Piaţa este relativ neschimbată de prin secolul 17, deşi unele clădiri sunt chiar mai vechi. A fost afectată major de cutremurul din 1934, dar a fost reconstruită, iar din 1979 este pe lista patrimoniului umanităţii UNESCO.
De jur împrejur, numai temple în formă de pagodă... Dacă te uiţi însă mai atent, nu se poate să nu te surprindă minuţiozitatea detaliilor, sutele, poate miile de statui sau elemente arhitectonice sculptate cu o migală de invidiat... Multe sunt din lemn, altele din piatră într-o combinaţie maiastră... Dar fiecare templu spune o poveste, o legendă despre vreun zeu sau despre vreun guru...
Pe un întreg zid, este pictată imaginea înfricoşătoare a zeiţei Kali, a Răzbunării, dar cele mai apreciate sculpturi sunt celebrele scene erotice de pe stucaturile care sprijină acoperişul templului... nu toate stucaturile redau scene erotice, multe redau zeiţe înaripate, dar cele de la templele de la intrarea în fostul palat regal, Hanuman Dhoka, sunt pline cu astfel de scene.
Îl întreb pe ghid care e povestea acestor sculpturi porno. Nu există nicio explicaţie clară... unii spun că aveau menirea să educe tânără generaţie cum să facă dragoste (ar fi de înţeles dacă unele nu ar avea darul să iniţieze în sado-masochism!), alţii zic că sunt practic dedicate cuplării celeste dintre Shiva şi Parvati, în fine, o altă teorie spune că Zeiţa Fulgerului este o virgină timidă care, atunci când vede aceste imagini, se sperie şi nu mai trăsneşte respectivele temple... Atunci, oare de ce nepalezii nu şi-ar împodobi toate casele cu astfel de scene, să scape de fulgere?
În fine, nu este nici primul, nici ultimul loc de pe Pământ fără o explicaţie clară, cert este că aceste sculpturi sunt printre cele mai fotografiate crâmpeie din Kathmandu, iar vederile care le reproduc sunt cele mai vândute... La doi paşi de templele păcătoase, se află intrarea în fostul palat regal, Hanuman Dhoka. La intrare se află statuia zeului-maimuţă Hanuman, marele prieten al lui Rama... Ca şi Zeiţa Fulgerului, Hanuman este un virgin sfios, aşa că are o cârpă pe cap, pentru a nu vedea scenele de pe stucaturi...
La sudul pieţei se află palatul lui Kumari, zeiţa vie, una dintre cele mai cunoscute elemente ale culturii nepaleze... Intru în curtea palatului Kumari Bahal, o superbă clădire de secol 18 cu balcoane din lemn sculptate magnific. Aici, trăieşte o fetiţă care a fost aleasă, pe când avea doi ani, să fie zeiţa vie... Tradiţia fetiţei-zeiţe este de pe la 1760, din timpul ultimului rege din dinastia Mala, Jaya Prakash, care a domnit în Kathmandu înainte de cucerirea şi fondarea Nepalului de către Prithvi Narayan Shah... se spune că Jaya Prakash a abuzat de o fetiţă care a murit în urma contactului sexual... pentru a-şi ierta păcatele, regele a hotărât să fie aleasă o fetiţă ca zeiţa, căreia să i se închine... Alţii spun că acelaşi rege, în timp ce juca zaruri cu zeiţa Taleju, protectoarea văii, i-a făcut nişte avansuri şi aceasta s-a supărat, anunţând că îşi retrage protecţia... Pentru a se asigura că nu va fi hărţuită de vreun alt rege, ea a hotărât să se încarneze într-o fetiţă, dar să îi părăsească trupul odată cu prima menstruaţie.
Ca de obicei în Nepal, nu ştim exact care este povestea lui Kumari, cert este că aceasta este selectată la vârsta de doi ani dintr-o anumită castă de aurari şi argintari newari, de religie... budistă. Fetiţele de această vârstă sunt testate să vadă în care dintre ele s-a reincarnat zeiţa, printre teste, ca şi în cazul lui Dalai Lama, fiind şi recunoaşterea hainelor şi a podoabelor purtate de predecesoarea ei. În plus, trebuie să fie perfect sănătoase şi să bifeze cele "32 de caracteristici fizice de perfecţiune", printre care: să aibă un corp ca un arbore banyan, gâtul ca o scoică, pieptul ca un leu, vocea dulce şi clară ca a unei raţe şi, cea mai tare... genele ca o vacă! Testul final are loc într-o noapte fără lună, într-unul din cele mai mari temple din Piaţa Durbar. Toate candidatele sunt duse în acest templu care nu prea se deschide decât pentru acest ceremonial, iar bărbaţi goi, purtând măşti de tauri, urlă în întuneric... Fetiţa care nu se sperie este, evident, Kumari Devi, zeiţa vie din Kathmandu!
După alegerea lui Kumari Devi, aceasta este dusă în palat, pe care nu îl poate părăsi decât de câteva ori pe an, cu ocazia unor mari festivaluri. Ea se mută împreună cu familia ei, dar nu poate să se joace cu copiii, să socializeze sau să iasă în lume. Din când în când, mai iese în balcon sau în spatele superbelor balcoane sculptate, pentru a binecuvânta trecătorii... Îşi pierde rolul de zeiţa-vie la prima menstruaţie, când părăseşte palatul, împreună cu o dotă destul de consistentă, dar va avea probleme toată viaţa - în primul rând, nu este sociabilă, nu este obişnuită să relationeze. În plus, există o legendă urbană adânc înrădăcinată care spune că acela care se va căsători cu o fostă Kumari va avea ghinion - de altfel, probabil şi viaţa de familie este relativ dificilă cu o fostă zeiţă căreia, până la 13 ani, i se îndeplinea orice ar fi cerut! De altfel, ultimele patru kumari (din 1978) nu s-au măritat niciodată. Există o carte scrisă de Kumari dintre 1984 şi 1991, "From Goddess to Mortal" ("De la zeiţă, la muritoare"), pe care, din păcate, nu am găsit-o în librăriile, de altfel bine aprovizionate, din Kathmandu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu