Qutb Minar – minaretul din Delhi
Incredibila Indie. În haosul Delhi-ului, cumva ordonat de ritmuri străine ţie, undeva între magherniţele prăfuite şi templele opulente, există câteva zone ce încă nu au fost prădate de frumuseţea originară şi de liniştea misterioasă. Într-un astfel de loc a supravieţuit timpului cel mai înalt minaret din cărămidă al lumii, Qutb Minar, al primei moschei construite în India.
Povestea
După mausoleul Taj Mahal, al doilea din lista celor mai vizitate obiective turistice ale Indiei a fost, în 2011, Complexul Arheologic Qutb, din sudul capitalei Delhi. Nu e de mirare, căci aici regele Tomar Anangpal fondează, în anul 993, primul dintre cele şapte oraşe istorice succesive ale actualei metropole. Acest oraş hindus, numit Lal Kot ("Oraşul Roşu"), va fi cucerit şi extins în 1180, schimbându-şi numele în Qila Rai Pithora. Doisprezece ani mai târziu, sultanul Afganistanului atacă şi cucereşte Delhi-ul, lăsând drept conducător pe Qutb-ub-Din Aibek, sclavul său favorit, educat la curte şi deprins cu treburile administrative şi militare.
Aşa şi-a început povestea şi domnia Dinastia Sclavilor, în timpul căreia sultanatul a supus regatele hinduse şi a convertit o parte din populaţie la noua religie. Aibek a celebrat victoria Islamului prin construcţia unei moschei şi a unui turn, Qutb Minar (1199), ce se vor integra în secolele următoare într-un complex bogat şi cu o geometrie arhitectonică asemenea unei simfonii de serai.
Minaretul Qutb
Aşa şi-a început povestea şi domnia Dinastia Sclavilor, în timpul căreia sultanatul a supus regatele hinduse şi a convertit o parte din populaţie la noua religie. Aibek a celebrat victoria Islamului prin construcţia unei moschei şi a unui turn, Qutb Minar (1199), ce se vor integra în secolele următoare într-un complex bogat şi cu o geometrie arhitectonică asemenea unei simfonii de serai.
Minaretul Qutb
Cinci etaje aduc turnul islamic al victoriei la o înălţime ameţitoare de 72,5 m, cucerită dinspre interior prin cele 379 de trepte. O îmbinare de coloane zvelte redă forma de trunchi de con a minaretului, cu o bază de 14,3 m şi cu o platformă finală de 2,7 m în diametru. Un strat exterior din cărămizi de gresie în nuanţe de roşu şi galben conturează suprafeţele longitudinale arcuite şi triunghiulare. Centuri speciale pe corpul minaretului conţin motive decorative şi texte din Coran caligrafiate în stiluri arabe, iar etajele sunt despărţite de balcoane ornate cu frumoasele "muqarnas" (stalactite ornamentale). Cel mai vechi exemplu de arhitectură islamică al subcontinentului a urmat modelul de construcţie al Minaretului Jam din Afganistan, mai vechi cu doi ani.
În decursul a 21 de ani, turnul a suferit importante modificări. În fapt, sultanul Aibek a reuşit în timpul vieţii sale să ridice doar primul etaj, iar fiul său vitreg, Shams-ud-Din Iltutmish, l-a completat cu încă trei, totodată înconjurându-l cu noua curte a moscheii de lângă, Quwwat-ul-Islam ("Măreţia Islamului").
Un fulger distruge în 1368 vârful minaretului, astfel că sultanul Firoz Shah Tughlaq reface ultimul etaj şi mai adaugă unul, ambele fiind decorate cu plăci de marmură albă. Alte deteriorări de mai târziu au fost reparate imediat, indiferent că au fost produse de fulger ori cutremur. Deşi plasat în zonă seismică, minaretul a rezistat şocurilor datorită zidăriei speciale din mortar, care le-a absorbit. De ani de zile, ca urmare a unor accidente, accesul publicului în interiorul turnului a fost interzis.
Despre destinaţia minaretului s-au formulat două opinii: prima, că turnul era folosit pentru chemarea credincioşilor la rugăciune, conform tradiţiei islamice; a doua, că el a celebrat victoria conducătorului musulman, după cum indică o inscripţie ceva mai târzie. S-a ajuns la consensul că se acceptă ambele variante. Mai se cunoaşte şi faptul că, din vârful turnului, sultanii au putut să vadă cum oştile mongolilor au atacat Delhi-ul şi cum armata lui Timur Lenk a campat pe locul unde acum este aeroportul Wellington.
Qutb Minar a conservat, precum şi-au dorit creatorii săi cu sute de ani înainte, grandoarea artei islamice la începuturile ei în India, atunci când se marca o nouă etapă în evoluţia umanităţii în această parte a globului pământesc. Înscrierea sa pe lista patrimoniului universal UNESCO s-a realizat în anul 1993.
Moscheea Quwwat-ul-Islam
Pentru moscheea originară, cea fondată de Aibek în 1194, s-au folosit materiale provenite de la 27 de temple hinduse şi jainiste prădate în timpul războiului. Curtea mică şi rectangulară avea două laturi sprijinite pe coloane hinduse, în timp ce mijlocul era dominat de un stâlp din fier, cu inscripţii în sanscrită.
Acest stâlp fusese anterior aşezat în faţa unui Templu Vishnu din Udayagiri (secolul 4), însă regele hindus Anangpal l-a adus în Lal Kot, în incinta noului său templu (anul 993). Coloana din fier, prezentă azi printre ruinele moscheii, a fost apreciată de cercetători ca dovada talentului meşteşugăresc al vechilor fierari indieni, pentru că nu a ruginit în decursul secolelor. Cele 6,5 tone de material ale coloanei de 7,21 m înălţime(cu încă alţi 93 cm îngropaţi în pământ) au o compoziţie de 98% fier pur şi se consideră că mai mulţi factori au contribuit la păstrarea materialului într-o stare remarcabilă, fără a fi afectat de procese de oxidare. O curiozitate metalurgică şi o mărturie a tehnicilor vechi.
Legenda locală spune că cel care va înconjura corpul coloanei cu mâinile, stând cu spatele la ea, se va bucura de împlinirea dorinţei. Cum diametrul la bază este de 41 cm, mulţi îndrăzneţi au atins stâlpul din fier, ceea ce se pare că a nemulţumit cercetătorii, aceştia alegând să înconjoare coloana din fier, împiedicând atingerea ei -în felul acesta, efectul coroziv al transpiraţiei pe suprafaţa din fier ar fi evitat.
Între anii 1210-1220, o primă extindere a moscheii Quwwat-ul-Islam a însemnat dublarea în mărime şi utilizarea predominantă a elementelor arabe de design, cu foarte puţine influenţe hinduse. Câteva paravane din gresie înalte, cu arcuri frumoase şi decoraţiuni, au îmbogăţit latura din spate a curţii moscheii.
Între anii 1210-1220, o primă extindere a moscheii Quwwat-ul-Islam a însemnat dublarea în mărime şi utilizarea predominantă a elementelor arabe de design, cu foarte puţine influenţe hinduse. Câteva paravane din gresie înalte, cu arcuri frumoase şi decoraţiuni, au îmbogăţit latura din spate a curţii moscheii.
La începutul secolului al XIV-lea, complexul îşi dublează din nou suprafaţa, într-o nouă acţiune de extindere coordonată de ambiţiosul sultan Alau-ud-din Khilji. Dintre proiectele arhitecturale, cel al unui minaret de două ori mai mare decât Qutb a fost abandonat la moartea conducătorului musulman, deşi primul etaj de 24,5 m înălţime deja fusese conturat. Silueta fantomatică a turnului neterminat se iveşte astăzi dintre copacii stufoşi.
În 1311, Alai Darwaza a fost prima clădire din India care a integrat principiile arhitecturale pur islamice în construcţie şi ornamentaţie, fiind cel mai timpuriu exemplu de complex de arcuri şi domuri adevărate, nu doar cu simplu rol decorativ. Devenită poartă de intrare în moschee, situându-se în umbra Minaretului Qutb, Alai Darwaza se învecinează şi azi cu mormântul imamului Zamin, un sfânt sufit.
Din vechile ziduri, mausoleuri şi numeroasele edificii ale impresionantului complex musulman, dăinuie în netulburatul parc ruinele şi încă delicatele inscripţii şi gravuri. Deasupra lor, solitar şi semeţ, Qutb Minar apără trecutul Delhi-ului şi arta lui islamică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu