BLOGURILE LUI Mircea CERCELARU

Poveşti chinezeşti: Marele Zid Chinezesc - sau cum să cobori pe tobogan de pe Mutianyu

• Trimite prin YM

Autor: Claudia Moşoarcă

Se vede Marele Zid de pe Lună ? Se cunoaşte lungimea exactă a zidului chinezesc? Când şi pentru ce a fost construit? Care sunt cele mai bine conservate porţiuni de zid şi cum pot fi ele vizitate? Multe întrebări, răspunsuri simple. Cea mai mare construcţie realizată vreodată de mâna omului a trecut, în urmă cu mai mult de două decenii, din patrimoniul exclusiv al Chinei, în Patrimoniul Cultural al Umanităţii. De aici şi până la a deveni una dintre noile minuni ale Lumii Moderne a fost doar un pas. Se spune că, dacă Marele Zid ar fi fost cunoscut din timpul construcţiei sale, cu siguranţă s-ar fi alăturat celor şapte minuni ale Antichităţii.

Răspunsuri

Deşi s-a vorbit de multe ori despre faptul că Marele Zid este singura construcţie vizibilă de pe Lună, până acum niciun astronaut nu a afirmat că zidul se observă din spaţiu şi asta dintr-un singur motiv: fiindcă ar fi imposibil ca un zid cu lăţimea maximă de 9,1 m şi de o culoare pământie să fie văzut de la o asemenea depărtare! Pentru amuzament, comparând distanţele reale, s-ar zice că a privi de pe Lună această construcţie lungă de mii de km ar fi ca şi cum s-ar uita cineva la un fir de păr aflat la 3 km distanţă. Fără binoclu!

Dar ce importanţă are că zvonul nu este adevărat ? La cei peste 8.850 de km lungime, estimaţi oficial în 2008, cu siguranţă că a cucerit recordul de mărime în domeniul arhitecturii. Mai mult, cercetările publicate anul acesta în iunie arată că şi aceste măsurători au fost depăşite, valorile ajungând la 21.000 km. Tehnologiile sofisticate au dat la iveală noi ruine din fortificaţiile antice, pierdute de secole în vastul peisaj natural al Chinei. Rămâne o certitudine că Marele Zid a fost construit şi renovat de-a lungul secolelor nu sub forma unei structuri liniare continue, ci ca fragmente neregulate, întretăiate, învecinate ori situate la mare depărtare. Spaţiul ocupat de zid se întinde între Marea Galbenă, la est, şi limita apuseană a Deşertului Gobi, la vest.

Chinezii l-au numit "Lungul zid al celor 10.000 de li"(un li = 0,5 km) şi l-au considerat parte din tradiţia lor în ultimele două milenii. Primele fortificaţii au fost ridicate în secolele XI-III î.e.n., unele timpurii, în anii conflictelor dintre micile state din centrul Chinei, altele târzii, pentru a stopa intervenţia ofensivă a triburilor nomade din nord, de dincolo de munţi, aflate permanent în căutare de surse de hrană. Abia împăratul Qin, care a unificat regatele chinezeşti, a înţeles pericolul atacurilor barbarilor nordici şi a ordonat conectarea structurilor defensive existente într-un singur zid, întărindu-l. În timpul dinastiilor succesive, zidul a fost, fragmentar, întreţinut ori lăsat în uitare, după cum a dictat situaţia politică din vremurile acelea. Abia în anii dinastiei Ming (1368-1644), după înfrângerea mongolilor, au fost construiţi 5.650 km de zid defensiv, cu fortăreţe, pasaje şi turnuri, ce l-au făcut accesibil acţiunilor armatei imperiale şi au uşurat sarcina curierilor.



Multe lucruri ar mai fi de ştiut. De exemplu, se face referire la Marele Zid ca fiind "cel mai mare cimitir din lume", pentru că sute de mii de oameni, soldaţi, prizonieri şi ţărani au pierit lucrând la ridicarea lui. Mai mult, se povesteşte că trupurile victimelor erau îngropate în pământul fortificaţiei. Dacă la început zidurile erau construite din pământ bătătorit în cofraje din lemn (în zonele cu vegetaţie) sau din amestec de pământ, nisip şi pietriş (în zonele deşertice), în timpul dinastiei Ming au fost lărgite, completate cu lespezi de piatră şi îmbrăcate în piatră ori cărămidă. Înălţimea lor medie era de 6 m, iar cea a turnurilor de pază de 13 m. Cum partea superioară ajungea la o lăţime de 9 m, şase cai încăpeau unul lângă altul, ca pe un bulevard. La semnalizarea atacurilor se foloseau focurile aprinse succesiv de soldaţii din turnuri, iar un mesaj putea fi transmis de la un capăt la altul al zidului în 24 de ore, tot prin intermediul oamenilor care, din fiecare turn plasat la maxim 180 m distanţă, puteau să comunice vizual cu uşurinţă. În decursul secolelor, Marele Zid a contribuit la controlul eficient al frontierelor şi al schimburilor de mărfuri, la încurajarea comerţului de-a lungul vechilor rute ale caravanelor, la transportul bunurilor şi la supravegherea intrărilor şi ieşirilor în şi din China.



Zidul pe care îl vedem astăzi prezintă în mare parte structura militară a dinastiei Ming, iar cele mai bine păstrate şi renovate porţiuni se plasează în zona muntoasă din nordul Beijingului, la 70-120 km distanţă. Se pot vizita şi fortificaţii aflate în estul ori vestul îndepărtat, unele străjuind malul mării, altele traversând deşertul inospitalier. Unii, mai critici, spun că străduinţele chinezilor pentru renovarea zidului din jurul capitalei au dus la o "cosmetizare" excesivă şi că, pentru a vedea adevăratul Mare Zid, trebuie să fie urmată calea vechilor structuri defensive, lăsate în voia istoriei şi a naturii în ţinuturile sălbatice ale ţării. Din miile de kilometri de fortificaţii, oamenii au folosit pietrele la alte construcţii, apele şi vânturile au erodat masivele trupuri din pământ, nisipurile şi vegetaţia au acoperit marginile. Marele Zid nu mai apără nimic, dar dăinuie întru amintirea puterii imperiale de odinioară.

Mutianyu

Turiştii care pleacă din Beijing spre Marele Zid au mai multe variante pentru vizitare, fiindcă în nordul capitalei se întind, ca bucăţile unui arc, mai multe porţiuni importante, renovate după 1949 sau în curs de renovare. O zi la Badaling înseamnă un tur în cea mai vizitată zonă şi, prin urmare, cea mai comercială şi mai asaltată de oameni, de la simpli turişti la ghizi şi vânzători ambulanţi. Această secţiune, lungă de 3,7 km şi care urcă pe culmile de 1000 m, a apărat în trecut Pasul Juyougguan, la căpătul din nord al Defileului Guan'gou.
Porţiunea de zid numită Mutianyu, de aproape 2 km, este mai recent renovată şi mai puţin aglomerată, dar oferă o privelişte la fel de frumoasă ca şi cea de la Badaling, căci şi aici fortificaţia se întinde pe crestele ascuţite ale munţilor.

Spre nord-est, pe secţiunea Simatai se desfăşoară încă lucrări de conservare şi restaurare, aşa încât autorităţile au restricţionat temporar accesul. Alte două porţiuni, Gubeikou (40 km lungime) şi Jinshanling (10 km lungime), sunt preferate de turişti pentru că păstrează înfăţişarea reală a zidului, cea de ruină măreaţă. Pe asemenea secţiuni lungi şi originare, numeroase agenţii de turism organizează tururi de trekking de câteva zile, cu posibilitatea de campare în turnurile de pază ale Marelui Zid.

Să ne întoarcem la Mutianyu, pentru a spune de ce merită ca un tur de o zi să fie făcut aici: distanţa rezonabilă faţă de Beijing (80 km), porţiunea nou renovată; înghesuiala turistică este mică faţă de cea de la Badaling, preţurile ceva mai mici şi, nu în ultimul rând, coborârea este asigurată pe un tobogan.

O hartă mare din complexul turistic dezvoltat la baza zidului de la Mutianyu indică cele două zone de acces, una în stânga, de unde o telecabină duce turiştii spre nord-vest, şi alta în dreapta, de unde se urcă fie pe jos, cam 45 de minute, fie cu telescaunul, pentru partea de est. În câteva ore bune, un vizitator în formă fizică excelentă poate traversa dus-întors întreaga secţiune de zid. Dacă însă picioarele şi plămânii nu rezistă prea bine urcuşurilor şi coborâşurilor abrupte, varianta scurtei plimbări doar pe una dintre părţi ar fi cea mai recomandată.

Zidul urmăreşte perfect culmile ascuţite ale munţilor şi, cum bine s-a descris, seamănă cu un trup cenuşiu de balaur şerpuind în freamătul vântului. Te gândeşti imediat, la înălţimile acelea, că orice duşman ar fi îngenuncheat mai întâi urcând pantele înclinate, apoi creasta prelungită pe meterezele puternice şi, dacă i-ar mai fi rămas puteri pentru luptă, ar fi fost învins de soldaţii grupaţi în turnurile de pază. Asta s-ar fi întâmplat acum sute de ani. Vizitatorii de azi ai zidului au o soartă fericită, putând ajunge în 10 minute pe Marele Zid şi admira în voie crenelurile, treptele abrupte, turnurile cu deschizături largi şi acoperişuri arcuite.

La capetele lui Mutianyu, pancarte din lemn avertizează că zona turistică s-a terminat şi că accesul dincolo de ele este periculos. Zidul se continuă prin munţi în forma lui de vestigiu, gălbuie, neregulată, subţire.

Coborârea de pe Mutianyu este ca un desert binemeritat, preparat dintr-o o doză mică de adrenalină cu una mare de amuzament. Un tobogan argintiu, ca un corp de şarpe, se unduieşte prin pădure, în curbe largi şi înclinate. Mici boburi pe roţi, suficient cât să încapă în ele un şezut şi picioarele uşor flexate, alunecă vesele şi cu viteză controlată între marginile puţin ridicate ale acestui jgheab lung. De fapt, o manetă frontală permite oprirea sau încetinirea, necesare fie în curbă, fie la întâlnirea cu un alt turist, speriat de înclinaţia toboganului. Cu mult noroc, se poate coborâ fără oprire; în rest, ambuteiajele dese dau naştere strigătelor politicoase, în toate limbile pământului. Spectacolul toboganului, privit din deasupra, din telescaun, este unul original.

La picioarele lui Mutianyu, vânzătorii de suveniruri te îmbie cu tablouri, tricouri, medalii, magneţi, sculpturi, toate purtând imaginea Marelui Zid Chinezesc. Pentru cea veritabilă şi nepreţuită, doar ochii trebuie ridicaţi, fiindcă peste pădure se zăreşte conturul crenelat al zidului care promite să urmeze China prin istorie.