Kiev – la doi paşi de noi
Dacă luaţi un manual de geografie pentru clasele primare, unul
dintre primele lucruri pe care le înveţi sunt vecinii României...
Aceştia sunt: Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina şi Moldova... Ucraina?
Ups, sunt vecinii noştri, avem o graniţă comună! Dar sunt spre Est... şi
în goana noastră spre Vest am uitat să ne mai uităm şi spre Est, iar
până când litoralul bulgăresc să “explodeze” am uitat să ne uităm de
asemenea spre Sud... Câţi aţi fost la Budapesta şi câţi aţi călcat
vreodată în Ucraina? Sunt sigur că foarte mulţi dintre voi, cei care
citesc aceste rânduri, au fost la Budapesta şi extrem de puţini, în
Ucraina... De aceea, Kievul e atât de aproape, dar aşa de aproape!
Dacă ajungi cu avionul la Kiev, primul contact îl ai cu aeroportul
Borispol. Până anul acesta, odată ajuns în aeroport, aveai senzaţia că
intri într-un “shopping mall” din România anilor ’90. Dar, odată ajuns
în parcare, nimereai într-un salon automobilistic de lux – Lexus pare
maşină naţională judecând după parcarea de la aeroportul Borispol! Între
timp, Kievul se mândreşte cu un aeroport nou şi modern (noroc cu Euro
2012!), iar Lexusurile au rămas la locul lor.
Drumul spre Kiev este occidental, o autostradă cu 3 benzi de circulaţie pe sens leagă aeroportul de oraş. Din când în când, nişte billboarduri mai obosite şi, în fine, ajungem în oraş... După ce treci de Metro, brusc îţi aduci aminte de România anilor ’90 – chioşcuri, case de schimb valutar din 5 în 5 metri... Urmează podul peste Nipru şi ajungi în Kievul istoric... După nişte blocuri balşoaie făcute probabil prin perioadă stalinistă şi hruşciovistă, ajungi în centru... iar centrul vechi este deosebit... Şi merită descoperit la pas...
Piaţă centrală, Maidan Nezalejnosti (Piaţa Independenţei), poate o cunoaşteţi de la TV. Aici a avut loc celebră Revoluţie Portocalie care i-a adus la putere pe “proeuropenii” Iuşcenko şi Timosenko. Ce a urmat a fost un haos. Iuşcenko s-a certat cu Timoşenko, corupţia a înflorit cu mai mare spor decât înainte, scandalurile politice au fost la ordinea zilei, dar cui îi păsa – ţară era pe un val de creştere economică, dar pe un val fals – când a apărut criza financiară, Ucraina a fost una dintre ţările cel mai lovite – PIB-ul a scăzut cu circa 15% (dublu faţă de România). Deşi situaţia economică continuă să fie dezastruoasă (nu îmi spuneţi de România, aici poţi spune că suntem înfloritori comparativ cu Ucraina), atenţia publicului, a presei şi a politicului este în general direcţionată spre diverse alte probleme. Prima oară când am ajuns în Ucraina, problemă fundamentală părea să fie dacă Stepan Bandera merită decoraţia supremă de “Erou al Ucrainei” sau nu.
Credeţi că Stepan Bandera e vreun tip în viaţa, vreun luptător în Revoluţia Portocalie? Nici pomeneală... e un tip care a murit acum 50 de ani – născut în Polonia (în acea parte care a fost ocupată de URSS în 1939), Bandera s-a evidenţiat de la început ca un naţionalist ucrainean. Arestat şi condamnat la moarte de polonezi în 1935 pentru comiterea unor atentate, Bandera a scăpat cu viaţă, pedeapsă capitală fiind comutată în închisoare pe viaţă. În timpul atacului german asupra Poloniei şi al împărţirii acesteia între Germania nazistă şi Rusia comunistă în 1939, Bandera scapă din închisoare şi se stabileşte la Cracovia, în Polonia ocupată de germani. Imediat după atacul lui Hitler asupra URSS, Bandera, care organizase un corp de armată ucrainean, proclamă independenţa Ucrainei în oraşul Lvov, la 30 iunie 1941 (la o săptămână după invazia germană). O săptămână mai târziu este arestat de germani şi dus la Berlin. Va locui o perioadă în Berlin şi apoi chiar internat într-un lagăr (nu, nu la Auschwitz, nemţii aveau şi lagăre “de protocol”). În momentul în care Germania a întâmpinat dificultăţi în campania din Rusia, Bandera este eliberat, iar trupele sale sunt antrenate şi înarmate pentru a luptă contra sovieticilor. Rezistenţa Armatei Ucrainene a lui Bandera contra comuniştilor va continuă până în anii ’50 în Carpaţi, dar Bandera nu va participa direct, rămânând în RFG. Va fi asasinat, în 1959, de agenţi KGB în München.
