Lituania – fost tărâm al castelelor de lemn / Autor: Andrada Fiscutean

Istoria medievală a Europei abundă în poveşti de capă şi spadă, bătălii eroice şi portrete ale războinicilor care, prin vitejia lor, au culcat la pământ oştile duşmanului. Lituania, situată exact în inima geografică a continentului, nu s-a conformat neapărat canoanelor Evului Mediu, deşi devenise, prin secolele XIV-XV, un imperiu şi reunea teritorii însemnate din centrul şi estul Europei. Astăzi, rămăşiţele acelor vremuri fac deliciul turiştilor şi reprezintă ingredientul secret al unei excursii pe care, cu siguranţă, nu o vei uita niciodată.

Rămăşiţele Lituaniei medievale

Lituania a sărbătorit, în 2009, un mileniu de la prima menţionare istorică a numelui său. Pe 14 februarie 1009 (o zi pe care azi am asocia-o, poate, cu Valentine's Day), în manuscrisul medieval german Cronica din Quedlinburg se pomenea despre un arhiepiscop, Sfântul Bruno, ucis la graniţa dintre Lituania şi Rutenia (stat care se întindea până spre nordul actualului teritoriu al ţării noastre).

Cu aproape o mie de ani în urma, societatea lituaniană avea un profund caracter militar. Locuitorii acestor ţinuturi şi-au construit sute de castele de lemn pentru a se proteja împotriva atacurilor teutonilor şi pentru a-şi păstra independenţa faţă de aceştia. Clădirile fortificate, înălţate de cele mai multe ori pe vârfurile dealurilor, erau suficient de încăpătoare pentru a adăposti purtători ai titlurilor nobiliare şi mai mulţi luptători experimentaţi. Din păcate, castelele de lemn s-au prăpădit odată ce şi-au împlinit destinul şi doar câteva rămăşiţe ale acestor construcţii eroice s-au mai păstrat până azi. Arheologii şi istoricii lituanieni încearcă, totuşi, să reînvie secole de istorie reconstruind câteva dintre cele mai importante fortificaţii de lemn. Este şi cazul vechiului castel Voruta, reşedinţa singurului rege încoronat al Lituaniei, Mindaugas.

Vilnius, Capitala Culturala Europeana în 2009

Castelele de lemn n-au fost singurele modalităţi de apărare ale strămoşilor, de-a lungul istoriei. Prin secolul al XIV-lea, meştesugarii germani încep să ridice primele ziduri din piatră şi cărămidă, care se mai pot vedea şi astăzi. Castelul Gediminas din Vilnius, construit, spune legenda, în urma unui vis avut de ducele cu acelaşi nume, este doar unul dintre exemple. Clădit iniţial din lemn şi întărit în mai multe rânduri cu cărămidă, edificiul a devenit una dintre principalele atracţii ale Capitalei. Arheologii au reuşit chiar să găsească bucăţi din vechiul zid de lemn, pe care le studiază cu meticulozitate în vederea reconstruirii castelului în conformitate cu adevărul istoric. O parte dintre rămăşiţe sunt expuse la Muzeul de Arheologie aflat în interiorul fortificaţiei.

Punctul cel mai înalt al castelului permite o observare panoramică a Capitalei. Centrul vechi, inclus în Patrimoniul UNESCO, este un curcubeu al stilurilor arhitecturale. Renaşterea italiană, barocul şi mai ales stilul gotic şi-au pus amprenta pe siluetele clădirilor, multe dintre ele modelate în spirit bizantin. Cu toate ca Lituania a fost una dintre ultimele ţări europene convertite la creştinism, centrul istoric al Capitalei are acum în jur de 40 de lăcaşe de cult, construite în diferite stiluri arhitecturale. Cea mai vizitata este Biserica gotică Sfânta Ana, despre care însuşi Împăratul Napoleon ar fi spus, în 1812, când armata franceză a ocupat oraşul Vilnius, că ar dori să şi-o poată aşeza în palmă, pentru a o duce la Paris. Istoria nu a fost însă deloc mărinimoasă cu locurile de rugaciune ale evreilor. Capitala, numita cândva "oraşul celor o sută de sinagogi" sau "Ierusalimul Lituaniei", mai are acum un singur lăcaş de cult rezervat evreilor. Restul au fost distruse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când au pierit şi sute de mii de lituanieni de religie mozaică.

Un alt reper arhitectural, Palatul Prezidenţial, e construit în stil Empire, cu coloane "împrumutate" din Grecia Antică, locul de naştere al democraţiei. Înălţat pe la 1300 şi exins cu nenumărate ocazii, edificiul a devenit o "destinaţie de vacanţă" pentru ţarii ruşi în perioada în care Lituania se afla sub ocupaţie rusă. În zilele noastre, Palatul Prezidenţial este reşedinta şefului statului.

Arhitectura oraşului Vilnius este completată de statuete ale îngerilor. Deşi toata gloria o adună Îngerul din Uzupis, reprezentările acestor fiinţe spirituale, închipuite chiar şi pe role, împânzesc oraşul. Tot în categoria arhitecturii inedite intră şi un monument dedicat muzicianului Frank Zappa.

Muzeele terorii

Lituania, o ţară care a ales să înveţe din greşelile trecutului, spune cu mult curaj povestea ororilor petrecute în deceniile de stăpânire sovietică. Unic în lume, Muzeul Victimelor Genocidului din Vilnius, cunoscut şi sub numele de Muzeul KGB, e amplasat într-o fostă închisoare folosită de agenţii secreţi sovietici. Uniformele originale, celulele aproape intacte, camerele de tortură şi numele victimelor gravate în piatră sunt numai câteva dintre imaginile şocante ale acestui film mut.

Aproape la fel de înfricoşător este şi Muzeul Diavolului, din orasul Kaunas, muzeu care prezintă forţele răului prin ochii civilizaţiilor de pe toata suprafaţa globului. Majoritatea obiectelor expuse sunt opere de artă, iar vizitatorii sunt invitaţi să doneze lucrări reprezentative pentru cultura lor. La subsolul muzeului se află un local decorat în aceeaşi notă.

Dealul Crucilor, cel mai misterios punct al Lituaniei

Loc de pelerinaj în special pentru creştinii din ţările baltice, Dealul Crucilor e unul dintre monumentele care l-au impresionat pe fostul suveran pontif, papa Ioan Paul al II-lea, care l-a comparat cu Colosseumul. Originile exacte ale Dealului Crucilor nu sunt cunoscute, dar istoricii cred că primele simboluri ale creştinismului ar fi fost aşezate la începutul secolului XIX. De-a lungul timpului, cruci minuscule sau gigantice, statui ale Fecioarei Maria ori rozarii au fost aduse aici de pelerinii catolici. Potrivit obiceiului, fiecare vizitator e rugat să lase acolo un simbol al creştinismului. Se estimeaza că acum ar exista aici mult peste 50.000 de obiecte de cult. Dealul Crucilor e situat in nordul Lituaniei, la 12 km de oraşul Siauliai.

Când să mergi în Lituania?

Nu atât vremea, cât numărul de ore de lumină solară de care ne putem bucura într-o zi desemneaza perioada cea mai bună de vizitare a Lituaniei, aşa că nu alegeţi iarna decât dacă v-aţi propus să exploraţi barurile şi cluburile de noapte, pentru că puţinele orele de lumina naturală nu vă vor permite să studiaţi îndeaproape minunăţiile arhitecturale şi geografice ale ţării. Primăvara şi vara par a pune în valoare cel mai bine Lituania. Totuşi, pe cât se poate evitaţi vârful de sezon, adică lunile iulie şi august, când e aglomeraţie, preţurile sunt mai mari şi creşte şi riscul de furtună. Fiind vorba de o ţară situată în nordul continentului, nu vă aşteptaţi să întâlniţi temperaturi prea ridicate. În toiul verii, la amiază, rareori vor fi mai mult de 22-23 de grade Celsius.

FACTS

• Lituania este cea mai mare dintre cele trei ţări baltice, având o suprafaţă de 65.300 kmp, cam cât Oltenia şi Muntenia la un loc. Conform celor mai recente estimări (2012), populaţia statului ar fi de cca. 3,2 milioane locuitori. Un lituanian din şapte locuieşte în Vilnius.
• În Lituania nu există munţi. Punctul cu cea mai mare altitudine este Juozapines Kalnas (293,6 m), situat în apropiere de Vilnius. Lituania are peste 700 de râuri şi aproape 3.000 de lacuri. Teritoriul său este acoperit în proporţie de 28% de păduri.
• Lituanienii sunt recunoscuţi pentru rezultatele obţinute în ştiinţă. La Vilnius au loc cele mai importante conferinţe internationale de "Teoria probabilităţilor", iar fizicianul Kestutis Pyragas e apreciat de lumea întreagă pentru studiile sale privind controlul haosului.
• Lituania va fi una dintre primele ţări care vor dispărea de pe hartă, dacă omenirea nu va găsi o soluţie împotriva încălzirii globale. Peste câteva sute de ani, s-ar putea ca oraşul Vilnius şi castelele medievale să mai existe doar în manualele de istorie...