Cascadele Rinului Autor: Claudia Moşoarcă

Acum vreo 15.000 de ani, Rinul şi-a croit o nouă albie în buclă largă, frământând calcarul şi nisipurile. O treaptă naturală prăvăleşte, de atunci, cursul apelor năvalnice, iar perdeaua de stropi strălucitori şi spuma albă dansează în vuiet nesfârşit. Cascadele, oprelişte neînduplecată în calea navigatorilor fluviali, răsfaţă micile bărci de agrement cu duşuri răcoroase şi energice. În peisajul elveţian dominat de serenitatea munţilor înzăpeziţi, gălăgioasele ape ale Rinului desfac liniştea în fâşii, redând-o pădurilor din apropiere.

Prin cifre, Cascadele Rinului ajung pe primul loc în Europa: lăţimea de 150 m, înălţimea de 23 m, adâncimea bazinului 13 m, cu un debit mediu estival de 600.000 litri/secundă. Aşadar, este cea mai mare ori largă cascadă (formată din mai multe căderi succesive, ceea ce a dus la folosirea pluralului în denumire) de pe vechiul continent, nu şi cea mai puternică - aceasta se numeşte Dettifoss (Islanda) şi are 100 m lăţime, cu o cădere de apă de 45 m. Înainte de a intra deplin pe teritoriul Germaniei, fluviul născut din Alpii elveţieni, trecut prin Lacul Konstanz şi peste stâncile de la Schaffhausen, unde-şi formează cascadele, se întinde spre vest ca o graniţă naturală între cele două ţări, până la Basel, cotind aici spre nord.



Cum oraşul Schaffhausen din Elveţia are o sumedenie de indicatoare cu "Rheinfall", nu este greu să treci de pe autostrăzile A3 (dinspre Basel, Elveţia), A81 (dinspre Stuttgart, Germania) şi A4 (dinspre Zürich, Elveţia) spre drumurile ce duc pe malul Rinului. Preferinţa pentru rutele de autobuz sau tren trebuie să te facă atent la staţiile Neuhausen am Rheinfall şi acelaşi Schaffhausen. Hărţile îţi vor arăta chiar şi traseele pentru bicicletă, venite dinspre varii direcţii. Pentru cei care optează pentru plimbări pe Rin, vaporaşe zilnice circulă între Lacul Konstanz (Boden-see) şi Cascadele Rinului ori între acestea şi Rheinau.

Zona Cascadelor Rinului reprezintă un mare parc cu panorame încântătoare şi cu un fundal sonor de tumult acvatic. Două castele vechi, stânci ameţitoare, un pod de cale ferată, trepte abrupte până sub cascade şi alei kilometrice te îmbie la o zi plină de farmec elveţian, stropită din belşug de apele încă sălbatice atunci când barca se aventurează la baza căderii Rinului. Indiferent pe unde intri la Cascade, drumurile dau în parcări largi şi, de aici, la unul dintre cele două castele de pe mal: Laufen, în partea de sud, şi Wörth, în nord.

Castelul Laufen, azi deschis publicului (zilnic, între 9 a.m. - 7 p.m.) şi printr-un restaurant elegant, domină înălţimile malului Rinului de peste 11 secole. Din anul 885, când baronii din familia Laufen şi-au construit reşedinţa aici, şi până în 1941, castelul a trecut de la un proprietar la altul, ultimul dintre ei, familia Bleuler, dându-l spre vânzare Cantonului Zürich. Din 2010, castelul a reintrat oficial în circuitul turistic, după restaurare şi modernizare.

Atracţia principală rămâne poteca amenajată în trepte, tăind stânca şi aducând turiştii până sub învolburata cascadă, în partea ei laterală. Privite prin sticla de protecţie, apele par furioase şi agitate, însă de pe platforma exterioară întinsă curajos deasupra lor, înţelegi că vuietul şi căderea impresionantă reprezintă un frumos joc al Naturii, în care Rinul sare nepăsător peste stâncile milenare.

Pe celălalt mal, cum priveşti drept dinspre Castelul Laufen, un alt castel mai mic, Wörth, atestat în documentele secolului al XIII-lea, oferă din propriul restaurant o vedere largă asupra cascadei şi asupra cursului Rinului îndreptat spre Basel. Până la construirea căii ferate, clădirea fusese folosită ca spaţiu de reîncărcare a vapoarelor, al căror traseu fluvial (dinspre Lacul Konstanz spre Basel) era aici întrerupt de cascade. Malul lin şi cu promenadă se întinde de la Wörth spre modernul centru denumit "Park", în amintirea vechilor cărări din jurul unui hotel de demult.

De la debarcaderul de lângă Wörth, micile bărci traversează Rinul spre malul opus, de sub Castelul Laufen, cu un mic ocol până sub Cascade, în mijlocul cărora o mare stâncă se ridică la înălţimi ameţitoare, sub flamurile elveţiene. Curajoşii pot părăsi vaporaşul şi pot urca pe vârful stâncii, pentru a cuprinde în priviri întreaga măreţie a apelor învolburate.

Peste cursul Rinului, înainte de coborârea lui în cascadă, a fost construit în 1857 un pod cu arcuri joase din piatră, pentru calea ferată ce lega oraşul Schaffhausen de Winterthur. Cum podul este şi pietonal, el a devenit liant între zona Castelului Laufen şi malul opus, astfel că un tur lung poate duce turiştii de la un castel la celălat, fără a fi nevoie de traversarea Rinului cu barca.



Câteva atracţii importante se conectează la peisajul Cascadelor Rinului: explorarea apelor dintr-o canoe, admirarea iluminării speciale de la lăsarea serii, care creează un tablou romantic pentru cei care se plimbă sau iau cina pe malurile râului, jocurile de artificii din data de 31 iulie, după apus, când cerul explodează în culori, lumini şi sunete, şi, nu în ultimul rând, deschiderea pe 31 martie a noului parc de aventură.

Cascadele Rinului rămân nepăsătoare faţă de anotimpul care le îmbogăţeşte sau le sărăceşte de frunziş şi flori malurile, căci turiştii care privesc căderea neistovită şi ascultă vuietul melodios sunt fermecaţi pentru totdeauna, ca într-o vrajă iscusită. Chiar şi amintirea mai târziu împărtăşită şi fotografia din album nu sunt altceva decât fragmente sonore de valuri vesele şi înspumate.