Drumul de la Shigatse la Gyantse a trecut într-un nor de făină de orz, aşa că n-am nicio poveste despre peisaje. Norul de făină venea de la o moară transformată în atracţie turistică, unde un morar rufos învârtea de nişte roţi în schimbul unui bacşiş şi te servea cu orz prăjit. Nefiind prieten cu cerealele ce conţin gluten nici că am făcut vreo poză.
Gyantse era considerat cândva al treilea mare oraş din Tibet, după Lhasa şi Shigatse. Azi e norocos să se numere în primele zece mari oraşe ale regiunii autonome. E situat cumva lângă autostrada prieteniei şi, se spune, iar eu confirm, este cel mai tradiţional oraş din Tibet. Străzile-i sunt mici, înguste, străjuite de case la fel de mici şi modeste, înveselite de flori şi de vopsele colorate. E clar considerat un oraş de popas de-o zi pe drumul spre Lhasa, însă are atracţiile sale care merită măcar câteva ore.
Oraşul este dominat, de pe dealul care-l înconjoară, de Dzong-ul Gyantse. Frumos ca imagine, ghidul ne-a povestit că nu e mare lucru de văzut ajunşi acolo, poate doar muzeul anti-imperialismului britanic. În rest te poţi alege cu câteva panorame frumoase asupra văii şi, dacă nu eşti atent la drum, cu vreo glezna întoarsă. Nu am urcat niciunul, pentru simplu fapt că era închis.
În schimb am vizitat cu toţii, preţ de o după-amiază întreagă, mânăstirea Pelkor. E locul cel mai autentic pe care l-am văzut până la acel moment în Tibet. O mânăstire destul de mică, lăsată oarecum în paragină, însă cu o viaţă spirituală care pur şi simplu pulsa. Când am intrat, călugării - din secta şepcilor galbene - erau la rugăciune. Mi-a fost greu să pun aparatul la ochi din prima clipă. Senzaţia că am intrat într-un locaş religios m-a copleşit. Aerul era greu de mantre şi fumul lumânărilor din unt de iac, lumina era stranie, totul te ţinea pe loc, să admiri, să cuprinzi, să conştientizezi. Am fost norocoşi că am ajuns la ora de rugăciune a călugărilor din mânăstire, dovadă că ce ne închipuiam noi din cărţi şi din filme chiar există. Sala mare de rugăciune e înconjurată de alte încăperi în care se află biblioteci imense pline cu scripturi buddhiste, statui de toate mărimile, iar pereţii, pictaţi cândva, sunt acoperiţi acum de funingine şi de ani. Mânăstirea datează din secolul al XV-lea. Pe acoperiş un călugăr citea o carte - întrega scenă părea desprinsă dintr-un film cu shaolini.
La stânga clădirii principale se află Pelkor Chorten sau Kumbum-ul din Gyantse - o construcţie ca o pagodă, înaltă de 35 de metri, cu opt etaje, toate vizitabile. Din vârf ai Gyantse-ul la picioare, însă este în interior ceea ce contează. Se spune că ar fi 100.000 de reprezentări ale lui Buddha. Nu le-am numărat, sunt năucitor de multe, însă am observat că statuile (toate retuşate sau remodelate recent) sunt mai urâte decât picturile de pe pereţi, toate originale. Şi-au pierdut maeştrii din prezent harul.
Seara vine pe furiş în Gyantse şi multe opţiuni, în afară de hotel, nu prea ai. Noi am dat o raită prin piaţa oraşului, pentru puţină culoare locală. Ştiu că o să fiu din nou acuzat de blasfemie, dar în piaţă am văzut doi călugări care târguiau carne de yac. Am şi dovada digitală.
Până la Lhasa au mai rămas vreo 260 de km. Presăraţi însă de noi aventuri şi imagini nepământene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu