzi din nou parcurşi, în sensul lor obişnuit spre Machu Picchu, de către mii şi mii de turişti, într-o aventură de neuitat, timp de 4 zile, prin mijlocul unor peisaje extraordinare.
Călătoria pe Inca Trail sau vechiul drum al incaşilor spre Machu Picchu se aseamănă cu o expediţie în toată regula, mai mult decât o simplă ascensiune montană. În diferitele topuri turistice, Inca Trail se situează, variabil, între locurile 1 şi 5, când vine vorba despre cea mai grozavă aventură de trekking a lumii. Trekking înseamnă, în limbajul turistic, o călătorie pe jos, lungă şi destul de solicitantă, cu rucsac în spate; este ceva mai puţin decât o escaladă profesionistă şi este preferata celor care preferă să admire un peisaj şi să parcurgă trasee lungi şi frumoase. Cum ar fi să te mulţumeşti cu 7 zile de urcuş lin, prin văi şi peste creste joase, până la poalele Everestului, de unde să-i admiri măreţia; ascensiunea acestui munte însă o laşi în seama alpiniştilor experimentaţi.
Aşadar, aventura spre Machu Picchu, pe cărările incaşilor, îmbină, timp de 4 zile, trekking moderat cu explorarea vechilor situri incaşe şi, la final, vizitarea citadelei. Traseul parcurge 43 km cu variaţii destul de mari de altitudine - 3000 m, apoi 4.200 m, 3.200 m şi, în final, 2.400 m (Machu Picchu), iar acest lucru solicită din partea turiştilor o formă fizică bună şi o sănătate la fel. Un ghid experimentat şi o echipă de porteri (cărăuşi) te vor însoţi obligatoriu şi te vor ajuta să ai parte de o experienţă montană şi istorică în Anzi ce-ţi va lăsa cele mai frumoase amintiri de călătorie.
Cred că nu există cale mai bună de ajuns la Machu Picchu decât parcurgând Inca Trail şi înţelegând cum trăiau incaşii pe vremea supremaţiei lor. Fiindcă am călătorit în Peru tocmai pentru această aventură, am să povestesc pe scurt cum, când, cu cine şi cu ce trebuie ea înfăptuită şi, dacă vei avea răbdarea să citeşti, în partea a II-a, ce se poate descoperi pe traseul celor 43 de km de potecă incaşă.
1. Cum se ajunge ?
În general, punctul de plecare îl reprezintă Cuzco, oraş bine legat de capitala Lima (unde ajung zborurile transatlantice) prin curse aeriene zilnice. Eu am urmat calea simplă, obişnuită, în care se contactează o agenţie locală care să se ocupe de organizarea turului Machu Picchu - Inca Trail. De fapt, după ce ajungi în Cuzco, sunt absolut necesare cel puţin două zile de aclimatizare înainte de a porni în trekking, altfel simptomele răului de altitudine îţi vor strica întreaga călătorie. Eu recomand pastilele Sorojchi, au fost de un real folos, cu condiţia de a respecta strict intervalul de 8 ore între administrări.
Agenţia trebuie contactată cu o perioadă rezonabilă înainte de data la care planifici turul, căci cererile sunt numeroase şi se aşteaptă pentru permisul de acces. Fiecare persoană trebuie însoţită cel puţin de ghid, dacă nu se doreşte angajarea serviciilor porterilor. Doar 500 de persoane primesc dreptul de a intra pe Inca Trail în fiecare zi, iar dintre acestea, cam 200 sunt turişti, restul ghizi şi porteri. S-a limitat acest număr pentru a se proteja poteca, muntele şi siturile arheologice, dar şi pentru a se putea organiza eficient şi ecologic fiecare punct de campare. Se interzice abaterea de la potecă şi oprirea în zone neamenajate, iar traversarea întregului drum este supraveghetă prin intermediul punctelor de acces, unde dimineaţa vei primi pe permis o ştampilă de confirmare.
Din Cusco până la Piskacucho (km 82), unde începe Inca Trail, agenţia pune la dispoziţie un autovehicul special. De aici, doar linia de cale ferată mai însoţeşte valea râului Urubamba, nu există şosea care să meargă până la staţiunea Aguas Calientes ("Ape fierbinţi") de la baza muntelui Machu Picchu. Cei mai mulţi turişti aleg să plece cu trenul din Cuzco dis-de-dimineaţă, să viziteze citadela şi să se întoarcă seara pe acelaşi drum feroviar. Calea ferată taie puţin mai sus versanţii din dreapta, deja străpunşi şi roşi de apele învolburate ale lui Urubamba.
Harta de mai jos, din broşura turistică primită odată cu permisul de acces, arată cele două drumuri spre Machu Picchu: cel negru, alături de cursul râului, indică şerpuirea căii ferate, iar cel portocaliu, ocolitor, este Inca Trail, cu siturile incaşe şi zonele de campare presărate de-a lungul lui.
2. Când este timpul potrivit pentru Inca Trail ?
2. Când este timpul potrivit pentru Inca Trail ?
În februarie, poteca se închide pentru întreţinere şi conservare; oricum, se pare că ploile abundente din această lună ar face dificilă parcurgerea drumului. Cele mai bune luni pentru călătorit sunt din mai până în septembrie, deşi vremea este friguroasă în serile de iulie şi august (temperatura medie este de -1° Celsius - doar sunt luni de iarnă). Eu am fost în aprilie şi am prins doar vreo două ore de ploaie în 4 zile, cu ceaţă puţină şi soare puternic în timpul zilei, însă cu o săptămână înainte, turiştii avuseseră ghinion de ceaţă persistentă şi ploi.
3. Cu cine faci trekking pe Inca Trail?
Ghidul local profesionist, porterii şi alţi aventurieri ca tine: aceasta este, în general, componenţa unui grup de până la 10 persoane care intră pe Inca Trail. Pentru mai mulţi turişti în grup, dar nu mai mult de 16, regula obligă la prezenţa unui asistent de ghid. Porterii vor asigura transportul echipamentelor de campare, al alimentelor, vor pregăti corturile şi vor prepara masa, activităţi care, deşi aparent nesemnificative, te vor ajuta să uiţi de grijile mărunte şi să te concentrezi asupra drumului şi asupra efortului la care îţi supui organismul zile în şir. La cerere şi contra cost, porterii îţi vor lua şi rucsacul tău, atunci când vei simţi că îţi atârnă pe spate mai greu decât te-ai fi gândit şi că îţi stânjeneşte respiraţia, şi aşa îngreunată de condiţiile de altitudine mare.
Populaţia locală quechua, adaptată de mii de ani la viaţa în Anzi, trăieşte din greu de pe urma turismului dezvoltat în zona sanctuarului Machu Picchu. Pentru poverile duse în spinare pe urcuşurile munţilor, porterii primesc de la agenţii sume destul de mici, deseori derizorii, de aceea bacşisul de la trekkeri îi ajută foarte mult, atunci când serviciile lor sunt de apreciat. Imaginaţi-vă că un porter parcurge Inca Trail de 7 ori pe lună şi abia atunci puteţi să înţelegeti efortul fizic la care îşi supun trupurile mărunţele, dar rezistente. Ei sunt primii care se trezesc şi îţi dau deşteptarea cu un ceai de coca fierbinte, pus la uşa cortului; ei sunt ultimii care pleacă, după ce au strâns echipamentele de campare; te depăşesc pe potecă, alergând în sandalele lor negre, din cauciuc; te aşteaptă cu prânzul şi cu cina calde; ei se duc la dormit ultimii, după ce ai eliberat cortul mare, în care se aşează masa - în acel cort dorm toţi pe jos, înveliţi doar cu pături, rar având saltele sau saci de dormit. Ei îţi fac din Inca Trail o aventură mai uşoară şi orice mulţumesc din partea ta îi bucură şi îi încurajează. La urma urmei, Anzii au rămas casa lor şi ei sunt gazdele timide, plăcute şi demne de respect. Vei fi răsplătit cu zâmbete dacă vei şti să împarţi cu ei frunze uscate de coca şi câteva impresii, în momentele de popas.
4. Cu ce să mergi pe Inca Trail?
În costul turului obişnuit (adică, undeva în jur de 500 de dolari de persoană, la un grup de 6-10 turişti) agenţia va pune la dispoziţie transportul până la potecă, cortul, salteaua subţire, mâncarea pentru toate zilele, permisul de acces şi biletul pentru situl Machu Picchu. Bineînţeles, ghidul şi porterii vor primi de la tine doar bacşişuri, serviciile lor intră în grija agenţiei. Trebuie să-ţi pui în rucsac echipamentul de munte, un sac de dormit, biscuiţi sau energizante preferate, pastile de purificat apa (Micropur), o lanternă şi aparatul foto, ca să imortalizezi peisajele minunate. În prima zi, de pe traseu încă se poate cumpăra apă îmbuteliată, însă din a doua zi, ai la dispoziţie doar izvoarele munţilor şi, ca să nu rişti probleme gastrice/intestinale, mai bine te asiguri că purifici apa, de regulă cu pastile.
Inca Trail va fi plin de surprize grozave: peisaje care îţi taie răsuflarea, văi adânci, culmi îndepărtate şi înzăpezite la peste 6.000 m, stoluri de papagali, terase abrupte, ruine incaşe, trepte care nu se mai termină, orhidee superbe, izvoare, cactuşi, junglă şi colibri. Extrem de rar, în copacii pădurilor se poate vedea micul urs cu ochelari, un animal timid, a cărui existenţă a fost tulburată şi ameninţată de valurile de turişti. La fel, să vezi o puma sau un condor ar fi o excepţie. În sanctuarul natural, peste 400 de specii de plante şi tot atâtea de animale au fost înregistrate de către specialişti - din care 10-15 % reprezintă specii periclitate.
Din acest moment, aventura poate începe. Peste patru zile, devreme în dimineaţă, vei sta la odihnă pe pietrele din Poarta Soarelui (Intipunku) şi vei privi cum răsăritul îmbracă în lumină citadela Machu Picchu.
Abia atunci Inca Trail se va sfârşi cu adevărat, în inima Anzilor şi în amintirea vechiului imperiu incaş.(Aventura va continua în partea a II-a: Scurt jurnal de călătorie)
Multe informaţii puteţi găsi pe site-urile principale despre Inca Trail (http://www.incatrailperu.com, http://www.incatrail-peru.com) sau pe cele despre Peru şi Cuzco. Traseul de 4 zile se consideră clasic, însă există şi variantele de 2 zile (pentru cei cu rezistenţă fizică mai mică), de 5 zile ori de 7 zile - pentru cei experimentaţi. După vizitarea citadelei Machu Picchu, autobuze locale speciale asigură coborârea în staţiunea Aguas Calientes, unde poţi rămâne şi peste noapte, serviciile turistice fiind pe gustul şi pentru buzunarul fiecărui călător. Întoarcerea în Cuzco se face cu trenul, şi acesta de mai multe feluri, în funcţie de bugetul propriu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu