BLOGURILE LUI Mircea CERCELARU

Manneken Pis din Bruxelles

• Trimite prin YM

Autor: Claudia Moşoarcă

Ghidurile turistice ale Bruxellesului te îndeamnă să cauţi chiar în centru simbolul oraşului: Manneken Pis. În timp ce rătăceşti la sud de Grand Place (Piaţa Mare), mai bine renunţi la învârtitul hărţii în mână şi te uiţi după un grup de turişti opriţi pentru a face fotografii. Poţi fi sigur că acolo, la întretăierea străduţelor pavate, în spatele unui gard din fier forjat, ai dat de celebra statuie. Dacă n-ar fi fost alţi curioşi ca tine, care să fi ajuns înainte şi să-ţi indice bine locul, poate că ai fi ratat întâlnirea cu Manneken Pis, ori ai fi întârziat-o. Şi asta fiindcă „Băieţelul care face pipi” este în realitate o statuie mică din bronz, de 60 cm înălţime, aşezată într-o nişă înaltă, frumos sculptată în piatră între doi pereţi albi. Pe cât de pitic se arată Manneken Pis, pe atât de specială este semnificaţia lui pentru un oraş ca Bruxellesul.

Manneken Pis este de fapt o micuţă fântână arămie a cărei apă împrospătează aerul la intersecţia lui Rue de l'Étuve (Stoofstraat) cu Rue du Chêne (Eikstraat). Fără silueta firavă a golaşului copil care face pipi, poate că aceste două străzi ar fi fost mai puţin străbătute de turişti. Privindu-l pe Manneken Pis fără ai cunoaşte legendele, ai putea să fi mirat că o asemenea fântână reprezintă un simbol al oraşului Bruxelles, de altfel o capitală extrem de atrăgătoare, cu aer sofisticat şi esenţial european – doar este vorba, la modul cel mai serios, de capitala Europei, nedeclarată totuşi oficial. Şi atunci, de ce l-au ales belgienii pe Manneken Pis ca subiect al simpatiei lor? Cum a ajuns el o asemenea vedetă naţională şi internaţională?
În arhivele unei catedrale din Bruxelles, nişte documente vechi arată că “Micul Julien” era o fântână publică din piatră, încă din anul 1388, timpuri în care alimentarea cu apă a oraşului se făcea prin astfel de mici cişmele. Un alt text din anul 1451 deja vorbeşte de “Manneken-Pis”.  Statuia din bronz a artistului Hieronimus Duquesnoy a înlocuit-o în 1619 pe cea veche din piatră şi, de atunci, aceasta a rezistat eroic vremii, bombardamentelor din război, vandalismelor localnicilor şi repetatelor furturi. Într-un final (mai exact, în 1965), “bătrânul” Manneken Pis a fost mutat în Casa Regelui (din Piaţa Mare), iar acum turiştilor îi admiră copia extrem de reuşită.  

În cea mai veche legendă a lui Manneken Pis, ducele Godfrey III de Leuven şi-a însoţit soldaţii în bătălia pornită împotriva lordului din Grimbergen. Numai că, la cei doi ani pe care îi avea, Godfrey a fost pus într-un coş şi apoi urcat de către ostaşi într-un copac de pe câmpul de luptă, ca să îi încurajeze. Se spune că  băiatul a urinat peste trupele inamice, care au pierdut bătălia.
O altă poveste, mai palpitantă decât prima, face referire la un eveniment din secolul XIV, pe când oraşul se afla sub asediu. Întrucât inamicii nu reuşeau să cucerească Bruxelles-ul, ei au decis să arunce în aer zidurile şi au pregătit materialele. Un băieţandru, Julianske, i-a pândit şi a urinat pe fitilul aprins, împiedicând explozia încărcăturii. Oraşul era salvat.       
Mai aproape de realitate şi, de altfel, cel mai des spusă turiştilor este legenda negustorului care a venit împreună cu familia sa într-o vizită la Bruxelles. Spre disperarea tuturor, fiul cel mai mic s-a pierdut în aglomeraţia târgului, aşa că tatăl său a pornit în căutarea lui, împreună cu localnici. L-au găsit repede: băiatul urina într-o mică grădină şi nu era deloc speriat din pricina rătăcirii. De bucurie şi ca mulţumire pentru ajutorul primit, negustorul a construit o fântână aproape de centrul oraşului.

Mulţumiţi că fântâna încă funcţionează, dar şi că Manneken Pis nu îşi pierde nicidecum alura simpatică, belgienii se amuză îmbrăcându-l cu tot soiul de ţinute simbolice, în deplină legătură cu date calendaristice de mare importanţă pentru oraş. Sau de mică importanţă, nu contează. Copilul din bronz e motivul pentru care fanfara cântă pe stradă, în timp ce din robinetul fântânii lui curge chiar bere sau vin. De ziua naţională a Belgiei, de Crăciun, de ziua lui Mozart, de ziua eliberării oraşului, de ziua naţională a Franţei, a Israelului şi de încă alte o mulţime de ocazii, Manneken Pis este îmbrăcat de către un funcţionar de la Primărie cu unul dintre cele 800 de costume din garderoba sa – e adevărat, 100 dintre acestea sunt expuse în Muzeul Bruxellesului, dar tot rămân multe. Unele au fost create de admiratorii locali, altele au fost primite în dar de la asociaţii, şcoli, mânăstiri, turişti sau delegaţii internaţionale.
Tradiţia datează din 1698, iar printre ultimele piese primite de Manneken Pis se numără un costum chinezesc roşu, oferit de reprezentanţii oraşului Haining. În 1 decembrie 2010, statuia a fost îmbrăcată în costum popular românesc. Există şi un program fix de paradă, aşa încât poţi afla dacă şi cu ce va fi îmbrăcat copilul din bronz atunci când te afli în Bruxelles. De exemplu, pentru anul acesta lista prevede: 12 octombrie – costumul lui Cristofor Columb, cu ocazia descoperirii Americii în 1492;  20 noiembrie – costumul studenţilor Universităţii Libere din Bruxelles, pentru Alaiul Sf.Verhaegen; 29 noiembrie – costum Gianni Schicci, pentru comemorarea morţii lui Puccini; 1 decembrie – costum special pentru sărbătorirea Zilei Mondiale Anti-SIDA; 4 decembrie – costum de pompier; 21-25 decembrie – costum de Crăciun.  
De toate aceste lucruri se ocupă Ordinul Prietenilor lui Manneken Pis, hotărât să păstreze tradiţia şi să-l păzească straşnic pe copilandrul care mai cade victimă, din când în când, furiei vreunui individ nemulţumit de sine ori de ceva anume. Ca să nu se simtă singur, Manneken Pis a primit în 1987 o parteneră – Jeanneke Pis, o fetiţă care face pipi, tot pe una dintre străzile centrale ale oraşului (Aleea Fidelităţii).

În sfârşit, se pare că răspunsul la prima întrebare de mai înainte este unul destul de simplu: bruxellezii au simţul umorului, deşi oraşul în care ei trăiesc se dovedeşte, din afară privit, unul serios şi pretenţios. Şi nu doar atât –  ei sunt capabili să rămână statornici în stilul de viaţă, idealuri ori nemulţumiri, indiferent de ceea ce se petrece împrejurul lor. Bruxellezii ştiu să râdă, de ei înşişi şi de alţii, în timp ce beau bere din fântâna lui Manneken Pis, cu aceeaşi nepăsare copilărească.  Iar asta dă răspunsul şi la cea de-a doua întrebare:  imaginea copilului care face pipi a fost treptat îndrăgită de toţi cei care iau viaţa în serios cu zâmbetul pe buze, indiferent unde s-ar afla în lume.