Proclamarea lui Bandera ca “Erou al Ucrainei” de către preşedintele prooccidental Iuşcenko a fost primită cu proteste de toată lumea – ruşii s-au supărat pentru că Bandera este văzut de ruşi (inclusiv de populaţia rusă din Ucraina) ca un criminal şi trădător, luptând de partea nemţilor în război. Polonezii s-au înfuriat pentru că Armata lui Bandera văzând că nemţii pierd războiul a întreprins o operaţiune de epurare etnică în zonele poloneze ale Ucrainei, omorând circa 100.000 de polonezi. În plus, armata lui Bandera a fost implicată şi în uciderea de evrei... Ei bine, cam asta e principala problemă a Ucrainei... Dacă vă interesează epilogul, lui Stepan Bandera i-a fost retras titlul de “Erou al Ucrainei” de către preşedintele prorus Ianukovici, imediat după preluarea puterii.
Să revin însă la Kiev... După ce vizitezi Piaţa Independenţei, dominată de o clădire tip Casa Scânteii (care adăposteşte hotelul Ucraina), poţi s-o iei la pas pe bulevardul Hresciatik, cea mai lungă stradă din lume cu arhitectură stalinistă... Începe din Piaţa Independenţei şi se termină la Piaţă Basarabeană (Bessarabski Rinok) unde se află cea mai importantă piaţă agroalimentară a Kievului. Cel mai fain este să te plimbi pe Hresciatik în zile de sărbătoare (duminică sau zilele libere), când circulaţia autovehiculelor este interzisă şi mulţi locuitori se plimbă, se dau cu rolele sau participă la diverse activităţi. Aici m-am plimbat pe o ninsoare abundenţă în ziua de 8 Martie (8 Martie este zi liberă în fosta URSS, inclusiv în Ucraina)... Peste tot erau tineri, se vindeau baloane şi flori, iar multe fete erau în fuste scurte... şi bătea o ninsoare, şi era un frig!!!
În Maidan Nezalejnosti întotdeauna se întâmplă ceva... Aici este locul de întâlnire al kievenilor – unii, pur şi simplu, stau prin piaţă şi beau bere, dar sunt organizate şi concerte (Elton John a cântat aici), iar iarna se deschide un patinoar în aer liber. Dacă vrei să stai şi să observi kievenii, nu e loc mai bun decât să pierzi vremea prin piaţă... şi să te uiţi la cele două statui aurite care se uită una la alta – o femeie cu o ramură în mâini reprezentând independenţă Ucrainei şi un înger pe o poartă deasupra unui complex comercial subteran!
Pentru mulţi însă, Kievul este al doilea Constantinopol. Aici s-a creat primul stat rusesc şi tot aici ruşii au fost convertiţi la ortodoxie – prinţesa Olga este prima conducătoare a statului kievean care s-a convertit la creştinismul ortodox în 945 sau 957, iar nepotul său Vladimir cel Mare s-a convertit oficial, atât pe el, cât şi pe supuşii lui, în anul 988 din motive politice (să-şi întărească tronul prin căsătoria cu o prinţesă bizantină, sora împăratului Vasile al II-lea) după ce ani de zile construise temple dedicate zeului-fulger Perun.
Kievul este un oraş căţărat pe nişte dealuri. Dealul din spatele clădirilor din Maidan Nezalejnosti este însă locul cu cele mai mari frumuseţi ale Kievului. Aici se află trei catedrale superbe cu vârfurile aurite strălucind în soare – Cele două mari complexuri monastice sunt practic faţă în faţă, e drept la vreo 500 de metri una de alta, dar este o imagine incredibilă, de neuitat... Am luat la pas aceste comori arhitectonice... În primul rând, catedrala Sf. Sofia este prima biserică din Kiev – construită de fiul lui Vladimir, Iaroslav cel Înţelept, Sf. Sofia (numită după Catedrala Ortodoxă din Constantinopole) este o bijuterie... Admiraţi-o de afară, şi dacă puteţi să va desprindeţi ochii de cupolele aurite, întraţi înăuntru – cei mai buni meşteri bizantini au participat la construcţia catedralei, iar mozaicurile sunt tridimensionale – indiferent de locul în care te afli în biserică, ochii sfinţilor sunt aţintiţi pe tine. Probabil, mai mulţi dintre voi aţi fost la Istanbul şi aţi intrat şi în catedrala Sf. Sofia. La etaj există câteva mozaicuri antice bizantine, redescoperite sub vopseaua dată de musulmani.. ei bine, catedrala din Kiev are exact aceleaşi mozaicuri, dar nu într-un colţ al clădirii ca la Constantinopol, ci peste tot!!!
Nu plecaţi prea repede de la Sf. Sofia. În piaţa din faţa catedralei se află statuia lui Bogdan Hmelniţchi. Este poate cel mai important erou din istoria Ucrainei. Nobil minor din şleahta poloneză, dar rutean de religie ortodoxă, a devenit lider al cazacilor în momentul în care atât el, cât şi populaţia locală nu au mai suportat discriminarea exercitată în regatul polono-lituanian. Bogdan, deposedat printr-o nedreptate de moşie de către un nobil polonez, i-a organizat pe cazaci şi cu sprijinul nestatornic totuşi al tătarilor îi va învinge pe polonezi, va cuceri Kievul şi îşi va organiza statul propriu. Fire şturlubatică, ca orice cazac, el va continuă luptele împotriva tuturor, dar îşi va închina statul nou creat Rusiei moscovite, singurul posibil aliat din zonă (tătarii îl trădaseră, cu turcii nu prea îi convenea o vasalitate, deşi primise aceleaşi condiţii ca şi Ţările Romane)... Hmelniţchi are puternice legături şi cu Moldova – tatăl său a fost ucis într-o bătălie la Tutora, în Moldova, împotriva turcilor şi moldovenilor, iar fiul său, Timus Hmelnitchi, va deveni ginerele lui Vasile Lupu, luând-o în căsătorie pe frumoasa domniţă Ruxandra, deşi ginerică “avea hirea... de tiran ... şi de om sălbatecă şi fără (de) nice o frică de Dumnezău”, cum zicea Miron Costin... Timus va muri însă la Suceavă, în 1653, apărându-şi eroic socrul în faţa atacului lui Matei Basarab şi al aliatului său transilvănean (poate şi de aceea, Bogdan şi-a închinat ţara Rusiei, rămânând fără urmaş).
Ceva mai departe, la celălalt capăt al bulevardului, se află catedrala Sf. Mihai, vopsită bleu, dar cu cupolele aurite în bunul stil rusesc... Sf. Mihai are o istorie îndelungată – a fost construită în 1108, dar a fost demolată complet de sovietici în 1937 pentru a construi gigantica clădire de lângă, care astăzi adăposteşte Ministerul de Externe al Ucrainei (şi care are un gigantic steag al UE pe tot zidul!). Sf. Mihai a fost reconstruită în 2001 pe locul mănăstirii demolate cu 70 de ani în urmă şi merită cu prisosinţă vizitată.
Ultima dintre cele trei instituţii ecleziastice de pe deal este biserica Sf. Andrei – nu este un complex monastic cum sunt celelalte două, în schimb, are o cupolă de o culoare verde care îţi va rămâne mult timp pe retină!!! Construită de un arhitect italian care a lucrat şi la St. Petersburg, Sf. Andrei aduce barocul în această urbe ortodoxă... Zona din jurul bisericii Sf. Andrei este un loc minunat de luat la pas – de jur împrejur sunt mici chioşcuri cu suvenire (vrei fulare cu Ucraina, Dinamo Kiev şi Sahtar Donetk ? Aici găsiţi...Rubaska ucraineană (cămăşi tradiţionale)? Tot aici... tricouri cu URSS, statui cu Lenin, casca de cosmonaut, căciuli de blană cu steaua roşie? ... Aici este locul...! În plus, clădiri vechi adăpostesc galerii de artă, restaurante sau chiar şi hoteluri. Coboară pe Andriivski uzviz (“Coborârea andreeana”) până în Pudil, vechiul cartier comercial “strâns” între dealul cu catedrale şi fluviul Nipru... Aici găseşti numeroase restaurante, unele chiar de lux, magazine şi altele...
Kievul însă ascunde mult mai multe locuri frumoase sau interesante. Dar despre acestea, în episodul următor!
Cezar aka Imperator este un pasionat de călătorii, istorie şi de descoperirea altor civilizaţii. Poveştile sale din cele 88 de ţări vizitate, dar şi sfaturi de călătorie pot fi găsite pe www.imperatortravel.ro dar şi pe noul său blog in limba engleza www.imperatortravel.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu