BLOGURILE LUI Mircea CERCELARU

Plitvice – o pledoarie pentru natură

• Trimite prin YM

Autor: Georgiana Fefea

Dacă litoralul dalmat a devenit deja o constantă în agenda multor europeni pasionaţi de călătorii, Parcul Natural Plitvice, situat între Zadar şi Zagreb, se afirmă, din ce în ce mai mult, drept una dintre marile atracţii turistice ale Balcanilor. Iar dacă vă întrebaţi de ce peste un million de oameni vin aici în fiecare an, din toate colţurile lumii, vă invităm la un tur virtual al unuia dintre cele mai spectaculoase şi mai sălbatice locuri din Europa.

Parcul Plitvice a captat atenţia naturaliştilor încă de acum câteva sute de ani, când au început primele studii asupra habitatului.

În anii '20, profesorul Ivo Pevaleka a observat la Plitvice un complex biodinamic de travertine (tuf calcaros care se poate lustrui ca marmura, folosit în construcţii), care influenţau atât creşterea plantelor ,cât şi procesul dezvoltării unei bariere de travertine, care putea fi încă de pe atunci uşor distrusă în urma activitatăţii umane intense din zonă.

În 1949, Parlamentul Republicii Croaţia declara parcul Plitvice rezervaţie naturală protejată. În următorii 48 de ani, anumite soluţii şi adăugiri au fost operate, ultima schimbare având loc în 997, când lărgirea bazinului parcului până la 266 kilometri pătraţi a fost legalizată. Parcul reprezintă un sistem carstic cuprinzând 16 lacuri, care au drept "numitor comun" râul Plitvice. Acestea se împart în două părţi, în funcţie de poziţia lor geografică. Astfel, au devenit cunoscute sub numele de Lacurile de sus şi Lacurile de jos. Dintre acestea, se distinge lacul Kozjak, care este cel mai intins, fiind în acelaşi timp şi navigabil.

Zona este "condimentată" cu zeci de cascade spectaculoase, unele de formaţie recentă. Accesul către ele este facilitat de mici podeţe din lemn, a căror arhitectură simplă se integrează peisajului aparent sălbatic. Râul Plitvice are o lungime de 4 kilometri şi este parte integrantă a rezervaţiei, apele sale dând naştere celei mai mari cascade din zonă, care are o înălţime de 76 metri.

Structura geologică a zonei pe care se întinde parcul este parte a unui mediu cu precădere carbonifer, ale cărui straturi superioare dateaza din era mezozoică.

Cele mai întâlnite roci sunt calcarul şi dolomita (mineral format din carbonat de calciu şi carbonat de magneziu, cristalizat in sistemul romboedric), fiecare dintre ele având un număr mare de varietăţi, care sunt evidentiate de relief şi de prezenţa sau absenţa apei.

Poziţionarea dolomitei, o rocă mai puţin poroasă, lângă straturile de calciu din perioada jurasică este principalul fapt responsabil de formele "generoase" ale parcului.

Caracteristicile hidrogeologice specifice ale dolomitei au făcut posibilă crearea lacurilor şi a canioanelor în straturile care datează din Cretacic. Exceptând fenomenul morfologic specific zonelor carstice, complexul şi-a creat în mod natural propriul sistem subteran de peşteri, cavităţi şi abisuri. Până în prezent au fost identificate aproximativ 50 astfel de intrări, însă nu toate prezintă interes turistic, iar un număr şi mai mic dintre acestea sunt accesibile. Varietatea fascinantă a culorilor rocilor poate ţine un turist ocupat chiar şi o zi întreagă. Travertine, cascade, roci colorate, lacuri, peşteri, acest ecosistem le adăposteşte pe toate.

Ponturi utile

Cu ce călătorim?

Chiar dacă nu aveţi foarte multe zile la dispoziţie, Croaţia are avantajul de a se afla destul de aproape de ţara noastră.

Călătoria cu avionul este cea mai rapidă, dar nu neapărat cea mai ieftină. Dacă aveţi mai mult timp la dispoziţie şi doriţi să vă relaxaţi în timp ce admiraţi peisajele, cea mai indicată călătorie ar fi cea cu vaporul, pe care îl puteţi lua chiar şi din Italia, distanţa nefiind foarte mare. În anumite privinţe, călătoria cu maşina este cea mai bună alegere. Costul unui litru de benzină în afara ţării este puţin peste un euro, cenţii variind în funcţie de zona pe care o traversaţi. Traseul este unul destul de simplu şi nu durează mult: ieşiţi din ţară prin vestul României, traversaţi Ungaria prin sud-est şi ajungeţi în Croaţia.

Unde ne cazăm?

Este recomandat să vă faceţi rezervările pentru cazare din timp, dar dacă este vorba despre un voiaj ad-hoc, nu trebuie să vă faceţi griji. În zona parcului sunt multe pensiuni de familie, care ofera condiţii plăcute de cazare. Trebuie să ştiţi că dacă optaţi pentru un hotel din jurul parcului, veţi plăti un pret aproape triplu fata de o pensiune, desi serviciile sunt asemnatoare.

În ce plătim?

Moneda naţională este kuna. Spre deosebire de alte ţări, care acceptă moneda euro, aici nu veţi putea plăti decât în moneda acceptată. Dacă nu aţi făcut schimbul valutar din Romania, unde moneda croată este mai puţin întâlnită, este recomandat să vă procuraţi euro încă din ţară. Veţi putea schimba apoi moneda euro în Croaţia, la orice casă de schimb valutar sau bancă, la un curs de aproximativ 7 kuna pentru un euro.

În parc…

Intrarea în parc costă 110 kuna (aproximativ 15 euro), iar biletul este valabil pentru cinci ore, timp în care veţi putea admira, fotografia sau explora. Ca sa faceţi economie de timp, dar în acelaşi timp să vizitaţi o parte cât mai mare a parcului, puteţi opta pentru o călătorie cu trenul sau cu vaporaşul. La intrarea în parc puteţi procura o hartă cu punctele de atracţie, care se va dovedi foarte utila în goana după frumuseţi.

Mai multe informaţii puteţi găsi pe site-ul parcului.

Mărul discordiei

Senzaţia care te copleşteşte odata ce păşeşti aici este că ai ajuns într-un paradis terestru. Puţini dintre vizitatori ar putea să-şi imagineze că în acelaşi loc, în urmă cu nu prea mulţi ani, se desfăşura ceea ce am putea numi un iad pe pământ. În martie 1991, rezervaţia a fost scena primei confruntări armate în cadrul Războiului Croat de Independenţă. Pe lângă conflictele care au avut loc aici, soldate cu victime umane, inclusiv copii, terenul a fost în mare parte minat. Zona a fost recucerita de către armata croată în luna august a anului 1995, în urma unei operaţiuni militare, numită "Furtuna", care a dus la încheierea războiului croat.

În urma conflictului, U.N.E.S.C.O. a trecut rezervaţia pe lista Patrimoniului Mondial in Pericol. Datorita importanţei parcului, guvernul croat a depus eforturi deosebite pentru a demina complet terenul, ceea ce a făcut ca în 1998 obiectivul să fie scos de pe lista locurilor cu grad de pericol ridicat. Chiar dacă parcul a fost în totalitate deminat, împrejurimile nu sunt complet sigure, anumite trasee nefiind încă practicabile.