duminică, 5 august 2012

1 / Acasă la Afrodita

 Data publicarii:06 iulie 2012   |  Autor: BusinessMagazin

  Decizia de a călători în Cipru nu a fost determinată de un motiv anume, ci a fost mai degrabă una spontană. Gândul a fost că, obosită după un an de muncă şi cu o perspectivă de concediu întotdeauna incertă pentru un om care lucrează în turism, Cipru a fost cea mai apropiată destinaţie de vacanţă după cele cunoscute şi deja văzute de mine, Grecia şi Turcia.
de Roxana Bălcescu, co-proprietar al agenţiei de turism şi evenimente CMB Travel

Prin urmare a fost o decizie de moment. Mi-am luat un bilet de avion de la Tarom şi iată că în mai puţin de 2 ore am aterizat pe aeroportul din Larnaca, capitala părţii greceşti a insulei.
Trebuie să vă spun că puteţi ajunge în Cipru atât cu Tarom, cât şi cu Blue Air, ambele companii aeriene cu aterizare pe Larnaca. Orarul de zbor este foarte bun. De exemplu, dacă optaţi să călătoriţi cu Taromul în zilele de luni, miercuri şi vineri, plecarea spre Cipru este la ora 19:00, iar marţi, joi, sâmbătă şi duminică aveţi cursă la ora 08:10. Eu am ales zborul de seară şi am ajuns în Larnaca undeva pe la ora 21:00, de unde am luat un transfer privat către prima mea destinaţie de călătorie din Cipru, Pafos (Paphos).
Ar trebui să încep prin a vă spune câte ceva depre Cipru. Cipru este a treia insulă ca mărime din Mediterana, după Sicilia şi Sardinia, împărţită din păcate în două, partea grecească şi partea turcească. În voiajul meu am vizitat numai partea grecească, însă pe viitor mi-am propus să văd şi cealaltă parte chiar şi numai pentru faptul că în Nicosia, capitala părţii turceşti a Ciprului, se găseşte renumita baie turcească Omeriye Hamam, construită în secolul al VI-lea, considerată de unii centrul spa-ului tradiţional.
Staţiunile cele mai populare de-a lungul insulei, de la vest la est, sunt: Pafos, Pissouri, Limassol, Ayia Napa şi Protaras.

Oraşul-staţiune Pafos, prima mea oprire, este situat la 140 km vest de Larnaca, cu un timp de transfer relativ scurt, de circa o oră şi 30 de minute. Deşi eram un pic obosită, pentru că în ziua aceea fusesem şi la birou, oboseala a dispărut imediat cum am ajuns la destinaţie. Nu pot să nu vă recunosc că în alegerea acestui prim oraş elementul determinant l-a constituit faptul că îmi doream să vizitez locul în care se presupune că s-ar fi născut Afrodita, zeiţa frumuseţii şi a dragostei. M-am cazat în elegantul hotel Elysium de cinci stele. De aici am făcut incursiuni zilnice către cele mai importante atracţii turistice din zonă, îmbinând statul la plajă pe timpul zilei cu excursii în cursul după-amiezei şi cu o hoinăreală în cursul serii în animatul orăşel Pafos.
Am vizitat Stânca Afroditei, locul unde se spune că s-ar fi născut frumoasa zeiţă, băile Afroditei, unde Afrodita s-ar fi îmbăiat cu frumosul Adonis, Templul Afroditei, Basilica Agios Georghios şi fântânile din Pegeia. Este bine să nu rataţi nici mânăstirea Ayios Neophytos, ridicată în cinstea Fecioarei Maria, cu minunatele fresce datând din era bizantină, fortul din portul oraşului Pafos şi nu uitaţi să vizitaţi şi vestitele mozaicuri.

Seara oraşul este foarte animat, în special de turişti englezi. Deşi oraşul abundă în taverne şi baruri, vă recomand să lânceziţi pe Street Bar, unde puteţi petrece până la ore târzii din noapte. Atenţie însă! Transportul public circulă până la ora 23:00, oră după care singurul mijloc de transport este taxiul.
Destinaţia este potrivită atât pentru adulţi, cât şi pentru familiile cu copii şi acest lucru se datorează şi faptului că în Pafos se află un minunat aquapark numit, cum altfel?, Aphrodite Waterpark. Când vă alegeţi hotelul aveţi grijă la plajă, pentru că în Pafos majoritatea plajelor nu sunt cu nisip fin. Hoteluri de cinci stele cu care nu veţi greşi sunt Amathus Beach, Alexander the Great Beach, Elysium şi Kefalos Beach Tourist Village.
e Roxana Bălcescu, co-proprietar al agenţiei de turism şi evenimente CMB Travel

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu